Un fapt îngrijorător: capacele gurilor de canal din Vulcan dispar, din nou, într-o veselie. Noutatea este că nu doar capacele se fac nevăzute. Ci, în cele mai multe cazuri, împreună cu ele îşi iau zborul şi ramele, tot de metal, pe care sunt aşezate capacele. Ultimul caz constatat pe viu de către subsemnatul este cel de lângă “Lampa” de la Brazi.

 

Luni după amiază, după cinci, văd că iese fuga din garaj şi-mi vine în întâmpinare nea Sabin Ciorba. “Moşu’”, cum îl ştiu toţi de pe aici. “Ce-i Moşu?” îl întreb, ştiind că n-a făcut asta doar ca să mă vadă mai deaproape. Ia uite, domnu’ Ghiţă! îmi zice dumnealui şi-mi arată o gură de canal, cam de 70/70 cm, văduvită şi de capac, şi de rama metalică.

Gura aceasta de canal este cam la vreo cincisprezece metri de “Lampă“ şi este prima de pe canalizarea pârâului Mohora. Care subtraversează jumătate din oraş. De aici, din apropierea Brazilor, şi până în spatele fostei cantine restaurant. Unde apa lui vede, din nou, lumina zilei. Canalul pe care moş Sabin l-a găsit uşurat de capac are peste patru metri înălţime. “Pe aici se joacă toată ziua mulţi copii, trec oameni, vine unul, noaptea, n-o vede şi cade. Şi cine-i de vină atunci?”

“Moşu’” n-a mai stat să-i răspund, întrebarea fiind una retorică. A zis că se duce să vadă dacă nu găseşte o bucată de tablă cu care să acopere canalul. N-a găsit. Am observat asta a doua zi, pe la trei, când coboram de la Brazi. Dar nici că l-a lăsat inima să nu pună ceva de avertizare. Nişte ramuri de salcie înconjurate de o panglică albă. Probabil că asta găsise el mai bun în acel moment. Sunt sigur, însă, că - dacă o să vadă că pe cel care ar trebui să dea ordin să fie acoperit canalul îl va durea în paiş‘pe că-n el pot să cadă oameni nevinovaţi - tot el o să întreprindă ceva. Fiindcă aşa-l ştiu eu şi alţii pe “Moşu’”: dacă se pune să facă o treabă, apoi o face aşa cum trebuie!