În anul 1988, Mircea Danieliuc a făcut un film după un scenariu propriu bazat pe „scrierile lui Geo Bogza”. E vorba de „Iacob” inspirat, în primul rând, pe povestirea „Moartea lui Iacob Anisia”. Acţiunea se desfăşoară în lumea minieră şi e filmat,  în cea mai mare pare parte, în Colonia de Jos a Petroşaniului.

 

De asemenea, câţiva actori ai Teatrului „Valea Jiului” au fost distribuiţi de Mircea Danieliuc în roluri episodice.

Regretatul Felix Anton Rizea a interpretat un rol jandarm pus să urmărească nişte „holoangări” interesaţi să fure aur din nişte filoane sigilate. Rolul său e unul de întindere medie şi apare destul de des pe ecran, în faptul serii şi în acţiunile profilactice împotriva hoţiei.

Florin Plaur e un şef mai mic din subteran care se opune consumului de băuturi alcoolice în mină. Când minerul prins asupra faptului motivează că în curând va fi Crăciunul, inginerul acceptă sticla întinsă de miner. El trage un gât şi îi întinde sticla personajului interpretat de Plaur care pune şi el gura pe băutură. Spiritul Crăciunului se dovedeşte mai tare decât orice regulament de ordine interioară.

Dumitru Drăcea e vecinul din colonie a lui Iacob Onisia (interpretat magistral de Dorel Vişan) cu care dă zăpada de pe trotuar.

Pe ecran mai apare şi numele lui Ilie Ştefan, un alt actor al teatrului din Vale, dar acţiunea lui din film se pierde în mulţimea minieră.

Rolul cel mai consistent deţinut de actorii din Vale e cel interpretat de Dinu Apetrei, un actor născut la Petrila şi absolvent al Şcolii Generale Nr.1 din aceeaşi localitate. El e, în film, Ilie Roşu, un fost miner care şi-a pierdut un picior în mină şi, schilodit fiind, administraţia l-a recompensat cu o funcţie la suprafaţă. Roşu e un om corpolent (un fel de Gerard Depardieu valah), căruia îi place viaţa şi amorul cu nevestele minerilor. Iacob Onisia are şi el aceeaşi obsesie ca şi ortacii săi în privinţa consoartelor. Că „Şchiopu” (despre care ortacii ziceau că era foarte dotat de la natură) o place pe nevastă-sa (care era mult mai tânără decât el) şi că ar vrea să i-o seducă. Femeia ar avea şi ea motivele ei deoarece minerul Iacob e arătat cum adoarme în timpul preludiului la o proiectată partidă de amor. Bănuiala lui Iacob nu se dovedeşte a fi întemeiată.

În Colonia Petroşaniului au fost amplasate, din butaforie,  un Consum de alimente, o Casă minieră şi o prăvălie (a lui Theo Bimmer). Potrivit unei urări de „Noroc bun!”, puse pe una din clădirile coloniei, aflăm şi anul când s-a petrecut tragedia lui Iacob Onisia. Era anul 1894. Toţi minerii ar fi vrut să fure aur din filoanele pe care le exploatau manual, dar întreprinderea era extrem de riscantă. Aşa că se mulţumeau să vândă, la negru, săpun cu 6 lei kilogramul pe care îl furau de la mină. Acesta era un păcat minor. Teoria băieşilor era că „minerul care şade sub pământ nu are timp să facă păcate”.

Povestea lui Iacob, este, la o adică, istoria minerului cel bun care o ia, la doi ani de la tragedie, pe nevasta unui ortac care s-a aruncat în aer, cu un patron de dinamită, în timp ce înfuleca mămăligă. O ia cu soacră cu tot, cu cei doi copii ai ei şi mai fac, împreună, încă trei. Omul trudeşte din greu să ţină a asemenea familie numeroasă al cărui ideal era, de Crăciun, să aibă măcar o jumătate de porc pe masă. Pentru că a fost bănuit a fi fost părtaş, alături de ortacul său, la un furt de aur, Iacob Onisia e detaşat trei luni la o mină aflată la 6 km de casă. În seara de Crăciun, pentru că se grăbea să ajungă cât mai repede acasă, s-a urcat într-un funicular. A uitat că, fiind o sărbătoare mare, funicularul urma să fie oprit timp de două zile. După ce îşi petrece noaptea în funicular, arzând butucul pe care voia să-l ducă acasă, a doua zi încearcă să se salveze. Slăbit de puteri, el cade de pe frânghia care ducea la stâlp şi moare. Zăpada se înroşeşte şi minerul dispare vederii noastre.