03.07.2009,  13:39:50 | 0 comentarii | 556 vizualizari
Leprele politice de la PSD şi PNL aduc grave deservicii Vãii Jiului


de Cătălin DOCEA
Cotidianul nostru reprezintã, fãrã drept de apel, cel mai dur critic la adresa cuplului politic Monica şi Tiberiu Iacob-Ridzi. Mulţi „specialişti” media din Vale n-au avut curajul nici mãcar sã ridice ochii din pãmânt atunci când a venit vorba de interesul public. Lucrurile bune care se întâmplã astãzi la Petroşani au fost determinate, vrem sã credem, şi de atitudinea noastrã. Sau, în special, de atitudinea noastrã. Am fost cu ochii pe politicieni şi i-am determinat sã realizeze, nu doar sã promitã. ªi, se vede cu ochiul liber, administraţia municipiului Petroşani a demonstrat cã se poate. La Petroşani se construiesc blocuri, locuinţe sociale şi prin ANL. La Petroşani se amenajeazã parcuri şi se reabiliteazã infrastructura stradalã. La Petroşani se fac paşi importanţi ca turismul sã devinã, în baza resurselor excepţionale puse la cale de naturã, o alternativã realã. Municipiul Petroşani are viitor. Din nefericire, dar dintr-o dorinţã de rãzbunare ce nu face decât sã le arate – încã o datã – incompetenţa, nişte lepre politice de la PSD şi PNL s-au asociat pentru a face şi mai mult rãu Vãii Jiului.
Nu ştiu cât de vinovatã este Monica Iacob-Ridzi, ministrul Tineretului şi Sportului. Nici nu mi-am propus sã fiu un pion activ în lupta împotriva acesteia pentru cã, e lesne de vãzut, mai multe grupuri media controlate ori plãtite regeşte de PSD şi PNL se ocupã de cel mai mare linşaj media din istoria României postdecembriste. Nici Bancorex, nici FNI, nici Dacia Felix, nici cazul lui Nãstase nu au be­neficiat, deşi au produs prejudicii înmiit mai mari, de un tir mediatic susţinut atât de intens. În plus, Monica Iacob-Ridzi are şi pârghiile şi experienţa politicã necesare de a se apãra singurã. Am apreciat însã cã a cerut chiar ea sã fie cercetatã. Spre deosebire de indivizi ca Nãstase, oameni care au fãcut tot posibilul ca dosarele lor, cu prejudicii enorme, sã nu ajungã în justiţie. 
Ceea ce m-a determinat sã scriu aceste rânduri este faptul cã tot acest linşaj mediatic împotriva ministrului Monica Iacob-Ridzi este finanţat şi alimentat din Valea Jiului. Manifestele împotriva ministrului Monica Iacob-Ridzi au fost achitate şi distribuite de oameni de afaceri din jurul PNL, iar multiplicarea acestora s-a fãcut cu sprijinul unui fost pesedist de frunte. Limbricii ãştia, cu ziariştii lor de doi bani cu tot, n-au fost în stare sã compunã un text, mulţumindu-se (pentru cã atât le permite inteligenţa) sã facã nişte copy-paste-uri agramate din presa centralã. Care presã centralã? În special cea controlatã de motanul Felix, turnãtorul roşu proprietar de Antene. Pesedişti şi penelişti de frunte, inclusiv vreo câteva lepre din Vale, asalteazã sediile redacţiilor cu plicuri (“cu ajutoare”, desigur) pentru a menţine vie atenţia spre un subiect care, aşa cum spuneam, e apã de ploaie în comparaţie cu ciordelile pesediste şi peneliste de la CNH şi Apa Serv (asta ca sã dau doar douã exemple regionale). Deţinem informaţii certe cã mai mulţi angajaţi ai unei instituţii apolitice judeţene, Instituţia Prefectului, se dãdeau de ceasul morţii sã obţinã informaţii pe care ulterior sã le serveascã presei centrale. Datoritã acestor informaţii „dupã ureche” suferã acum Valea Jiului. Existã riscul ca investiţiile masive în turism sã fie oprite pentru cã nişte lepre precum Cosmin Nicula au dat declaraţii ce ţin de domeniul fantasticului. Este corect, domnule Nicula, ca dupã ce te-ai vãzut cu sacii în cãruţã (uzând de voturile din Valea Jiului) sã faci toate eforturile pentru a opri cea mai mare investiţie de dupã 1990? Cine-i, pânã la urmã, stimaţi cititori, mormolocul ãsta de Nicula şi ce-a fãcut el pentru Valea Jiului? Dacã se opresc investiţiile, ne salveazã el cu calea lui feratã mutatã la mama dracu’? Sigur nu! Iatã unul dintre motivele pentru care, în perioada imediat urmãtoare, cotidianul Ziarul Vãii Jiului se va ocupa intens de personaje de acest gen. Oameni care, dupã ce au profitat de voturile obţinute din Valea Jiului, se dau de ceasul morţii sã o sugrume.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter