09.07.2009,  10:31:26 | 0 comentarii | 317 vizualizari
Drumeţie pe cărări de munte (III) Venele Pământului
Booking.com
de Ziarul Vaii Jiului
Primul popas
”Tii, drăcuşorule, ăsta e spanacul tău! Acum m-am prins de ce n-ai vrut să-mi dai apă din plosca ta!”. „Da’ nu guşti oleacă? – zice el întinzându-mi plosca cu ţuică, gustă camarade Tom, că doar asta-i ţuică de la tine, bea şi tu că doar mai avem; nu s-o încheiat lumea-n plosca asta”. Pusei plosca la gură fără să mai folosesc paharul şi gustai. „Straşnică ţuică, Robin, straşnică ţuică”, zisei eu dregându-mi glasul şi înapoindu-i plosca. Şi pentru a se încredinţa de adevărul spuselor mele, mai trase şi el o duşcă bună, apoi punând dopul i s-a adresat ploştii: „No, gata! Că eşti bună şi la prânzul mare!”. „Camarade Carol, eu propun ca tu să fi responsa­bilul spanacului. Ce zici?”. „De acord, camarade Petre, eu voi fi responsabilul uleiului sfinţit, iar tu vei fi responsabilul tabacului. Bine?”. „Bine, bine, zisei eu, mi-ai dat o sarcină straşnică”. Sigur, cât va dura expediţia montană, vom fuma foarte puţin.
Se făcuse lumină şi puteam pleca în expediţia plănuită. Ca de obicei, ne-am ajutat unul pe celălalt să ne ridicăm rucsacurile după cum făceam la fiecare plecare din popas. Acesta fiind însă primul popas, rucsacurile erau mai grele fiind umplute cu tot felul de lucruri şi bunătăţi. Abia atunci am realizat că rucsacul lui Carol (Robin) este mai uşor decât al meu. Deasupra trona cortul care pe timpul expediţiei montane urma să ne fie adăpost, loc de cazare şi dormitor, aşa că echipat în halul acesta nu eram departe de imaginea şerpaşului din Himalaia care cară greutăţi uriaşe. Taina greutăţii rucsacului meu camaradul Carol a aflat-o mai târziu. Apoi încet, încet am luat-o din loc. Pentru cineva lipsit de condiţie fizică, o drumeţie prin munţi cu un rucsac greu în spate este o expediţie grozavă. Prima tentaţie e să te întorci repede acasă să lepezi rucsacul în hol, să te dezbari de toate echipamentele şi să te arunci într-un fotoliu în faţa televizorului. Poate că unii mai slabi de înger au şi făcut-o. Alţii, mai motivaţi, mai iubitori de natură perseverează însă. Deci noi am perseverat. Încet, încet organismul se adaptează la efort, ajungând ca după vreo două-trei zile să te obişnuieşti cu efortul şi greutatea pe care o porţi în spate devine parte integrantă din tine. Aşa şi cu noi. Ne-am concentrat asupra drumului şi înaintând încet şi discutând am început să ne bucurăm de frumuseţile peisajului. Drumul şerpuia pe vale traversând ici-acolo pârâul Sterminos în funcţie de cerinţele terenului. Dacă la vremea construirii drumului poate peisajul nu era prea încântător în unele locuri fiind necesară tăierea muntelui cu dinamită, acum rănile începeau să se vindece, iar ve­getaţia îşi intra în drepturi redând peisajului farmecul şi misterul începuturilor. Pe măsură ce înaintam drumul ne ridica la înălţimi tot mai mari, urmărind panta cea mai convenabilă pentru accesul maşinilor. Pârâul Sterminos rămânea tot mai în vale urmându-şi cursul pe firul natural. Drumul nostru intersecta din când în când pâraie, mici vinişoare de apă, care îl hrăneau cu credinţă pe vărul lor mai mare, pârâul Sterminos. Noi numim aceste fire de apă care se întreţes Venele Pământului, pentru că nutresc tainic în suflet credinţa că acest Pământ care ne dă nouă viaţă este o entitate specială cu viaţă proprie care călătoreşte prin Univers respectând legile Creatorului.
Şi am tot mers noi, ba povestind, ba amenajând mici ţuţururi din venele pământului, savurând-le conţinutul în căuşul palmelor, răcorindu-ne frunţile şi bucurându-ne din plin de natură şi de vremea splendidă de vară cu un cer albastru fără strop de nori...
(Va urma)
Petru Bolog - Cimpa

Booking.com

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





* * *
* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter