02.04.2009,  12:18:53 | 0 comentarii | 530 vizualizari
Bombã sindicalã la EM Lonea Villy Rusu a topit banii ortacilor pe bagabonţeli


de Cătălin DOCEA
Pe lângã neregulile financiare de la Sind Est SRL şi sindicat, preşedintele Rusu a târât organizaţia în bãtãia politicã.
 
Sindicalistul Villy Rusu, preşedintele unei pãrţi a ortacilor cotizanţi de la Lonea, a uitat de mineri şi a apucat-o pe panta afacerilor pãguboase. Sind Est SRL Petrila, firma oamenilor muncii de la Lonea, a ajuns în atenţia organelor de control, constatãrile Gãrzii Financiare denunţând – ni se spune – un gãuroi de vreo 650 de mili­oane de lei vechi. Asta dupã ce în contabilitatea firmei ortacilor de la Lonea s-a gãsit o facturã ce n-avea chiar nicio treabã cu obiectul de activitate.  O vreme, Rusu i-a tot aburit pe oameni cã firma va face numai şi numai bine minerilor, cã nu va mai fi nevoie de cotizaţii, cã vor avea loc ample acţiuni cu bere, mici şi mult sport pentru ortaci. Dar, dupã ce a plasat la CNH nişte şnur de pe la rackeţii moldoveni şi a fãcut ce a fãcut pânã a închis şi chioşcul de incintã, Rusu a reuşit sã bage firma, sindica­tul şi pe el însuşi în rahaturi financiare de toatã frumuseţea. Rând pe rând a fost pãrãsit de apropiaţii ce nu doreau sã îi fie pãrtaşi (îi amintim doar pe preşedintele executiv Moţ, vicepreşedintele Marioane şi pe li­derul de la TESA).
Minerii sunt realmente supãraţi dupã ce Rusu a ajuns sã deconteze pe sindicat facturi de fãinã şi chiar bonuri de încãlţãminte de la Leonardo.
În ianuarie 2009, pe surse binevoitoare, s-a aflat cã mai mulţi angajaţi ai EM Lonea descarcã de zor cãrbuni la locuinţa preşedintelui de sindicat. Fapt pentru care, ni se spune, angajatul Villy s-a ales cu o anchetã internã şi o sancţiune de 10% pe trei luni.
Pentru cã a dus afacerile sindicatului în cap, Rusu a fost nevoit sã se împrumute în stânga şi în dreapta, mai mulţi angajaţi ai EM Lonea plângându-se acum cã sunt somaţi de CAR-uri cu executarea silitã deoarece împrumutatul de încredere nu şi-a achitat ratele la timp. Împrumuturile disperate ale lui Villy au ajuns şi în sfera înşelãciunii dupã ce nu a returnat un împrumut de 37.400 de lei, dar l-a girat cu un bilet la ordin emis pe sindicat şi scadent în 13.02.2006 şi, of course, refuzat la platã. Sursele noastre spun cã şi la acest moment Rusu mai are de achitat peste 15.000 de lei din aceastã sumã garantatã de sindicat.
Încã un exemplu. Sindicatul a colectat de la oameni cotizaţia pentru Federaţia Naţionalã Mine Energie dar, potrivit unui extras de cont în posesia cãruia ne aflãm, nu a plãtit mai departe aproape nimic. Astfel, la data de 24.02.2009, sindicatul condus de Rusu ajunsese sã datoreze FNME suma de 23.690,69 de lei.
Sindicatele sunt apolitice. Rusu nu a înţeles acest lucru. Înainte de Sf. Varvara, când s-a distribuit tradiţionala bere cãtre ortaci (pe care, apropo, sindicatul a uitat sã o achite - ca şi în alte cazuri), Rusu a dat dispoziţie ca împãrţirea sã fie fãcutã în plase cu PD-L şi, pe lângã bere, plasele sã mai conţinã şi plicuri cu mesaje electorale ale PNL. Şi asta nu e tot. Promitem sã revenim.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter