Originea Cornului Abundenţei e legată – într-o altă versiune – şi de legenda lui Achelous, zeul apei cu acelaşi nume. Era fiul lui Oceanus şi al lui Tethys şi cel mai mare dintre alţi trei mii de fraţi-râuri. Era, de asemenea, considerat părintele sirenelor. Achelous a intrat în ciclul lui Heracles: metamorfozându-se în taur, a luptat cu eroul pentru mâna Deianirei, fiica lui Oeneus. A fost însă învins de Heracles, care i-a rupt, în luptă, un corn. După unele versiuni, acest corn a fost transformat mai târziu de către naiade în Cornul Abundenţei. Cine erau naiadele? Erau nimfe ale izvoarelor şi ale apelor în mijlocul cărora trăiau. Naiadele erau genii ale naturii, fiicele lui Zeus, după o versiune, după alta ale lui Oceanus (uneori naiadele unei ape curgătoare erau socotite drept fiice ale apei respective). De numele naiadelor erau legate numeroase episoade amoroase ale zeilor olimpieni. Veşnic tinere şi frumoase, ele erau înzestrate cu darul profeţiei şi deţineau tainele apelor tămăduitoare şi ale vindecărilor miraculoase. Ele locuiau în grotele de pe vârfurile munţilor, în codrii deşi, pe câmpii sau în ape şi erau de mai multe categorii: nimfele apelor purtau numele de oceanide, nereide şi naiade, cele ale munţilor de oreade, iar cele ale pădurilor de driade şi hamadriade. Nimfele erau înzestrate cu darul profeţiei. De cele mai multe ori oamenii le invocau în calitate de genii protectoare, implorându-le sprijinul. Legendele legate de numele lor sunt numeroase, ele fiind iubite de zei şi nu arareori şi de muritori.

Tot de figura lui Achelous este legată şi existenţa insulelor Echinade, situate în Marea Ionică. Legenda spune că patru nimfe aduceau sacrificii zeilor pe malul râului Achelous, cel mai mare râu al Greciei, situat în Aetolia. Izvora din munţii Pindului şi se vărsa în Marea Ionică. Uitând să-l invoce şi pe zeul râului, acesta le-a metamorfozat în insule. 

Fiind vorba mai sus de personajul legendar Heracles, să vedem cine a fost şi ce isprăvi a făcut. Heracle este un vestit erou din mitologia greacă, neîntrecut în forţă şi vitejie şi care, după moarte, a fost primit în rândul zeilor devenind astfel nemuritor.

Heracle - numit de către romani Hercules - era fiul lui Zeus şi al Alcmenei. Pentru a se uni cu Alcmene, Zeus a luat chipul şi înfăţişarea soţului ei, Amphitryon, plecat să lupte împotriva teleboenilor. Din unirea Alcmenei cu Zeus s-a născut Heracle, iar din unirea Alcmenei cu Amphitryon, sosit imediat după aceea, s-a născut Iphicles, frate geamăn cu Heracle. Dându-şi seama de originea divină a lui Heracle, Amphitryon a consimţit să-l crească în casa sa, alături de Iphicles. Gelozia Herei faţă de Alcmene s-a manifestat însă de timpuriu, încă înainte de naşterea copilului. Fiindcă Zeus - ca să-şi ocrotească viitorul fiu - făgăduise regatul Argosului primului urmaş care se va naşte din Perseu, Hera a îndemnat-o pe fiica ei, Ilithyia, care patrona naşterile, să întârzie naşterea lui Heracle şi să o grăbească în schimb pe cea a lui Eurystheus, fiul lui Sthenelos. Datorită acestui fapt, Eurystheus se naşte la şapte luni, revenindu-i lui Argosul, iar Heracle e purtat zece luni în pântece de Alcmene.

Mânia Herei continuă să se reverse şi după naştere, de data aceasta însă asupra copilului. Într-o noapte, când cei doi fraţi se aflau în leagănul lor, ea le trimite doi şerpi cu gândul să-l ucidă pe Heracle. Fără să-şi piardă cumpătul, Heracle, deşi avea numai zece luni, îi apucă pe fiecare cu câte o mână şi îi sugrumă, în timp ce Iphicles, îngrozit, trezeşte toată casa cu ţipetele lui. Este un semn în plus pentru Amphitryon cu privire la originea divină a copilului. El îl creşte însă mai departe în casa sa, ca pe propriul său fiu. Când Heracle creşte, el îşi înspăimântă părintele, ucigându-şi dascălul, pe Linus, şi acest fapt îl determină pe Amphitryon să-l trimită pe Heracle la ţară să-i păzească cirezile. (Va urma)

 

Petru Bolog – Cimpa

Documentaţie: dicţionar mitologic, Diagor din Sicilia