|
.
27.07.2009, 10:43:15 | 0 comentarii | 609 vizualizari
Laborator de imagistică la SCSM Salvamin
Articole de acelasi autor
de Paula ENACHE
Vineri, la Staţia Centrală de Salvare Minieră din Petroşani, a fost inaugurat un laborator modern de imagistică medicală. Cum unul dintre obiectele de activitate ale acestei instituţii este monitorizarea stării de sănătate a salariaţilor CNH, aparatul achiziţionat de curând este mai mult decât util. Până recent, Staţia Centrală de Salvare Minieră asigura examinările periodice cu un aparat fix pentru radiografii, vechi din anul 1969, şi cu aparaturile dintr-o caravană mobilă ce a fost achiziţionată în anul 1985.
Aparatul pentru radiografii pulmonare şi osoase prezentat public vineri este un aparat de radiografie fix, de ultimă generaţie, model Radiologia Polyrad şi are inclusiv o instalaţie automată de developare a radiografiilor.
“Această investiţie se constituie pe componenta de sănătate şi securitate în muncă, iar începând cu anul 2007 cota de alocare a resurselor pentru acest domeniu a crescut. Au fost alocaţi bani mai mulţi în comparaţie cu anii trecuţi pentru aparatura de salvare minieră şi pentru aparatura de detectare a gazelor de mină. Această investiţie a costat 154 de mii de lei şi este un aparat important, care ne este de real folos”, ne-a declarat Constantin Jujan, director general CNH.
La inaugurarea laboratorului medical de la Staţia de Salvare Minieră au luat parte inclusiv reprezentanţi ai sindicatelor, care şi-au arătat mulţumirea faţă de noua achiziţie a CNH. “Investiţia are un grad de importanţă foarte mare pentru că deserveşte o categorie mare de angajaţi, categorie expusă permanent la riscul de îmbolnăvire profesională. Este evident faptul că nu face decât să ne bucure orice lucru care se face spre binele angajatului, asta chiar dacă în privinţa condiţiilor de muncă nu stăm foarte bine. Cel puţin cu acest aparat putem depista şi preveni mai uşor unele boli care ar putea să apară în rândul angajaţilor CNH”, a afirmat Petre Nica, prim vicepreşedinte LSM „VJ”. Conducerea SCSM are intenţia de a extinde, contra cost, serviciile medicale în domeniul investigaţiilor radiologice şi asupra altor categorii profesionale din rândul populaţiei Văii Jiului. „Cu acest aparat va fi făcută evaluarea periodică a stării de sănătate a salariaţilor Companiei, dar ne gândim să extindem acest serviciu şi pentru terţi, contra cost. Este şi o modalitate de a aduce venituri în acestă perioadă de criză. Ca orice investiţie, şi aceasta trebuie amortizată. Principalul nostru beneficiar va fi însă CNH-ul. Dar, în măsura în care putem, vom face aceste investigaţii şi pentru alte categorii profesionale din Valea Jiului. Acum suntem în etapa în care urmează să calculăm un plan tarifar, urmând să îl supunem spre aprobare conducerii CNH”, a declarat Adrian Şink, director SCSM Salvamin.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



