03.08.2014,  22:40:04 | 1 comentariu | 1222 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Vulcănenii de la „Strings” au dat tonul la cântare / Camaraderia sinceră de la un festival rock


de Gheorghe OLTEANU
Aparent, între Vulcan şi Liceul Agricol din Lugoj nu e nicio legătură. Numai că, surprinzător, aceasta a apărut la sfârşitul săptămânii trecute când grupul vulcănean „Strings” a participat la festivalul „Rock pe două roţi”, desfăşurat pe câmpul din apropierea acestuia.
 
Invitaţia a de 
fi prezentă la a doua ediţie a festivalului a fost făcută prin Raul Rusu, solistul vocal al trupei, binecunoscut printre rockerii din această parte a ţării.
Vineri, 31 iulie, în jurul orei 19.00, când componenţii formaţiei rock vulcănene au ajuns la Lugoj, la câţiva metri de scenă erau parcate zeci de motociclete de felurite mărci. Grupuri, grupuri, chopperii, pe care uşor îi recunoşteai după modul specific în care se îmbracă, stăteau la masă, povesteau şi ghidonau paharele cu bere.
 
Pe scena
care, am aflat ulterior, a fost pusă la dispoziţie de către Primăria municipiului Lugoj, tehnicienii făceau sound-ul care urma să razbată prin difuzoare. Rând pe rând, apăreau alte grupuri de motociclişti. În poarta liceului, era amplasat discret un grup de poliţişti locali şi de jandarmi. Fiecare trupă rock era întâmpinată cu vorbe prietenoase de bun venit de către unul dintre organizator care, apoi, îi îndruma pe oaspeţi încotro să meargă. 
 
Festivalul,
care a durat de vineri până duminică şi la care, în fiecare seară, au cântat câte unsprezece trupe rock, câteva venite din ţările vecine, a fost deschis de către trupa „Strings”, prezentată ca fiind una alcătuită din veterani ai rock-ului clasic din Valea Jiului. Se făcuse deja aproape nouă seara, când vulcănenii au început să elibereze pe puţin douăzeci de mii de waţi prin difuzoare. Au fost piese la care cei din faţa scenei au cântat împreună cu trupa, iar versurile celei de final, „Aproape de voi”, au putut fi auzite şi dinspre public.
 
Ospitalitatea bănăţeană
a fost la înălţime. Nu cred c-aş găsi cele mai potrivite cuvinte, ca s-o descriu. După ce au coborât de pe scenă, membrii trupei, împreună cu domnul Cătălin Ţugulea, mulţumită căruia „Strings” a ajuns la Lugoj, au fost puşi la masă şi ospătaţi. Permanent, apărea cineva care să ne întrebe grijuliu dacă mai dorim sau dacă mai avem nevoie de ceva. Deşi am fost pentru prima dată acolo, fiecare dintre ceilalţi patru componenţi ai trupei (Ioţo Toth, Remus Hoca, Geo Costin şi cel care semnează la urmă), fiindcă Raul era demult de-al casei, am simţit camaraderia care-i leagă pe  participanţii la acest gen de manifestări. O camaraderie neprefăcută şi fără interes. Adică, totalmente sinceră.

Comentarii articol (1 )

#1 Mosu04.08.2014,  17:20:19
FELICITARI pentru organizatori si pentru Strings.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Pe aceeasi tema
Invitaţia pe care am făcut-o ieri, atât în ziar, cât şi pe un site de socializare, a fost bine primită. Mi-a[..]
23.07.2015, 21:44   |    0 comentarii
După ce, duminica după-amiază, au deschis seria concertelor din acea zi de la Festivalul „Barock” Petroşani, trupa roc[..]
22.07.2015, 23:42   |    1 comentarii
Localul se numeşte „Piano”, dar muzica ce poate fi ascultată aici se aude mai încet doar dacă stai la una din[..]
07.09.2014, 19:49   |    0 comentarii
A fost cea mai tare cântare de până acum, a fost părerea unanimă a celor care, în seara zilei de vineri, 15 a[..]
18.08.2014, 22:14   |    1 comentarii
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter