|
.
29.07.2014, 23:01:54 | 0 comentarii | 948 vizualizari
Kickbox / În aer liber
Articole de acelasi autor
de Loredana JUGLEA
„Cupa Ştrand”, prima competiţie de kickbox desfăşurată în aer liber în România, derulată la Deva, a avut stele atât în ring, cât şi în tribune şi pe cer. „Steaua” din ring a fost Adrian Toşa (Hunedoara), care a reuşit unica victorie prin K.O. într-un duel cu un sportiv din Serbia, iar „vedeta” din tribune a fost Mihai Leu, fostul campion mondial de box profesionist.
Ringul amplasat în aer liber în incinta Ştrandului din Deva a adunat câteva sute de oameni în tribuna cochetă din jurul său.
Spectatorii deveni au gustat din plin cele 24 de meciuri disputate în duelurile „inter-club” din deschiderea galei. Apoi s-au delectat cu cele şapte dueluri din prologul duelurilor profesioniste, aplaudând în picioare cele 13 „turniruri” din gala luptătorilor din cadrul Kombat Liga între sportivi din România şi Serbia.
Aplauze la scenă deschisă a provocat şi meciul pentru centura naţională WMTI-PRO, în care Daniel Brădişteanu (Gladiators Gym Deva) l-a învins la puncte pe Alexandru Blaga (Milenium Uricani) în limitele categoriei 50 kilograme.
„A fost o gală foarte reuşită, iar spectacolul din ring a fost apreciat de spectatori. Meciul serii l-a reuşit Adrian Toşa (ctg. 80 kg) din Hunedoara, el fiind singurul care a obţinut o victorie prin K.O., în repriza secundă, în faţa unui adversar din Serbia”, a declarat Claudiu Florescu de la Gladiators Gym Deva, unul dintre organizatorii galei „Cupa Ştrand”.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Pe aceeasi tema
|



