Compania Naţională a Huilei Petroşani figurează pe lista companiilor care au dreptul la un ajutor de stat pentru perioada 2007-2010, fapt ce va scoate din buzunarul contribuabilului român suma totală de 1.289.562.000 lei. Din anul 2011, asistenţa financiară a statului ar trebui să înceteze pentru acest sector industrial. În orice caz, suma aprobată ca ajutor de stat este imensă, fiind avizată şi de Comisia Europeană, care la data de 10 octombrie 2007 a aprobat cerinţele formulate de România în dosarul N239/2007.

Din dosarul de ajutor de stat rezultă că sumele ce pot fi plătite de la bugetul statului trebuie să fie în scădere, de la 401,44 milioane de lei în anul 2007, la 338,94 milioane de lei în 2008, 293,16 milioane de lei în 2009, până la 256,022 milioane de lei în 2010. În schimb, Compania Naţională a Huilei ar trebui să extragă o cantitate de huilă energe­tică începând de la 2,878 milioane de tone în 2007, apoi 2,998 milioane de tone în 2008, 3,088 milioane de tone în 2009 şi, în final, 3,192 milioane de tone în 2010. Conform principiilor directivei europene 1407 din 2002, care reglementează acest tip de ajutor de stat, CNH ar trebui să se preocupe de creşterea capacităţii sale de a participa în piaţă, deci de a obţine venituri din vânzarea propriilor sale produse, pe măsură ce primeşte mai puţini bani publici.

Din păcate la CNH situaţia stă exact invers, adică a tocat banii de la buget fără să se preocupe întotdeauna de folosirea lor raţională şi eficientă, aşa că producţia de huilă a fluctuat mult sub cifrele pe care le-a angajat în dosarul de ajutor de stat şi a rămas total dependentă de banii de la buget. Perspectiva anului 2011 se anunţă sumbră din acest punct de vedere. În anul 2007, CNH a reuşit să extragă 2,46 milioane de tone de huilă, cu circa 400 de mii de tone mai puţin decât ar fi trebuit, iar în anul 2008 a extras din subteran 2,80 mili­oane de tone, cam cu 180 de mii de tone mai puţin decât ar fi trebuit. Altfel spus, în anul 2007 a extras 88 la sută din huila energetică pe care a angajat-o în dosarul de ajutor de stat, dar a încasat 97 la sută din subvenţie, iar în anul 2008 a realizat 93 la sută din producţia de huilă, dar a încasat tot 97 la sută din subvenţie.

Anul 2009 a debutat sub auspicii şi mai nefavorabile. După primele şase luni, CNH a reuşit să extragă din subteran în jur de 1,1 milioane de tone de huilă. Un calcul simplu arată că, dacă se continuă cam în acelaşi ritm (şi nu există niciun semnal concret care să arate că s-ar putea schimba ceva), în anul 2009 va trebui să se mulţumească poate cu cel mult 2,20 milioane de tone de huilă extrase, ceea ce ar însemna cam 71 la sută din ceea ce se aştepta.

Din cifrele pe care le avem la dispoziţie ar cam rezulta că s-au dat bani în plus CNH, bani care vin din buzunarul public. Dar banii s-au scurs printre degetele marilor specialişti care au condus compania pentru că, în loc să meargă mai bine, treaba merge la fel de greoi. În anii 2007 şi 2008 CNH a fost condusă de directorul general Daniel Surulescu, doctor inginer în minerit, şi de adjunctul său, Constantin Jujan. Acesta din urmă a preluat ştafeta ca director general de la jumătatea anului în curs, pentru că trecerea meteorică a lui Nicolae Drăgoi (un fost şef de sector la mina Paroşeni, propulsat în funcţie cu sprijinul primarului din Lupeni) prin această funcţie nici nu merită luată în discuţie. În schimb, la direcţia tehnică, Mircea Ivan (pensionat la sfârşitul lunii iulie) a fost schimbat cu Cristian Nicolescu, fostul inginer şef al minei Livezeni, ce pare a fi mai activ şi motivat. Situaţia este însă la limită.

În noiembrie 2007, de exemplu, CNH extrăgea huilă din 32 de abataje, cu o linie de front totală de circa 1860 metri. După circa un an, în octombrie 2008 (deci înainte de evenimentul tragic de la mina Petrila), rămăseseră 29 de abataje cu 1675 de metri de linie de front totală. La sfârşitul lui iunie 2009 existau 23 de abataje cu o linie de front de 1134 metri, la care se adaugă 160 metri de linie de front imobilizată în focuri endogene; deci 69,5 la sută din capacitatea din urmă cu 18 luni.

La mina Lupeni aproape toate abatajele care sunt în prezent în funcţiune extrag huilă din felia a doua, iar deasupra, din ce declară minerii, a rămas mult cărbune care s-a autoaprins. Nu întâmplător s-a închis, în 12 iunie, pentru o lună şi jumătate, cel mai mare abataj al minei, cel din panoul 1C, în care se exploatează cu complexul mecanizat cumpărat de la polonezi în 2006 cu aproape 8 milioane de euro. Problema este că acolo puteau să moară încă 13 mineri, la fel ca la Petrila în noiembrie 2008, nefiind nicio diferenţă între ires­ponsabilitatea de atunci a lui Aurelian Necula & co şi cea recentă a lui Dorel Nica & co. Poate doar volumul de gaz metan. După incident, Dorel Nica a fost schimbat de un pensionabil, Gheorghe Mănesc, şi a ajuns consilier al directorului general. Astfel de decizii manageriale sunt aproape inexplicabile.

Pe de altă parte, mina Uricani a deschis un abataj în panoul 5, care s-a aflat în exploatare mai mult de jumătate de an în piatră seacă. Din ce ne-au declarat mineri de la această mină, acest abataj nu a dat în cele 7-8 luni de funcţionare mai mult de câteva roabe de cărbune, dar s-au extras trenuri întregi de steril. Cine, în afară de contribuabilul român, ar accepta să plătească un astfel de dezmăţ?  Pentru că producţia de huilă nu dă semne că ar putea să-şi revină foarte repede, minerii îşi simt locurile de muncă în pericol. La sfârşitul anului 2008, Daniel Surulescu a acceptat să semneze cu liderul sindical Adrian Jurca de la mina Livezeni un protocol prin care se angaja să achiziţioneze un complex mecanizat şi pentru această mină. Protocolul a rămas o simplă hârtie fără valoare, puterea politică s-a schimbat, iar la mina Livezeni, din luna august, au venit zile grele, pentru că abatajul mecanizat din panoul 3 Nord va fi epuizat şi producţia va înregistra un recul puternic.

Probabil că acesta a fost şi motivul pentru care Adrian Jurca a ţinut morţiş să organizeze greva de avertisment din 12 iunie, pentru că minerii îşi vor vedea locurile de muncă şi salariile în pericol.

Ca răspuns la toate aceste evoluţii nefaste, conducerea Ministerului Economiei a pariat pe un preşedinte controversat al Consiliului de Administraţie, Puiu Dumitru Horea. A rămas şi administratorul special Nicolae Turdean, despre care se spune că este adevăratul păpuşar din spatele scenei. Dacă va reuşi să îl impună pe Sorin „Soso” Sandu la conducerea minei Lupeni, unde Gheorghe Mănesc are un mandat limitat, atunci se poate spune nu numai că Nicolae Turdean este păpuşarul, dar şi că alte personaje din umbră ţin o parte din sfori.

Anul acesta minerii nu au avut cu ce să sărbătorească de Ziua Minerului. Situaţia e grea.

Sindicatele nu-i mai reprezintă demult. Între părţi s-a semnat în 31 iulie 2009 un act adiţional la Contractul Colectiv de Muncă din 2008, încă în vigoare, prelungindu-l până în 15 septembrie 2009. În schimbul promisiunii administraţiei că va aloca tichete cadou în valoare de 380 de lei pentru fiecare miner până la jumătatea lunii septembrie, sindicatele au acceptat câteva mici concesii, printre care creşterea preţului suportat de angajat la energia electrică, în jur de 10 la sută din preţul de pe piaţă, şi reducerea alocaţiei la pensionare de la 15.000 de lei la circa 5.000 de lei (provocând furia viitorilor pensionabili, dar şi plecarea în pripă, la 31 iulie, a celor care, deşi pensionabili, nu voiau până atunci să îşi depună cererile. Dintre ei, Florin Stan, fostul inginer şef electromecanic al companiei, sau Mircea Ivan, fostul director tehnic).