15.07.2009,  09:28:34 | 0 comentarii | 586 vizualizari
Monica Iacob-Ridzi a demisionat!


de Ziarul Vaii Jiului
Monica Iacob-Ridzi a anunţat ieri, puţin după ora 17:00, în cadrul unei conferinţe de presă, faptul că a depus la cabinetul primului ministru demisia din funcţie. După aproape şapte luni de la instalarea, Iacob-Ridzi a demisionat pentru a nu afecta imaginea Guvernului şi a PD-L. Iacob-Ridzi a mai spus că familia sa nu mai poate suporta situaţia creată în urma scandalului în care a fost implicată, iar mama
sa este deja bolnavă.
„Voi continua să mă prezint în faţa oricăror organe ale statului pentru a-mi demonstra nevinovăţia”, a spus Monica Iacob-Ridzi. „Celor care însă au crezut în mine şi mi-au fost aproape, le mulţumesc. Atât celor din lumea sportului, cât şi celor care se ocupă de politicile pentru tineret. De asemenea, le mulţumesc şi tuturor celor din judeţul Hunedoara, în special din Valea Jiului, care mi-au fost alături în această perioadă. Îi asigur de faptul că nu s-au înşelat în momentul în care au avut încredere în mine şi m-au încurajat. Îi urez succes viitorului ministru al Tineretului şi Sportului. Îl asigur încă de pe acum că se va bucura de tot sprijinul şi susţinerea mea. În ceea ce mă priveşte, voi continua din Parlament să susţin politicile pentru tineret şi pentru sport”, a mai spus Monica Iacob-Ridzi, deputat în colegiul Petrila – Petroşani – Aninoasa.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter