Unde-i viaţa? Şi lumea? Un glas care a rămas prizonier în memoria noastră, cea atât de încercată de inevitabila uitare. Un glas, un nume, o viaţă... Cât o idee doar. Cât o sclipire. De geniu. De artă. De iubire. Dar cine mai are timp de toate astea acum, când totul e o fugă de vânt, când totul are un preţ, măsurat în bani, nu în melodii. Nu în artă, nu în iubire... Tatiana Stepa! Foarte mulţi dintre noi au crescut cu ea în gând. În memorie. Alături. Prin melodiile ei generaţia noastră de sacrificiu a răzbătut prin timp, în spaţiu, în amintiri. Cu fiecare strofă, cu fiecare melodie, clipele imediate se schimbau în bine. În frumos. În eternitate. Se spune sec că Tatiana Stepa a fost solistă de muzică folk. Prea puţin. Pentru pasiunea, dăruirea şi talentul ei. Nu, dragii mei, Tatiana n-a fost numai atât şi regret enorm că nu pot transforma în cuvinte imaginea şi trecerea ei prin această lume. De fapt cuvintele sunt de prisos. Ea nu mai este. Există doar un loc gol, rămas în urma ei, care nu va putea fi umplut niciodată. Există doar clipe încărcate de muzică ce vor continua să ne împodobească sufletul. Există doar o voce, în felul ei, inegalabilă care ne va urmări fiecare gest, fiecare întâmplare. Fiecare gând, pe geana nevăzută a viitorului, viitor care, pentru ea, nu va mai exista niciodată. Amintiţi-vă şi îndureraţi-vă în clipele voastre de restrişti, când într-un crâmpei de memorie, nealterată de tarele vremurilor noastre, va înmuguri, ca o splendidă aducere aminte, melodia care poate să-ţi aducă deopotrivă zâmbete, lacrimi şi fiori „La o cană cu vin” (cântată în duet cu Magdalena Puşcaş). Şi atunci veţi simţi nevoia să-i mulţumiţi Tatianei că a existat şi veţi fi de acord cu mine că dacă n-ar fi fost ar fi trebuit să fie inventată. Şi poate şi prin ea oraşul Lupeni şi colonia Ştefan vor intra în istorie. Am însă regretul şi amărăciunea în suflet că marii mahări atât din sfera culturală cât şi politică, factorii de decizie din Valea noastră, nu au găsit timpul necesar pentru a o omagia aşa cum ar fi me­ri­tat. Dar lucrul acesta începe să devină o obiş­nuinţă pentru noi, cei care ar trebui să rămânem veşnic îndatoraţi unor oameni ca ea. Şi melodiilor ei. Fie ca uitarea să nu se aştearnă niciodată peste imaginea ei de vis.

Te vom aştepta în orice clipă

Să revii pe-a timpului aripă!

Să ne-aduci din harul tău divin

Melodii de vis, la o cană cu vin!