Probabil sunteţi de acord că o carte interesantă şi informativă este într-adevăr valoroasă. Drumeţie pe cărări de munte este o carte de acest fel. În ea găsiţi relatări autobiografice captivante care oglindesc înalte principii morale. De asemenea, găsiţi ilustrări pline de viaţă care conţin adevăruri importante. Aşa cum oamenii mării cred că unica frumuseţe este marea cu toate nebuniile ei, aşa cum oamenii câmpiei sunt înglobaţi de nemărginimile ei, aşa şi eu împreună cu camaradul meu suntem încredin­ţaţi că măreţia creaţiei o dovedesc munţii cu tot haosul superb pe care-l dezvăluie ochilor tăi la fiecare pas. Nici cel mai genial dintre genialii artişti ai lumii nu a adunat în toate operele sale atâta frumuseţe cât a pus Creatorul într-un crâmpei de munte. Cei care nu mă cred n-au decât să urce în munţi pe cărările lor şerpuitoare cu rucsacurile, ceaunul şi nelipsitul „hotel-cart”. Dar, atenţie! Muntele este însă, cu toate misterele sale, o entitate serioasă, care are legile ei proprii pe care tu, muritorul îndrăgostit de munte, dacă nu le respecţi vei fi aspru pedepsit. Dar, dacă le respecţi, răsplata îţi va fi peste aşteptări. Câteva dintre aceste taine le-am învăţat de la cei de care v-am pomenit, dar pentru a cunoaşte mai mult este nevoie să fii în permanentă legătură cu natura, să trăieşti în sânul ei zi de zi, să-ţi asculţi simţurile în aşa măsură încât să poţi citi dintr-o ochire urmele animalelor, să simţi mirosul vântului, iar trupul tău să prevestească schimbarea vremii în aşa fel încât să nu fii luat prin surprindere. Mi-e teamă că încercarea de a scrie şi a şi publica câte ceva despre cartea mea destul de plină de întâmplări, de evenimente atrage după sine riscul de a-mi face duşmani printre unii cu care am avut tangenţe. Dar am ajuns în acel moment al vieţii când, deşi respect - în felul meu - opinia publică, a început să nu-mi prea pese de critica altora. Cu toate astea, am să mă străduiesc să fiu înţelegător cu toţi cei care îmi aduc critici - critica e constructivă. Aşadar mă întorc cu mintea în anul 2007, şi iată-ne pe amândoi în dimineaţa zilei de 6 iulie devreme, devreme de tot călătorind în compania lui Zoli, un vecin de-al meu, posesorul unei maşini ARO, care a avut amabilitatea să ne transporte până la rădăcinile Jiului de Est, adică până la locul unde apa Sterminos se îmbrăţişează sub zidurile cabanei Voivodu dând naştere Jiului de Est... Aici Zoli ne-a debarcat şi urându-ne cele bune s-a dus în treaba lui. Aşadar am rămas singuri şi puţin buimăciţi, la răscrucea drumurilor Voivodu şi Sterminos. Era întuneric şi acest lucru ne-a determinat să luăm o hotărâre. Drumul forestier al Sterminosului este oarecum perpendicular pe drumul Voivodului, iniţial spre sud şi apoi treptat orientându-se spre est, adică venind de la Cimpa şi luând-o spre dreapta de la intersecţia ce se află aproape de cabana Voivodu, acolo unde se întâlnesc cele două mame ale Jiului. Iniţial am vrut să mergem în munţi pe cărarea care urmează creasta muntelui Sterminosului, printr-un peisaj de vis, până în muntele Poiana Miresii (Muierii). Din cauza întunericului însă am ratat intrarea pe cărare, care se află în apropierea intersecţiei şi în consecinţă am înaintat încet, urmând raza de lumină a lanternei lui Carol, pe drumul forestier. Cândva am umblat pe acest drum - în acea vreme era doar o potecă - la vânătoare de cocoşi de munte împreună cu vânătorul Stamate Bolog, unchiul tatei, dar până la un punct, aşa că în sinea mea m-am bucurat că voi avea ocazia să văd cum şi până unde a fost construit acest drum. Carol al meu nu era aşa de entuziasmat deoarece el ar fi dorit mai mult să mergem pe cărarea crestei Sterminosului. Poate o vom face altădată, cu altă ocazie. Când s-a luminat de ziua, nu peste mult timp, am făcut un mic popas, timp în care ne-am confecţionat două ciomege (bâte) din lemn de alun, lucru indispensabil pentru cine vrea să urce în munţi şi nu dispune de alte arme. Un astfel de ciomag sau boată cum spun momârlanii este extrem de util, unealta constituind un fel de al treilea picior pentru persoana care-l foloseşte, conferindu-i echilibru şi siguranţă. Apoi am trecut la fapte păgâne. Observ că prietenul meu Carol încearcă să-şi deschidă rucsacul şi-l întreb: „Ce vrei să faci, Robin?”. „Am în rucsac o bombă pe care aş vrea s-o detonăm, adică să gustăm puţină ţuică. Am o măsea care vrea să mă gâdile. Ce zici?”. „Nu, nu mai deranja bomba ta, treci lângă mine. Am un spanac, sigur e bun pentru măseaua ta”. Se aşează lângă mine mirat şi puţin supărat crezând că vreau să-i dau o pastilă. „Uite, camarade Robin, i-a plosca de apă, desfă-i dopul, şi paharul şi bea din apa asta şi vezi dacă e bună pentru măseaua ta”. Umple paharul şi bea o înghiţitură. ”Tii, drăcuşorule, ăsta e spanacul tău?! Acum m-am prins de ce n-ai vrut să-mi dai apă din plosca ta!”.

(Va urma)

Petru Bolog - Cimpa