25.05.2009, 16:17:43 | 0 comentarii | 541 vizualizari
Neajunsurile şi dorinţa de a muri
Articole de acelasi autor
de Alina PIPAN
De câteva luni, cazurile de depresie înregistrate de medicii specialişti din Vale sunt în creştere. Chiar dacă nu una alarmantă. Tentativele de suicid ascund, în primul rând, frustrări de ordin sentimental sau financiar. Aceste două neajunsuri sunt potenţate de instabilitatea economico-financiară care scade nivelul de trai şi plusează în favoarea depresiei. Acum două săptămâni, un bărbat de 43 de ani, exasperat de lipsurile materiale şi de faptul că de luni bune nu reuşise să găsescă ceva de lucru, a vrut să se spânzure public. Şi-a luat o sfoară şi a făcut un ştreang. A ieşit apoi în staţia de autobuz din intersecţia care face legătura dintre Livezeni şi drumul spre Vulcan, şi a ameninţat că-şi ia viaţa. Actul bărbatului, considerat mai mult o mascaradă, nu a fost dus la bun sfârşit deoarece acesta a fost preluat de un echipaj al Ambulanţei. Săptămâna trecută, un bărbat de 47 de ani din Petrila, domiciliat pe strada Tudor Vladimirescu, şi-a pus ştreangul de gât din cauza nereuşitei matrimoniale. Gestul lui irevocabil indică o stare de depresie în care bărbatul a căzut pradă şi care în final i-a decis sfârşitul. Conform statisticilor, majoritatea sinucigaşilor sunt bărbaţi, cu vârste cuprinse între 30 şi 60 de ani. De cele mai multe ori aceştia sunt celibatari, văduvi sau divorţaţi. De asemenea, din numărul total sinucigaşilor, cei mai mulţi au probleme financiare. Ştreangul este metoda cea mai folosită pentru acest finalizarea acestui gest disperat. Arma de foc este cea de-a doua metodă de sinucidere. Femeile, în schimb, preferă să se otrăvească pentru a-şi pune capăt zilelor. Este interesant de ştiut de asemenea că 20 la sută din populaţia ţării suferă de diferite afecţiuni psihice, cele mai frecvente stări întâlnite fiind cele de depresie şi de anxietate. Cu toate acestea, sunt cazuri în care, după ce trec de experienţa tentativei de suicid, aceşti subiecţi găsesc puterea de a se mobiliza. Luna trecută menţionam în ziarul nostru tentativa nereuşită de suicid a unei femei din Lupeni. Aceasta s-a aruncat în faţa trenului şi i-au fost tăiate ambele picioare din zona coapsei. Cu toate că au încercat, medicii Spitalului de Urgenţă Petroşani nu i-au putut salva picioarele. Perioada de recuperare a fost foarte dificilă. Totuşi, femeia a cooperat şi acum este în viaţă. Mutilată dar, aşa cum povestesc şi cadrele medicale, cu interes faţă de viitor. Cu toate că vizitele personale din partea rudelor sunt aproape inexistente, femeia simte că are pentru ce să trăiască şi nu a dat până acum niciun semn că ar vrea să încerce o nouă tentativă de suicid.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... Cataloage promoţionale 2024 Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii Rame click - comandă online! Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! Steaguri publicitare - click pentru a comanda! Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! Cataloage promoţionale 2024 Alege să o susții! Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Newsletter
|