Blocul D4 este unul dintre cele şase turnuri identice de pe Bulevardul Mihai Viteazu din Vulcan. E al treilea, pe stânga, dacă vii dinspre fosta cantină restaurant. Se află, aşadar, în centrul oraşului, dar locatarii săi nu prea simt asta. Lucru pe care o mare parte dintre ei îl afirmă fără nicio reţinere.

 

Nemulţumirea lor s-a reactivat de curând.

Mai precis, după ce au citit, în “ZVJ”, că Gheorghe Ile vrea să repare străzile din Dallas cu bani ceruţi, la masa din faţa primăriei, de la tot Vulcanul. Cineva le-a postat pe site-ul ziarului, la comentarii, nemulţumirea care-i roade de câţiva ani buni: de ce domnul primar începe cu străzile din Dallas, când partea de jos a Vulcanului e mai toată praf? Şi au scris ce-i doare pe ei: aleea de lângă bloc, locul de joacă pentru copii devenit parcare pentru maşini, noroiul prin care sunt nevoiţi să treacă atunci când îi duc la şcoală pe ăia mici. Plus altele, pe care nu le-au trecut pe site, dar pe care le-am văzut sâmbătă după-amiază, când am fost eu la dumnealor. Fiindcă, vă spun acum, oamenii invitaseră pe cineva de la ziar să meargă la ei. Să se convingă că nu s-au căznit degeaba să intre în ediţia de pe internet a “ZVJ”-ului.

 

Era Sfânta Mărie, zi de sărbătoare,

când, pe la şase şi ceva după-amia­ză, m-am apropiat de femeile şi de bărbaţii pe care-i văzusem, de departe, şezând pe băncile de la scara I a blocului. Tot aşa i-a găsit şi Gheorghe Ile, în 2004, când umbla după voturi. Atunci, îmi spune o doamnă în vârstă, le-a promis toate alea. Le-a zis că, dacă ajunge primar, chiar în anul ăla o să le repare trotuarul. Că o să găsească el o firmă serioasă cu care să facă treaba asta. Gheorghe Ile s-a văzut primar, dar repararea trotuarul a rămas în sacul plin cu promisiuni neonorate. Pe care, se vede treaba, Ile l-a legat imediat la gură. De cinci ani de zile locatarii blocului au tot făcut, în scris, sesizare la primărie, doar, doar Gheorghe Ile îşi va aminti, cumva, şi de ei. Ţi-ai găsit! Nu s-au sfiit nici să-l tragă de mânecă atunci când i-au mai văzut culoarea pe la ei, prin cartier. Nu pot acum, nu pot acum, le răspundea el în fugă, nu sunt fonduri. Trebuie făcut mai întâi în Dallas.

 

“De când ştiu eu nu e aşa de devastat”,

zice o doamnă şi se ridică de pe bancă. Vine spre mine şi îmi arată aleea care duce spre blocul “E”, din vecinătate. Pe lângă care trec când îşi duc nepoţii la Şcoala 5. “De fiecare dată după ce plouă e plin de noroi. Noroc cu cei cu garajele, că au mai pus nişte pietriş. Domnul primar a zis că aleea e doar până unde ţine blocul nostru. Nu-i adevărat. Era până dincolo de el!”. Locul de joacă pentru copii se reduce la un tobogan, din acela din beton, construit cu mulţi ani în urmă, la trei hinte ca vai de ele şi nişte ţevi de care copiii se prind şi stau atârnaţi cu capul în jos. “Aşa se joacă ei, spune nu ştiu care dintre cei de pe bancă. Uitaţi-vă la dalele de pe gardul acela! Pot oricând să cadă şi să-l accidenteze pe vreunul dintre ei!”. Mă apropii şi văd că omul are dreptate. Fac o poză şi mă gândesc că poate o să se uite la ea şi patronul localului “Adirox”. Care, probabil, n-a mai dat de mult roată locului, ca să vadă cum mai e prin spatele clădirii.

 

Mai toţi cei pe care i-am întâlnit

în faţa scării I locuiesc aici de peste treizeci de ani. “Blocul s-a dat în folosinţă în ‘65, iar eu am venit în ‘68, îşi aminteşte o doamnă. Era altcumva, nu ca acum, era totul nou. Dar, dacă de atunci nu s-a mai făcut nimic, normal că a ajuns aşa cum se vede acum!”. Oamenii sunt convinşi că blocul lor este afurisit. Da, chiar aşa am auzit spunându-se. Toţi îl ocolesc. Şi mi se dau exemple. Au fost fetele alea cu săpăligele, au dat un pic, au zis că revin luni, ca să continue, dar nu le-a mai văzut nimeni. La toate “D”-urile s-au pus bănci cu măsuţe, numai la ei, la “D4”, nu s-a montat niciuna. Ghena de gunoi trona în mijlocul terenului dintre “D4” şi “D5”. Numai intervenţia mai nervoasă a câtorva a făcut ca ea să fie mutată de acolo. Între blocul vecin şi “D4” exista un trotuar care le scurta drumul. Era unul din acela asfaltat. Acum e o potecă. Primarul le-a promis că le va reface şi trotuarul acesta. Au trecut doi ani de atunci. Şi precis că vor trece şi cei doi, pe care Ile îi mai are din actualul mandat, iar scurtătura asta va rămâne tot potecă. La toate sesizările făcute la primărie, locatarii primesc acelaşi răspuns: nu sunt fonduri! Dar noi nu plătim taxe şi impozite? “Să mai vină aici Ile, să ne mai ceară votul, răbufneşte una dintre doamne”. “Poate doar dacă se apucă şi termină treaba”, o aud, apoi, tot pe aceeaşi lăsând un pic de la ea. 

 

Acum, la două rânduri de final, 

să vă zic o chestie care mi-a plăcut. Şi care le-a mai descreţit frunţile interlocutorilor mei. Ca să afle despre toate astea pe care vi le-am povestit dumneavoastră în acest articol şi să se convingă că nu-s minciuni, Gheorghe Ile trebuie doar să o întrebe pe vicesa lui, Angela. Care îşi face părul la coafura-frizerie deschisă într-un apartament de la parterul lui “D4”. Cât de des vine, de-şi aranjează coafura? am întrebat aşa, într-o doară. Ei, şi dumneata acum! îmi răspunde un hâtru. Când o învoieşte primaru’, zice el cu subînţeles şi râde.