16.07.2014, 20:07:26 | 9 comentarii | 1958 vizualizari
Directorul general CEH, despre CCM: / „Mâine dimineaţă (astăzi-n.r.) este convocată şedinţa de negociere. Probabil după-amiază sau poimâine (vineri-n.r.) va fi convocat CA, care apoi va convoca şi AGA pentru validare”
![]() Articole de acelasi autor
de Mihaela PETROŞAN
Ieri, preşedintele organizaţiei judeţene Hunedoara a PSD, deputatul Laurenţiu Nistor, a făcut o serie de declaraţii legate de informaţii care circulă în legătură cu Complexul Energetic Hunedoara (CEH). Ca de obicei, atacurile liderului PSD au fost la adresa… liberalilor.
Necaz cu un drum industrial
„Vin tovarăşii de la liberali încă cu o dezinformare. Mă contactează şi-mi spun că sunt supăraţi foc pe conducerea Complexului Energetic Hunedoara, respectiv pe directorul general, că trebuie să intre podul de peste Mureş de la DN76 în reabilitare şi nu sunt de acord să devieze circulaţia pe podul de la Mintia. Liberalii spun că PSD-ul şi conducerea termocentralei se opun acestei acţiuni ceea ce ar face ca oamenii să ocolească pe la Uroi-Bălata”, a declarat Laurenţiu Nistor.
În completare, şeful CEH a susţinut că circulaţia este deschisă permanent pe acel drum. „Noi putem să închidem circulaţia, este drum industrial, dar nu s-a pus niciodată problema închiderii”, a spus şi Aurel Niculescu, directorul general al CEH.
Mici corecţii pe CCM
Referitor la acuzele că PSD ar fi la comandă în complexul enrgetic, Laurenţiu Nistor a declarat: „Aud toată ziua prin Deva, prin Valea Jiului, că politicul din judeţul Hunedoara, PSD-ul conduce CEH-ul. Vă asigur că nu mă interesează, există o conducere a CEH-ului şi nu ne implicăm noi în conducere”.
Referitor la contractul colectiv de muncă de la Complexul Energetic Hunedoara, directorul general al CEH a spus că mai sunt necesare câteva corecţii de fond.
„Mâine dimineaţă (astăzi - n.r.), la ora 8, este convocată şedinţa de negociere. Probabil după-amiază sau poimâine (vineri - n.r.) va fi convocat consiliul de administraţie, care apoi va convoca şi AGA pentru validare”, a spus Aurel Niculescu.
În ceea ce priveşte disponibilizările, „pentru anul 2014, cu certitudine, în trimestrul patru, vor fi concediaţi aproximativ 300-350 de salariaţi, în exclusivitate cei care îndeplinesc condiţiile de pensionare. Ei vor primi plăţi compensatorii din fondul de salarii al CEH. Persoanele disponibilizate vor proveni de la termocentralele Mintia, Paroşeni şi exploatările de cărbune din Valea Jiului”, a mai declarat Aurel Niculescu.
Directorul general al CEH a mai precizat că programul de reorganizare a societăţii va fi finalizat până la sfârşitul acestei luni, iar o a doua etapă de concedieri colective va urma în 2015.
Comentarii articol (9 )
#1
![]()
Numai in Romania poti vedea un munte de prostie care intrece Everestul. Cum dracu vine aia cu - Cei pensionabili vor primi plati compensatorii??? - Daca sunt pensionabili, ce anume se compenseaza??? DE ce din invatamant, sanatate, administratie publica, nu primesc un sfantz??? Poate ne explica pontistii lui Ponta.
#2
![]()
DATI DISPONIBILIZARE CA LA SNIM VJ CA SI AIA TOT LA MINA LUCREAZA SI NU E CORECT CE SE INTAMPLA SI ATUNCI E PACE.IN CAZ CONTRAR NU MAI STAM CU MAINILLE IN SAN.SA PLECE TOTI PENSIONABILII SI DIN ADMINISTRATIE DAR SI DE HOTII DIN SINDICATE CA 99 %AU CONDITII DE PENSIE.ASADAR SE POAATE DOMNILOR .
#3
![]()
dl nistor sa nu uite ca oamenii care au disttrus ceh ul sint protejatii psd dragoi cel mai incapabil director din istorie, baleia, puiu petrescu plus adoptatii zamfir si birchi deci sa nu se faca ca nu stie.
#4
![]()
gigele cine te a pus sa ramii la viabili nu stiai ca trebuie sa iesi la pensie si ca dragoi va baga in cacat pina la git acum ne meritam soarta cu liderii si directorii astia numiti politic pai dragoi ia doua sute milioane pe luna il intereseaza pe el ordonanta?
#5
![]()
Ghita B , nu a inventat Ponta sau pontistii asta . este un plan de restructurare a mineritului din 1997. cei din invatamant , sanatate , administratie au sindicate puternice la nivel national si eu tin minte ca cea mai mare greva a lor a fost DANSUL PINGUINILUI ..deci ..DANSATI !!
#6
![]()
sa scoata la pensie pe toti cei care au conditii indiferent ca l cheama dragoi sau bebe nica pe astia nu i mai intereseaza mineritul sint pusi pe jaf.
#7
![]()
Uitati ca BASISTII lui BOC împreuna cu sindicaliști lui Bebe Nica au pus bazele închiderii mineritului ? Si liberalul VOSGANIAN , a băgat mineritul mai in RAHAT . La fel si cu APA . O sa vedeți cum liberalii lui MOLOT vor scumpi APA in Vale Jiului . Si va aduceri aminte cum promitea Molot in campania electorală ca va ieftini cu 5% APA ? Huooo PNL (PNL =PDL) , huooooo......divolilor de PNL=PDL
#8
![]()
esti prea prost ghita ptr pensionare
#9
![]()
SA NU UITAM CA INCHUDERA MINERITULUI A FOST MEGOCIATA SI PUSA PE HIRTIE DE MARII SPECIALISTI JUJAN,NICOLESCU ,POPESCU VERGINICA SI ZOLTAN LAKATOS ASTIA DE ACUM N AU FACUT DECIT SA CONTINUE DEZASTRUL.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Pe aceeasi tema
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|