06.04.2009,  16:16:00 | 0 comentarii | 403 vizualizari
MARCEL ŞOMA – IN MEMORIAM REGIZORUL MARCEL ŞOMA A PLECAT LA ACTORII SĂI DE DINCOLO
Booking.com
de Ziarul Vaii Jiului
În dimineaţa zilei de 6 aprilie inima regizorului Marcel Şoma a cedat. De la Crăciun el se retrăsese în camera şi amintirile sale. Lumea studenţiei de la Moscova o relata cu fascinaţie. Câteodată, şi călătoriile de pe munţii din jur. Memoria îşi prezervase doar clipele fericite: din studenţie şi din realizarea unor spectacole, în care pusese mult suflet şi imaginaţie. Ţinea mereu să mulţumească dascălilor, actorilor prieteni, care trecuseră dincolo, şi mai ales soţiei sale, Mioriţa. 
Regizorul Marcel Şoma şi-a suprapus traiectul artistic cu al Teatrului de stat „Valea Jiului” Petroşani pe o perioadă de 33 de ani, influenţându-se şi definindu-se reciproc; şi-a dăruit întreaga forţă creatoare împlinirii unei întinse serii de spectacole, unele foarte importante, pe scena acestui teatru, şi nu numai; a imprimat o seriozitate necesară actului teatral şi un profesionalism obţinut prin ani de studiu ordonat şi aplicat la una dintre şcolile importante de teatru din lume, cea stanislavskiană. 
Marcel Şoma s-a născut la 9 decembrie 1929, în Iaşi. La 8 februarie 1945, la nici 16 ani, se angajează la Secţia artistică a Uniunii Patrioţilor de pe lângă Teatrul Naţional Iaşi, acesta refugiindu-se din faţa frontului, lăsând în sarcina Uniunii păstrarea edificiului şi zestrei sale. La scurt timp se transformă în Teatrul Poporului – Regionala Iaşi, cu un sediu independent, iar la 15 august 1948, se mută cu totul, cu angajaţi şi zestre, la Bacău, devenind Teatrul de stat Bacău, deschizându-şi stagiunea cu premiera pe ţară Alarma, de Orlin Vasiliev. Marcel Şoma, după cum se precizează într-o adeverinţă, „a activat în cadrele tehnice” ale acestui teatru, „iar până la înfiinţarea legală, a activat la echipa artistică de la Teatrul Naţional Iaşi, care a luat fiinţă la 1 octombrie 1944”, urmează acest itinerar până la 
5 noiembrie 1950, când se înscrie la Institutul de teatru din Bucureşti, secţia Regie de teatru, clasa prof. I. A. Maican şi asistent Radu Miron. După promovarea anului I, 1950/1951, la 15 septembrie este trimis ca bursier al statului român în URSS la Institutul de stat de Artă Teatrală “A. V. Lunacearski”, din Moscova, unde îl are ca profesor pe I. A. Zavadski, aici 
însuşin­du-şi temeinic arta stanislavskiană. Îi are colegi pe Tudor Steriade, Călin Florian, Ion Maximilian, Hero Lupescu, Nicolae Munteanu, Marian Vasile, Matilda Urseanu, Gabriela Taub, Vasile Marcu, unii viitori regizori la teatrele importante din ţară, sau oameni de teatru, alţii regizori şi coregrafi la Opera din Bucureşti. În grupa românilor de la Moscova, erau şi cei de la Institutul de literatură „M. Gorki”, Ion Grigorescu, Petre Sălcudeanu, Tiberiu Utan, viitori scriitori. (Va urma)
Dumitru VELEA
 
 
 
 
În 9 august 1956 absolvă Institutul cu specialitatea regie teatru, iar în 7 iunie 1957, absolvă „cursul complet al acestui Institut, specialitatea Regizor de teatru dramatic”, cu examen de stat, cu diploma nr. 063324, eliberată la 22 iunie 1957, şi echivalată de către Comisia superioară de diplome a Ministerului Educaţiei şi Învăţământului din ţara noastră, la 2 iulie 1972. Ministerul Culturii, Direcţia Învăţământului prin decizia nr. 5336 din 12 iulie 1956 îl repartizează, începând cu data de 10 august 1956 în funcţia de regizor artistic la Teatrul  de stat „Valea Jiului” Petroşani. După o activitate artistică în lumea teatrului neîntreruptă, de peste 44 de ani în care pune în scenă peste 80 de spectacole, şi multe alte cu formaţii de amatori, se pensionează la 9 decembrie 1989. Mai colaborează, realizând pentru a treia oară spectacolul Take, Ianke şi Cadâr, de V. I. Popa, şi premiera absolută, Pacea cu Zmeii, de V. Butulescu. 
Mai întâi îl găsim pe Marcel Şoma, consemnat de Ioan Massof ca interpret, în rolul Sentinela din spectacolul Fiul meu, de Gherghely Sandor prin anii ’48, ca apoi, în studenţie, sau după, să se amestece între interpreţii personajelor Ferapont din Trei Surori, Şmaga din Vinovaţi fără vină, în Institut la Moscova, şi Vasile Ioniţă din Anii negri, Regizorul spectacolului din Opinia publică, sau Albeanu din Plicul.  
Regizorul Marcel Şoma a învăţat şi şi-a însuşit arta şi ştiinţa de sorginte stanislavskiană de a-l conduce pe actor până la identificarea afectivă şi semnificativă, ideatică şi „socială” cu personajul, a contopi şi potenţa cele două lumi în marginea aristotelicului „verosimil”. Spectacolele sale se definesc prin claritate şi simplitate, dar şi printr-o atmosferă ideatică şi o ideatică a atmosferei. Regizorul lasă pe actorii topiţi în personaje să reînvie o lume – ei să se manifeste plenar în aceasta – şi discret el se retrage în umbra lor. Aura creaţiei trebuie să strălucească pe frunţile actorilor şi nu a regizorului. Poate de aceea, încrezător în miracolul interpretului – şi ce mari actori a avut sub baghetă: Ana Colda, Gigi Iordănescu, Ion Pavlescu, Dumitru Drăcea, Mihai Clita, Nicolae Gherghe! – el nu a vrut niciodată să-şi „comenteze”, explice cu un „cuvânt al regizorului” spectacolele. „Un spectacol nu are nevoie de erată”, spunea. Personajele întruchipate de actori sub îndrumarea sa au siguranţă, sobrietate şi adânciri în latura morală, un respect privitor la dramă. Nu în supratemă, nu în subtemă, ci în temă consistă mecanismul de descifrare al său. În spectacolele sale nu există agitaţie, ci motivaţie socială, nu există metafore superflue, ci intensitate reflexivă şi descifrări interioare a caracterelor pentru luminarea relaţiilor intrinseci între acestea. Într-o caracterizare a lui Ieronim Munteanu, fost director al său (1972), găsim: „spirit analitic” şi că regizorul transmite „mesajul textelor cu cât mai multă claritate, prin forme de expresii sobre”. 
Aplecarea analitică spre descifrarea caracterelor şi a lumii lor se poate deduce şi din faptul că Marcel Şoma (ca şi în cazul actorilor care au fost recuperaţi de personaje: Alexandru Codreanu, Mircea Zabalon) după patru decenii reproduce texte şi gesturi din „lumea” spectacolelor, cu ceea ce a gândit el şi actorul, cu ceea ce a vrut să comunice şi cât s-a comunicat. Abia acum, privind retrospectiv, se pare că nimic nu vroia să fie întâmplător în spectacolele sale. Aceasta explică poate şi fericita apropiere de lumea lui Ibsen şi de construcţiile simetrice ale teatrului lui Radu Stanca, definitorie pentru personalitatea sa regizorală. A adus pe scena petroşeneană lumea pieselor Nora, Constructorul Solness şi Femeia Mării. Din consemnările presei: “La Teatrul de stat din Petroşani, în regia lui Marcel Şoma, s-a realizat un spectacol valoros. Mesajul înaintat al piesei a fost reliefat pe deplin, atât prin ansamblul creat, cât şi prin jocul fiecărui personaj în parte. Un spectacol curat şi omogen – astfel se poate caracteriza realizarea scenică a piesei Nora la Petroşani. De remarcat faptul că respectând semnele distinctive ale epocii, piesa se joacă într-un stil adecvat, contemporan”, sau “Marcel Şoma, regizorul spectacolului cu piesa lui Ibsen, a urmărit să reliefeze sensurile actuale ale dramei lui Solness, estompând – misticismul maladiv al constructorului. Solness este conceput în tonuri luminoase, optimiste, definindu-se prin înseşi cuvintele-cheie pe care le rosteşte…” (s.n.). Trei spectacole din Ibsen, şi unele rămase în stadiu de proiect poate, mărturisesc despre o afinitate al cărei mobil nu poate fi decât ideatic. 
Regizorul Marcel Şoma şi-a găsit ideilor sale suportul dramatic adecvat în opera lui Ibsen. Atotputernicia ideii faţă de sentiment, claritatea acesteia lucrând ca o fatalitate asupra realităţii i-a influenţat demersul regizoral, dându-i un suport moral şi o întemeiată lege estetică. Rigoarea şi claritatea ideii, umanitatea personajului aflată în nobleţea scopului, cultul adevărului şi acţiunea împotriva vechiului sunt determinante care, mutatis mutandis, revin şi regiei: acea desfăşurare inflexibilă a spectacolului, prin refuzul şovăirilor, în direcţia unei convingeri ideatice şi în vederea unui sens optimist. Reflexii ibseniene, recunoscute şi cheltuite neobosit într-o serie largă de spectacole, au ajuns în unele la izbânzi de elevată sărbătoare, obţinând acea mult dorită simplitate în întâlnirea cu piesa lui Radu Stanca, Dona Juana, în care simbolurile se încrucişează şi se împlinesc, rezolvându-se, în simetria lor. Festivalul Naţional de Teatru, Craiova, 1969, a confirmat acest fapt, căci aici, Teatrul din Valea Jiului a avut o surprinzătoare evoluţie prin cele două spectacole semnate de regizorul Marcel Şoma: Transplantarea inimii necunoscute şi Dona Juana. Mărturisirile presei vin în sprijin: Scânteia tineretului, sub titlul “Spectacole de virtuozitate” – spectacole atât de serios–profesionale, atât de migălos lucrate şi finisate; Romulus Diaconescu în Înainte notează elogios prezenţa teatrului, stăruind asupra comediei tragice Dona Juana; Dinu Kivu în Contemporanul sub titlul “Surprize” înscrie: „corectitudinea gândirii regizorale, bunul joc al actorilor, sobrietatea întregii montări”; Valeria Ducea în revista Teatrul completează: “Realism viguros şi expresiv în arta spectacolelor. Acurateţe, respectul textului, strădania pentru punerea în lumină fără denaturări, fără îngroşări a ideilor, omogenitate; încercarea de a impune un stil de joc sobru, sincer, simplu, despovărat de clişee”; în Steagul roşu sub titlul ”Un spectacol eveniment – Dona Juana” se înfăţişează în detalii ca-ntr-o oglindă acest indiscutabil reuşit spectacol; iar în revista Familia i se acordă o deosebită importanţă, analiza sistematică întreprinsă de Al. Covaci degajând o irezistibilă bucurie spirituală: “Comedia tragică a lui Radu Stanca impresionează prin riguroasa sinteză a elementului filosofic cu cel poetic, sensibilizându-l pe primul cu recuzita lirei de rasă, fortificându-l pe al doilea cu profunzimea unei gândiri de mare rafinament. Reliefarea egalităţii valorice a acestor două elemente este virtutea primordială a reprezentaţiei de la Petroşani. Directorul de scenă, Marcel Şoma, sesizând adevăratele coordonate ale piesei, a compus o partitură regizorală în care grija faţă de nota lirică a textului este secondată de aceeaşi atenţie faţă de ideatica piesei. Marcel Şoma îmbrăţişează ideea metaforei regizorale lansate de Radu Stanca, montând un spectacol în care simbolurile dobândesc valori deosebite şi care alcătuiesc la un loc o imagine metaforică de o remarcabilă frumuseţe”; etc. Fără a mai cita, se poate spune că proprietatea intimă a aceste regii, în ceea ce are ea mai împlinit, este de natură ibseniană. Obsesia regizorului fiind echilibrul conflictual şi claritatea ideii şi comunicării; mişcarea – evidenţă a simplităţii. Spectacole împlinite prin combustie ideatică.
Pentru activitatea artistică şi pentru cea de zi cu zi depuse de Marcel Şoma într-o instituţie de spectacol implicată în viaţa comunităţii, pe lângă aprecierea semenilor, sunt mărturie şi Ordinul „Meritul Cultural” cls. a V-a şi patru medalii, dintre care, Medalia „Muncii”, Medalia „A XX-a aniversări a Patriei” şi Placheta 60 de ani de existenţă a Teatrului di n Petroşani.
Acum, la trecerea dincolo, întreg Teatrul Dramatic “Ion D. Sîrbu”, cât şi spectatorii care I-au aplaudat spectacolele regizate, îi aduc un pios omagiu. Fie să aibă multă lumină şi pe Scena de Sus! 
 
Fişa de creaţie:
Spectacole regizate: Ceasul de aur, de I. Niculescu, 15.12.56; Copilul altuia, de V. Skvarkin, 06.04.57; Take, Inake şi Cadâr, de V. I. Popa, 02.11.57; Hagi Tudose, de B. Şt. Delavrancea (asistent de regie) 25.01.58; Ultimul tren, de E. Mirea, Kovacs György, 29.10.58; Într-un ceas bun, de V. Rozov, 26.05.59; Partea leului, de C. Teodoru, 25.09.59; Cei din urmă, de M. Gorki, 12.12.59; Vicleniile lui Scapin, de Molière, 19.03.60; Vlaicu şi feciorii lui, de Lucia Demetrius, 14.09.60; Celebrul 702, de Al. Mirodan, 01.12.60; Secunda 58, de Dorel Dorian, 28.01.61; Oameni care tac, de Al. Voitin, 03.05.61; Neamurile, de Teofil Buşecan, 02.06.61; Trei generaţii, de L. Demetrius, 04.10.61; Doi medici, de Hans Pfeiffer, 25.12.61; Nuntă la castel, de Sütö András, 15.09.62; Fata cu pistrui, de Andrei Uspenski, 27.01.63; Las´ că vine Nuţa, de D. Costescu şi Alexandru Adrian şi Romeo şi Julieta la Mizil, de G. Ranetti, spectacol coupé, 12.03.63; Ancheta, de Al. Voitin, 05.10.63; Vremea dragostei, de V. Kataev, 16.11.63; Nora, de H. Ibsen, 22.02.64; Citadela sfărâmată, de Horia Lovinescu, co-regizor, 15.08.64; Măsură pentru măsură, de W. Shakespeare, co-regizor, 21.11.64; Titanic vals, de T. Muşatescu, 09.01.65; Copacii mor în picioare, de Alejandro Casona, 10.04.65; Când vine barza, de André Roussin, 09.10.65; Suflete tari, de Camil Petrescu, 08.01.66; Burlacii, de G. Carabin, 09.10.66; Cuza Vodă, de M. Davidoglu, 24.01.67; Omul care a văzut moartea, de V. Eftimiu, 23.02.67; Opinia publică, de A. Baranga, 30.09.67; Hangiţa, de C. Goldoni, 04.05.68; Sosesc deseară, de T. Muşatescu, 16.12.68; Dona Juana, de Radu Stanca, 16.03.69; Transplantarea inimii necunopscute, de Al. Mirodan, 27.08.69; Constructorul Solness, de H. Ibsen, 28.12.69; Pe uşa din dos, de T. Gabor, 28.02.70; Trei Crai de la Răsărit, de B. P. Haşdeu, 21.04.70; Doamna Spiriduş, de Calderon dela Barca, 07.11.70; Pleacă berzele, de I. Minulescu, 10.01.71; Haplea, Neaţă şi Nătăfleaţă la circ, de Marin Iorda, 16.03.71; (Getuza, de Radu Sălăjan, Recital „Cântarea Omului”, de T. Arghezi, 70-71); Ştafeta nevăzută, de P. Everac, 09.10.71; …Escu, de T. Muşatescu, 05.01.72; Când revolverele tac, de T. Negoiţă, 12.02.72; Inimă rece, de Ed. Covali după W. Hauff, 06.01.73; Fata fără zestre, de A. N. Ostrovski, 11.11.73; Siciliana, de A. Baranga, 14.03.74; Plicul, de L. Rebreanu, 28.02.75; Femeia mării, de H. Ibsen, 15.09.75; Noapte albă, de Mircea Bradu, 25.10.75; Nu suntem îngeri, de Paul Ioachim, 18.12.76;  Autobiografie, de H. Lovinescu, 06.11.77; Viaţa particulară, de Ov. Genaru, 01.04.78; (Spectacol festiv Odă Republicii, 77; Spectacol festiv de 23 August, 78-79); Logodnica, de Al. Sever, 20.12.79; Bulevardul împăcării, de A. Baranga, 01.03.80; Spectacol dedicat alegerilor; Take, Ianke şi Cadâr, de V. I. Popa, 01.03.81; Soarele şi Luna, de Al. Anghelescu, 14.05.81; Al treilea nu se poate, de Ivan Martinov, 15.12.81; Gărgăriţa, de I. Băieşu, 05.11.82; Domnişoara Julie, de A. Strindberg, 13.02.83;  Steaua fără nume, de M. Sebastian, 25.12.83; Milionarul sărac, de T. Popescu, 06.03.84; Ciuta, de V. I. Popa, 08.07.84; Lungă poveste de dragoste, de T. Popescu, 27.10.84; Variaţiuni pe tema dragostei, de S. Alioşin, 14.12.84; Clopotele de G. Mamlin, 18.04.85; Omul cu mârţoaga, G. Ciprian, 19.09.85; Idolul şi Ion Anapoda, de G. M. Zamfirescu, 10.02.86; Valiza cu fluturi, de Iosif Naghiu, 07.05.86; O întâmplare cu haz, de C. Goldoni, 28.02.87; Sîmbăta amăgirilor, de Ion D. Sîrbu, 30.09.87; Patru lacrimi, de V. Rozov, 1988; Bolnavul închipuit, de Molière, 27.01.89; Take, Ianke şi Cadâr, de V. I. Popa, 18.09.98; Pacea cu Zmeii, de V. Butulescu, 05.02.99. 
Roluri: Sentinela din Fiul meu, de Gherghely Sandor, regia Ion Deloreanu, la Teatrul de stat Bacău, 1948; în Ferapont din Trei surori, de Cehov, 1953, şi Şmaga din Vinovaţi fără vină, de A. N. Ostrovski, 1954, în Institut, la Moscova; Vasile Ioniţă din Anii negri, de N. Moraru A. Baranga, regia Constantin Dinischiotu, 20.09.67; Regizorul spectacolului din Opinia publică, de A. Baranga, regia M. Şoma, 30.09.67; Albeanu din Plicul, de L. Rebreanu, regia M. Şoma, 28.02.75.  
 
Dumitru Velea

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





* * *
* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter