14.07.2014,  20:47:23 | 1 comentariu | 972 vizualizari GALERIE:     FOTO    
În „Parcul de recreere” din Petrila / S-a furat (şi) din dimensiunile, oficiale, ale terenului de tenis de câmp


de Mihai BARBU
În locul fostului teren de fotbal din oraşul Petrila s-a construit, recent, cu bani de Administraţia Fondului de Mediu, de la bugetul de stat şi de la primăria locală un „Parc de recreere pentru tineri şi vârstnici”. Toţi au contribuit, după puteri, la acoperirea sumei de 2.066.670,32 lei noi. Proiectul prevedea să se realizeze alei noi pavate, o fântână arteziană, mai multe băncuţe şi foişoare, două zone de joacă pentru copii dotate cu „topogane, hinţi şi balansoare”, un lac de agrement şi două terenuri (de fotbal şi de tenis de câmp) şi să se planteze flori şi arbuşti ornamentali. 
 
Cum e cu terenurile de tenis la ei, în lumea civilizată…
Am fost curioşi să vedem, având în vedere marile succese ale compatrioatei noastre Simona Halep (nr. 3 mondial şi recentă câştigătoare a Turneului de la Bucureşti), cum am putea să promovăm sportul alb în rândul copiilor din Petrila. Aşa că, împreună cu gentila mea colegă, Lavinia, am descins în parc cu o ruletă în mână ca să aflăm dacă pot sau nu pot juca tenis copiii Petrilei în „parcul de recreere”. Cel recepţionat, în urmă cu trei ani, de primăria noastră. 
Potrivit reglementărilor internaţionale, un teren de tenis este alcătuit dintr-o suprafaţă plană, dreptunghiulară, alcătuită din zgură, asfalt sau iarbă. Terenul are o lungime de 23,77 m, o lăţime de 8,23 m pentru jocul de simplu şi 10,97 m pentru jocul de dublu. Fileul are o înălţime de 0,914 m. 
Dacă vă întrebaţi de ce lungimile sunt exprimate, atât de exact, vă informăm că englezii, care au inventat acest joc extraordinar, socotesc distanţele în yarzi şi inch. Când aceste distanţe sunt echivalate în metri nu dau, niciodată, cifre rotunde.  Linia mediană de serviciu şi semnul de mijloc trebuie să aibă o lăţime de 5 cm. Toate celelalte linii ale terenului trebuie să aibă o lăţime între 2.5 cm şi 5 cm, cu excepţia liniilor de fund care pot avea până la 10 cm lăţime.
 
…şi cum sunt la noi, în Petrila
Lungimea terenului de tenis din „Parcul de recreere din Petrila” este de 24 metri, iar lăţimea sa e de 12,5 metri. Comparând cifrele veţi zice că terenul din Petrila este apt pentru competiţii. Ba chiar are, pe lăţime, încă un metru suplimentar. Dar…  
Pentru terenurile pe care se desfăşoară, în mod frecvent, competiţii se recomandă o suprafaţă generală de aproximativ 37 x 18 metri. Pentru terenuri fără pretenţii competiţionale, suprafaţa generală trebuie să fie de cel puţin 34 x 17 m. 
Ce ne facem, însă, cu stâlpii de iluminat care sunt amplasaţi chiar la limita terenului de joc. Asta în condiţiile în care pentru a putea juca tenis de competiţie mai ai nevoie, de la linia de fund, de încă 6,5 metri liniari (de fiecare parte a fileului). Cum poţi să returnezi o minge dacă terenul ţi se termină, brusc, la doar 12 metri de la fileu? Dacă vrei să joci doar de plăcere, ai nevoie de doar 10 metri suplimentari. Adică, încă 5 metri de la linia de fund, pentru fiecare parte de teren. La lăţimea actuală mai sunt necesari, tot pentru nevoi competiţionale, de încă patru metri, de-o parte şi de alta a terenului. Şi aici stâlpii de iluminat sunt amplasaţi fix pe lăţimea actuală a terenului. 
 
Diferenţa între terenurile de „lapte gros” şi cele de tenis
În acest caz, credem că avem de-a face cu o rezolvare şmecherească a proiectului nr. AFM nr. 614/N/ 25. 05.2010. Dimensiunile actuale ale terenului din Petrila respectă, nu-i aşa?, recomandările internaţionale. Dar terenul respectiv nu a putut fi folosit, în cei trei ani de la inaugurarea parcului, nici măcar o singură dată. Dovada o constituie faptul că el nu a fost, niciodată, trasat. Aici, îl informăm delicat şi la obiect, pe dl. primar Păducel, că nu poţi să joci tenis decât pe terenuri care au dimensiuni unanim acceptate de către toată lumea civilizată. Dacă fotbalul, „leapşa pe ouate” sau „lapte gros” le poţi juca oriunde, oricând şi pe orice teren, tenisul nu-l poţi juca după ureche. E un joc inventat de gentlemeni, şi regulile impuse de ei sunt extrem de simple şi clare. Aşa că ele trebuie să fie şi acceptate atât de către barabe cât şi de către momârlanii locului. 
Taxa de 15 lei pe oră, afişată pe gardul terenului de fotbal, e inoperantă. Nimeni, niciodată, nu a achitat această sumă pentru că nimeni, niciodată nu a solicitat să joace pe acest teren neregulamentar, nemarcat şi prevăzut cu mari smocuri de iarbă.
 
Diferenţa dintre gazonul 
englezesc şi cel „momârlănesc” Terenurile de iarbă sunt unele dintre cele mai populare suprafeţe pe care se joacă, azi, tenis. Ultimul strat, în cazul acestor terenuri, îl constituie iarba naturală sau cea sintetică.
În ziua de azi, iarba sintetică se bucură de o creştere a popularităţii, în primul rând datorită costurilor de instalare relativ reduse. Principalele avantaje ale ierbii sintetice sunt întreţinerea uşoară şi posibilitatea de a fi aplicată pe aproape toate sub-bazele comune (e vorba de asfalt, beton sau piatră). Am aflat că, fiind vorba de o finanţare a Fondului de Mediu, nu s-a acceptat varianta cu iarba artificială. E o fudulie de neimaginat. În lumea tenisului circulă o vorbă de duh care spune care este reţeta unui gazon englezesc pe care poţi să joci şi tenis. „Semeni gazonul, îl stropeşti, îl tunzi periodic şi după câteva generaţii ai un gazon perfect pentru tenis”. Simplu, nu-i aşa?  Îi vedeţi pe clienţii d-lui primar Păducel să aştepte, vreme de câteva generaţii, până să încaseze o parte din cele peste 20 de miliarde lei vechi care s-au alocat pentru acest inutil „parc de recreere”? Toată lumea ştie (exceptându-i, desigur, pe petrileni) că terenurile de iarbă naturală sunt foarte atractive, dar că necesită o întreţinere constantă. Sunt populare mai ales în ţările cu climă blândă şi cu precipitaţii frecvente. Este Petrila un oraş dintr-o ţară ce face parte din această categorie? Faceţi comparaţia cu Anglia, care e patria-mamă a  terenurilor de tenis pe iarbă şi o să vă puteţi da, singuri, răspunsul.
 
P.S. Am fost foarte curios să aflu cam cât ar fi costat un mp de suprafaţă sintetică. O suprafaţă sintetică, certificată de Federaţia Internaţională de Tenis, costă cam 22 euro/ mp. Mai ai nevoie, pentru a avea un „teren beton” şi de o fundaţie de asfalt ce costă cam 18 euro/mp. Un teren de tenis pe zgură costă 11 euro/mp. Cam jumătate cât cel cu iarbă sintetică. (În acest preţ intră şi marcajul.) Nu vreau să mă mai enervez inutil calculând cât au câştigat şmecherii şi cât pierd copiii Petrilei. Visul ca ei să ajungă precum Simona Halep este doar o tristă utopie, pusă la pământ de administraţia locală.

Comentarii articol (1 )

#1 Sota15.07.2014,  08:06:44
Ca si Bradetul la Petrosani,acest parc in Petrila a fost bifat ca o investitie realizata.Nu conteaza ca nu le calca nici naiba,trebuia facut si gata!Cand ploua ,acolo le trebuie barci...Probabil inainte nu se face nici un studiu de necesitate si de aici aceste PERFORMANTE !Din ce in ce mai des vedem ca se gandeste CU CURU CU CU...


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Pe aceeasi tema

Primăria Petrila a semnat un contract de prestăr[..]

09.09.2015, 12:38   |    0 comentarii

Poliţia locală din cadrul Primăriei oraşului Petrila încearcă să facă faţă valului ridicat de „încălziţi ai[..]

08.07.2015, 17:47   |    1 comentarii
Asta în condiţiile în care la finalul anului închid şi Mina Petrila. Un punct de vedere legat de situaţia bug[..]
07.07.2015, 17:02   |    0 comentarii
Inter Petrila se află printre formaţiile care se vor reuni cel mai târziu.
 
Ofici[..]
05.07.2015, 22:30   |    0 comentarii
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter