24.07.2009,  09:57:08 | 0 comentarii | 492 vizualizari
Umor din popor. Poartă cu lacăt, dar fără gard


de Alina PIPAN
Toată lumea din Petroşani cunoaşte căminul din Dimitrov. Acolo unde, pe vremea comuniştilor, când poporul muncitor presta la mină sau UMIROM, copiii erau înscrişi şi-şi petreceau cea mai mare parte a zilei. Acum, ca şi atunci, copiii vin aici şi - pe lângă programul educativ - mănâncă şi dorm. Numai că, odată cu trecerea timpului, copiii sunt alţii. Doar căminul arată la fel. Ca pe vremea când eram noi copii. În curtea respectivă doar jocurile sunt noi, restul este vechi, de la clădire la gardul ce împrejmuieşte căminul. Vechi şi deteriorat, dar securizat. Pe poarta căminului este pus un lacăt mare, chinezesc, ca să nu pătrundă răuvoitorii. Atâta doar că, exact alături de poarta ferecată, o parte din gard lipseşte cu desăvârşire. Nu cunoaştem intenţia conducerii căminului. Dar este evident că, la un aşa gard, un lacăt pe poartă nu poate fi decât o glumă bună. 

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter