01.04.2009,  17:01:55 | 0 comentarii | 589 vizualizari
DREPT LA REPLICĂ


de Ziarul Vaii Jiului
În atenţia, D-nului Director Cătălin Docea
 
În legătură cu articolul „L-au mototolit şi l-au aruncat la gunoi / Concediat pentru că a îndrăznit să semnaleze nereguli la Ambulanţă”, publicat în cotidianul Ziarul Văii Jiului, ediţia de luni, 30.03.2009, semnat de d-ra Alina Pipan, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Hunedoara doreşte să facă următoarele precizări, în virtutea dreptului la replică,  pe care vă rugăm să le publicaţi, pentru o mai bună informare a cititorilor dumneavoastră:
 
- D-nul Lihoacă nu a fost conce­diat pentru ca „făcea valuri”, ci pentru că structura de transport este supradimensionată. Dacă motivul ar fi fost cel pe care îl invocaţi dvs., dânsul ar fi fost singurul care era concediat, dar, după cum bine ştiţi, sunt 4 posturi de ambulanţieri care se desfiinţează, la Petroşani, Vulcan, Brad şi Orăştie, iar, pentru ca situaţia să fie cât se poate de limpede criteriile de selecţie ale celor patru sunt cele prevăzute de Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate 2008-2009:
- art. 75, al. 1. La aplicarea efectivă a reducerii de personal, după reducerea posturilor vacante de natura celor destinate (care s-a făcut cu data de 01.03.2009), măsurile vor afecta în ordine:
a) persoanele care cumulează două sau mai multe funcţii, precum şi cele care cumulează pensia cu salariul;
b) persoanele care îndeplinesc condiţiile pentru pensionare la limita de vârstă;
c) persoanele care îndeplinesc vârsta de pensionare la cerere;
d) persoanele care au avut abateri disciplinare;
e) persoanele care desfăşoară activitate privată, fără a fi îngrădit dreptul constituţional la muncă al persoanei respective.
 
- Aţi scris că: „pe maşina de gradul 0 au fost puşi inclusiv ambulanţieri care nu aveau, aşa cum cere fişa postului, doi ani de activitate în sistem”. Aceasta este o informaţie eronată care nu face decât să vă inducă în eroare cititorii. Nu există o astfel de menţiune în fişa postului, potrivit căreia pe maşinile de grad 0 pot lucra doar şoferi cu o experienţă de minim 2 ani în sistem.
 
- Un lucru este adevărat - sistemul sanitar se confruntă cu o dramatică criza de personal calificat. Ne lipseşte personalul sanitar (asistenţi şi medici). Şoferii, fie ei şi ambulanţieri, nu fac încă parte din categoria perso­nalului sanitar. Dacă v-aţi fi documentat temeinic înainte de a scrie articolul, aţi fi ştiut toate aceste amănunte. Dar important este să vindem ziarul, nu să informam corect cititorul, nu-i aşa, stimată doamnă Alina Pipan?
 
- Din măsurile adoptate de noi, dumneavoastră aţi tras concluzia că „cererile pentru transport de bolnavi s-a înjumătăţit”. Întrebarea noastră este: ştiţi care este diferenţa între transport medical asistat şi transport medical neasistat? Nu ştiţi, pentru că dacă aţi fi ştiut, atât dvs. cât şi d-nul Lihoacă, aţi fi scris altfel articolul. Vă recomandăm ca material de studiu Normele de aplicare ale Contractului cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2008.
 
- Oricât de mult ar creşte numărul ambulanţelor de grad 0, şoferii nu le pot folosi dacă nu fac echipaj cel puţin cu o asistentă. Sau poate vreţi dumnevoastra să beneficiaţi de servicii medicale făcute de şoferi???
 
- Legat de faptul că nu s-au făcut controale la Serviciul Judeţean de Ambulanţă, sunteţi din nou dezinformată. Vă poftim la sediul nostru să studiaţi toate rapoartele de audit făcute de-a lungul anilor de către instituţiile abilitate să facă astfel de controale. Sau poate doreşte d-nul Lihoacă să ne ancheteze personal? Dumneavoastră chiar nu vi se pare nimic suspect în atitudinea d-nului Lihoacă? Aţi încercat să mai obţineţi şi alte păreri? Sau nu vă interesează adevărul, ci doar „senzaţionalul”?
 
Ne pare sincer rău că nu avem o altfel de colaborare care să aibă ca finalitate corecta informare a opiniei publice.
 
Cu mulţumiri,
Serviciul Judeţean de Ambulanţă Hunedoara
Manager general
Dr. Stoica Maris Emil

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter