05.11.2011,  19:35:55 | 0 comentarii | 990 vizualizari
Bani pentru a ne întoarce la natură


de Ziarul Vaii Jiului

Cum problemele de mediu sunt la ordinea zilei, deciziile şi proiectele care urmăresc fenomenele negative legate de agresiunea asupra naturii sunt din ce în ce mai importante. Una din grijile autorităţilor hunedorene este aceea că în judeţul Hunedoara există trei zone de risc, vulnerabile la poluarea cu nutrienţi. Este vorba de trei localităţi care sunt în prezent afectate de poluarea cu aceste
substanţe care, în cea mai mare parte, rezultă din deşeurile animaliere prove­nite din gunoiul de grajd: Orăştie, Geoagiu şi Șoimuş.

La nivel naţional, Ministerul Mediului a contractat o finanţare de la Banca Mondială care ar putea rezolva această problemă într-una din aceste localităţi. “Mai exact, printr-un parteneriat care se va derula între minister, Consiliul Judeţean Hunedoara şi unul dintre consiliile locale ale localităţilor menţionate, zona selectată va primi o finanţare de aproximativ 350 de mii de dolari de la Banca Mondială. Consiliul Judeţean va veni cu o cofinanţare de 11.500 de euro, iar consiliul local va pune la dispoziţie un teren de cel puţin 3.500 de metri pătraţi. Pe acest teren vor fi realizate platforme pentru depozitarea temporară a gunoiului de grajd, iar primăria va pune la dispoziţia cetăţenilor pubele pentru depozitarea separată a deşeurilor menajere destinate gunoiul de grajd”, a declarat Costel Avram, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara. Proiectul mai urmăreşte şi realizarea unor perdele vegetale între parcelele cultivate şi cursurile de apă pentru a se evita astfel împrăştierea gunoiului. În acelaşi timp, vor fi demarate campanii de informare destinate fermierilor şi agricultorilor privind bunele practici agricole pentru reducerea poluării cu nutrienţi. Specialiştii Ministerului Mediului recomandă realizarea lucrărilor agricole astfel încât să se evite scurgerea nutrienţilor în cursurile de apă, alternarea culturilor şi respectarea perioadelor de interdicţie a aplicării gunoiului de grajd pe sol.

 


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter