14.07.2009, 16:03:14 | 0 comentarii | 527 vizualizari
Masivul Şureanul a găzduit un proiect de integrare în societate a tinerilor din centrele de reeducare
![]() Articole de acelasi autor
de Alina PIPAN
Ieri a fost ultima zi de desfăşurare a proiectului “Sarmizegetusa 2009”. Acest proiect a fost organizat de Ministerul Tineretului şi Sportului prin Direcţia Generală Programe, Proiecte şi Centre Teritoriale pentru Tineret, în parteneriat cu Palatul Naţional al Copiilor Bucureşti. În perioada 04-13 iulie, în Masivul Şureanu - zona “Plaiurilor Prigoane”, a găzduit proiectul tip expediţie “Sarmizegetuza 2009”. Aceasta a fost cea de-a III-a ediţie a programului. Acţiunea se adresează tinerilor de la Cercul de Turism al Palatului Naţional al Copiilor, Clubul Copiilor Cugir, Fundaţia JOYO – tineri din familii cu posibilităţi reduse şi din Centrele de Reeducare Găeşti, Buziaş, Târgul Ocna, Penitenciarul Deva. Proiectul urmăreşte integrarea în societate a 40 de tineri din centrele de reeducare. Aceştia, împreună cu persoane de aceeaşi vârstă din societatea civilă, au participat la activităţi de ecologizare, de marcare şi reamenajare a traseelor turistice, dar şi la activităţi educative, cultural-artistice, sportive. Prin intermediul acestui tip de proiecte de reeducare, tinerii cu un comportament antisocial, dar şi cei fără posibilităţi şi cu o educaţie precară, au posibilitatea de a învăţa să aprecieze natura, dar învaţă şi să fie responsabili pentru acţiunile lor în societate.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|