13.07.2009,  14:02:21 | 0 comentarii | 501 vizualizari
Nevirând la timp banii destinaţi activităţilor sportive, Primarul Gheorghe Ile pare că vrea să discrediteze noua conducere a C.S. Vulcan


de Gheorghe OLTEANU
Marţi, 7 iulie, primarul Gheorghe Ile a avut o nouă criză de isterie amestecată cu furie. Din cele cu care-şi tratează destul de des subordonaţii. Numai că, de data asta, ieşirea s-a produs nu pentru că l-a călcat pe nervi vreunul de la el din primărie, ci fiindcă două persoane din condu­cerea C.S. Vulcan - din noua conducere, trebuie subliniat - au venit politicos la el şi au îndrăznit să-i aducă aminte de bani.
 
De banii pe care Consiliul Local al municipiului Vulcan 
trebuie să-i aloce, lunar, mişcării sportive vulcănene. E o treabă care - oricât n-ar vrea-o Ile - ţine, până la urmă, de o hotărâre pe care înşişi consilierii locali au votat-o. Aceea ca trei sute de milioane de lei să fie diriguiţi, în fiecare lună, spre Clubul Sportiv Vulcan. Domnul Tudorel Cărăşel, vicepreşedintele C.S. Vulcan, spune că, numai ce-a auzit de bani, şi primarul a făcut ca toţi dracii. Îi juca mustaţa şi zbiera ca apucatul că el, cât trăieşte, nu mai dă niciun ban la sport. Că s-a săturat să tot fie anchetat şi să dea cu subsemnatul pentru probleme de sport. Cu treaba asta “cât trăieşte”, mai rămâne de discutat. Că doar nu-şi închipuie că bătrâneţile cele adânci îl vor prinde pe scaunul de primar. Pe partea cealaltă, cu anchetatul - vorba aceea -, gura păcătosului adevăr grăieşte. Să fi uitat, oare, Gheorghe Ile că, ani de zile, banii clubului sportiv au fost învârtiţi într-o veselie de către trei persoane?  Triunghiul de aur, cum i s-a zis în ziar. Iar una dintre cele trei persoane era chiar el? Sau că, şi acum, de curând, când s-au petrecut, la clubul sportiv, întâmplări cu iz penal, este încă neclar dacă vina este în totalitate a ălora care au căzut în păcat? Sau poate că greşesc eu, iar dumnealui s-o fi referit la anchetele din maldărul de dosare care-l au pe el însuşi ca subiect pe la DNA, Curtea de Conturi sau nici el nu mai ştie pe unde...
 
Pare-se că primarului nu-i prea 
cade bine ce aude. Anume că activitatea de la C.S. Vulcan intră în legalitate. Primii paşi s-au făcut acum două săptămâni. Consiliul director l-a însărcinat pe domnul Tudorel Cărăşel să întocmească actele adiţionale la Statutul C.S. Vulcan, astfel încât condu­cerea acestuia să fie validată pe timp de patru ani. Asta-i chichiţa de care s-a legat primarul Gheorghe Ile. Le-a zis celor doi reprezentanţi ai clubului că nu sunt în legalitate. Să te ia râsul nu alta! Păi penalul de Ioan Dragoş era în legalitate? Pe el de ce l-a ţinut, atunci, în braţe atâţia amar de ani şi s-a lepădat de el când s-a spart buba şi morişca de făcut bani s-a gripat? Să lăsăm, însă, aspectele astea în seama poliţiei şi să continuăm. Actele - i-a reamintit calm domnul Tudorel Cărăşel - vor ieşi în două-trei săptămâni, după care ce va mai avea de obiectat? Da, într-adevăr, trebuia să-i fie prezentată o situaţie financiară la zi, cu toate cheltuielile de la club. Asta este întocmită, dar vina că ea nu a ajuns la primar îi aparţine preşedintelui de club. “Aşa că, a spus domnul Cărăşel, m-am angajat eu ca, în cel mai scurt timp, să merg eu însumi şi să-i prezint situaţia aceasta domnului primar”.
 
Vineri, 10 iulie, seara,
la şedinţa săptămânală a consiliului director, vicepreşedintele Tudorel Cărăşel a prezentat o informare cu privire la poziţia adoptată de primarul Gheorghe Ile vizavi de Clubul Sportiv Vulcan. În aceeaşi şedinţă s-a discutat despre clarificarea unui calendar competiţional al fiecărei secţii sportive. Care vor fi adunate, pentru ca să existe o  vedere de ansamblu a acestora, iar consiliul director să hotărască prio­rităţile. La care competiţie se merge şi la care nu. Fireşte, s-a speculat şi pe marginea atitudinii primarului Gheorghe Ile. Care va fi poziţia lui după ce clubul va intra în legalitate? Va mai avea ieşirile astea nervoase în care-i confundă pe oamenii veniţi la el să discute probleme serioase cu foştii lui subordonaţi de la mină? Ei, aici ar trebui ca ex- miliţianul, în calitate de consilier personal, să-l ia un pic pe primarul Gheorghe Ile şi să-l pună pe linie. Nu să-i redacteze drepturi la replică şi scrisori de care râde lumea, ştiind că pe Ile nu l-ar duce niciodată capul, să le scrie aşa cum au apărut în presă...

 


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter