|
.
07.04.2009, 16:03:12 | 0 comentarii | 450 vizualizari
În Petroşani Primarul Ridzi a inspectat blocul în reconstrucţie
Articole de acelasi autor
de Paula ENACHE
Primarul Petroşaniului, Tiberiu Iacob-Ridzi, a ieşit în inspecţie prin oraş, iar unul dintre obiectivele care a considerat că trebuie verificate, a fost blocul de locuinţe care a aparţinut Jandarmeriei. Muncitorii lucrează de zor pentru ca termenul de predare a lucrării să fie respectat sau, cel puţin, să nu fie depăşit cu foarte mult timp. Aici, urmează să fie amenajate 104 garsoniere şi 14 apartamente cu două camere, bucătărie şi grup sanitar. “Banii pentru acest obiectiv sunt de la Guvern, iar acum sperăm ca termenul de recepţie, respectiv sfârşitul lunii septembrie, să fie respectat. Acum este puţin mai greu şi asta pentru că, pe lângă lucrările de reconstrucţie, în interior trebuie făcute recompartimentări”, a declarat Tiberiu
Iacob- Ridzi, primarul municipiului Petroşani. După finalizarea construcţiei, locuinţele urmează a fi repartizate în special asistaţilor social şi familiilor cu mulţi membri. Reconstrucţia acestui bloc este un lucru benefic, mai ales că la Primăria Petroşani există sute de cereri depuse de cei aflaţi în căutarea unei case.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



