22.07.2009,  15:31:59 | 0 comentarii | 501 vizualizari
Săptămână neagră la Apa Serv Valea Jiului


de Mihaela PETROŞAN
Două evenimente de muncă cu sfârşit tragic 
s-au petrect în numai două zile la societatea Apa Serv Valea Jiului. Este vorba de două decese ale căror cauze se arată a fi naturale. Evenimente nedorite dar care iată se întâmplă atunci când te aştepţi mai puţin. Deşi s-a stabilit că este vorba de decese din cauze naturale, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Hunedoara continuă cercetarea până la definitivarea anchetei.
 
La Apa Serv Valea Jiului, săptămâna trecută, în numai două zile, două persoane au decedat în timpul programului de lucru. Asta s-a întâmplat joi şi vineri, zile care au fost negre pentru societatea hunedoreană. 
Primul eveniment a avut loc joi, la staţia Taia de la Petrila, unde şeful de staţie, care lucra de peste 40 de ani în domeniu, a decedat la locul de muncă. Vineri, la staţia Dănuţoni, care chiar va fi dată în folosinţă astăzi, un alt angajat a decedat în timpul programului de lucru.
Potrivit directorului coordonatar al Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara, Sorin Vasilescu, din primele cercetări se pare că au fost decese pe cale naturală.
„Datele de până acum arată că ar fi vorba de decese cu cauze naturale, dar cercetările noastre continuă până la definitivarea anchei”, ne-a declarat Sorin Vasilescu.
„Au fost două decese. Deocamdată suntem în anchetă. Din datele pe care le-am aflat până la această oră, primul a fost infarct, iar cel de-al doilea caz a fost stop cardiorespirator. Mai mult, referitor la primul caz, se pare că în urmă cu apro­ximativ o lună de zile ar fi suferit un preinfarct, potrivit medicilor care au efectuat autopsia. Se pare că angajatul nostru nu a ştiut că a suferit acest preinfarct, nu a fost la medic şi din această cauză nu apare în fişa medicală”, ne-a declarat, Nicolae Ivănuş, directorul ApaServ Valea Jiului.
Directorul coordonator al ITM Hunedoara, Sorin Vasilescu, mai este de părere că angajaţii cu vârsta de peste 50 de ani, mai ales în condiţiile actuale de caniculă, ar fi foarte bine dacă ar fi consultaţi mai des de către medici şi ar evita eforturile care le pun viaţa în pericol.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter