06.08.2009,  13:45:03 | 0 comentarii | 711 vizualizari
Primăria Vulcan şi Niţă Căldărar sau cu ţiganul te ai bine cât îi dai


de Gheorghe OLTEANU
Domnul Niţă Căldărar este un tânăr care se mândreşte că e de etnie romă. Şi, în această calitate, ţine la obiceiurile şi tradiţiile alor lui. Pe care - mărturiseşte ori de câte ori are ocazia - doreşte să le ducă mai departe. Aşa se explică faptul că Niţă a înfiinţat un ansamblu de dansuri ţigăneşti. Al cărui instructor şi coordonator este chiar el.
 
Niţă Căldărar a colaborat foarte bine  cu Consiliul Local al municipiului Vulcan. Ba şi cu domnul primar Gheorghe Ile. Cu care se avea foarte bine. Mai ales în campania electorală de anul trecut, când putea fi văzut agitându-se pe lângă cortul cu însemnele PD-L. Unii vorbeau că Niţă făcea asta ca să fie iertat la chirie. La care i se adunaseră datorii cărora nu le mai putea face faţă.
Romul Niţă Căldărar este, însă, ca tot omul: toate bune şi frumoase până la bani. Pe care, dacă i i-ai promis şi, apoi, o dai la întors, e jale, fratele meu. Exemplificarea pe viu a acestui aspect s-a văzut la ultima şedinţă a Consiliului Local al municipiului Vulcan. Când domnul Niţă Căldărar a venit supărat nevoie mare, ca să le spună aleşilor locali despre discriminarea la care a fost supus.
 
Prin martie sau aprilie - nu am mai stat să caut -, Consiliul Local al municipiului Vulcan a aprobat o hotărâre prin care lui Niţă Căldărar i se aloca suma de 2000 de lei. Douăzeci de milioane vechi. Înainte de asta, Niţă venise el însuşi în plenul unei şedinţe şi a explicat la ce-i trebuie banii: pentru procurarea unor haine tradiţionale ţigăneşti. Necesare, aşa cum am înţeles, băieţilor care dansează în trupa lui. Pentru fete nu se punea problema deocamdată, am aflat de la Niţă. Fustele lor multicolore şi cu zeci şi zeci de pliuri sunt mai greu de confecţionat. Nu le face orişicine şi costă foarte mult. La bărbaţi e mai simplu. Pantaloni plus cămaşă albă. La care asortezi ceva trainic de încălţat, şi dă-i dans, mânca-ţi-aş.
 
Asta e partea mişto. 
Partea nasoală a fost când Niţă Căldărar s-a dus să ia alea douăzeci de milioane. Era bucuros de nu se poate. Spunea că dăduse peste un croitor care îi promisese că-i face şase perechi de pantaloni la un preţ rezonabil şi că-i mai rămâneau lovele şi pentru cămăşi. Doamna director economic a Primăriei Vulcan nu a vrut, însă, să-i dea în mână aceşti bani. Explicaţia dumneaei a fost aceeaşi pe care a dat-o în şedinţa din 30 iulie: nu a avut încredere că Niţă Căldărar va aduce, în timp util, documentele justificative pentru cei 2000 de lei. În atare condiţii, a chemat-o pe doamna care are magazin de haine peste drum de primărie şi l-a îndrumat pe Niţă Căldărar să meargă şi să-şi aleagă de acolo ce vrea el. Chestie cu care - am înţeles chiar din gura lui Niţă - acesta a fost de acord. Astfel, în loc să-i doteze pe ai lui din trupă cu haine tradiţionale ţigăneşti, Niţă s-a echipat pe el, pe pirandă şi pe puradei cu ţoale sport.
 
În şedinţa din iulie, 
când a fost lăsat să vorbească, Niţă Căldărar a susţinut sus şi tare că el nu a primit niciun ban. Ba, s-a mai şi zburlit la o doamnă din aparatul primăriei. Privită din colţul ringului în care se afla el, afirmaţia apare ca fiind adevărată. I s-a dat lui vreun ban în mână? Nu. În documentele contabile şi din cele spuse de primar şi de directorul economic apare că Niţă Căldărar a beneficiat de cele două mii de lei. De fapt, zic, eu, ăsta-i cuvântul corect: a beneficiat. Chit că n-a simţit nicio bancnotă foşnindu-i printre degete. Din punctul acesta de vedere, primăria poate să spună că s-a achitat şi că s-a spălat pe mâni. Numai că, pe de altă parte, şi Niţă Căldărar are dreptate. Dintr-un alt punct de vedere. Acela al modului în care a fost tratat. Ca etnic rom el poate să strige peste tot că a fost şi s-a simţit profund discriminat. Treabă pe care o s-o facă, a zis el. Şi mai e o chestie. Dacă dă peste un avocat isteţ, Niţă Căldărar poate să se umple de lovele de pe urma acestei întâmplări. Care să-i ajungă pentru haine tradiţionale ţigăneşti pentru tot neamul...

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter