11.08.2009,  12:13:08 | 0 comentarii | 543 vizualizari
“Mini Max” din Vulcan, la doi paşi de data inaugurării
de Gheorghe OLTEANU
Data la care “Mini Max”-ul din Vulcan va fi inaugurat este foarte aproape. Am auzit asta de la muncitorii care trag vârtos pe şantierul supermarketului, dar şi de la cineva din afară. Cineva cu nume în Vulcan, care cunoaşte cum merg treburile la acesta.
Nu-ţi vine să crezi că, în două luni şi un pic, s-a făcut aşa ceva. Acum, lucrările la magazinul “Mini Max Discount” din Vulcan sunt pe ultima sută de metri. Pe afară e gata aproape totul. Zilele trecute, câţiva muncitori făceau scările de beton care dau spre strada Vasile Alecsandri. În spate, se lucra la parcare. Câţiva electricieni montau nu ştiu ce la intrarea în magazin. Toţi cei care muncesc aici sunt români, dar o fac - am mai zis asta - nemţeşte. Normal, din moment ce patronii, fiind austrieci, vorbesc germana. Cea mai curată limbă germană.
De la muncitorii aceştia am aflat că se vrea ca magazinul să fie deschis de 23 august. Nu cred eu că, atunci când au prevăzut data asta, austriecii să se fi gândit la fosta noastră sărbătoare naţională. De care, îmi vine să pun pariu, ei habar n-aveau şi nici că nu au. Cineva - e vorba de acela mare de tot, despre care vă povesteam tot aici - îmi spunea că s-ar putea ca inaugurarea să aibă loc chiar mai devreme. Pe chestia asta nu aş mai pune pariu că n-o să fie aşa, fiindcă îl ştiu bine pe om. Când zice ceva, zice în deplină cunoştinţă de cauză. După cum mi l-a spus şi pe cel (cea) care va fi director al noului supermarket. Este... Dar mai bine să lăsăm ca surpriza să fie surpriză...

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter