19.08.2009,  13:11:22 | 0 comentarii | 560 vizualizari
Liga a III-a, seria a 5-a Retezatul Haţeg, drum liber!


de Ziarul Vaii Jiului
Deşi a ratat barajul de promovare de la Zlatna (0-2 cu Voinţa Sibiu), până la urmă Retezatul Haţeg va lua startul în eşalonul divizionar trei. Cum a decurs povestea:
La o lună după ce au depus la Asociaţia Judeţeană de Fotbal Hunedoara o cerere prin care solicitau ca echipa să nu fie înscrisă în nicio competiţie pentru sezonul 2009-2010, oficialii clubului Retezatul Haţeg s-au răzgândit. Vinerea trecută, cu o săptămână înainte de startul campionatului Ligii a treia, campioana şi câştigătoarea Cupei României faza judeţeană 2009 a fost înscrisă în seria a 5-a a Ligii a III-a, deşi, între timp, cererea de retragere a ajuns pe masa Comisiei de Competiţii a Federaţiei Române de Fotbal. 
Preşedintele executiv al Retezatului, Gabriel Iacoboni, a explicat miraculoasa revenire în competiţii a echipei din Ţara Haţegului. „S-a ivit posibilitatea să ne înscriem în Liga a III-a şi am făcut toate demersurile necesare. Totul a fost legal, în conformitate cu regulamentele Federaţiei Române de Fotbal. Retezatul a avut prioritate, deoarece sezonul trecut a fost campioană de judeţ şi a disputat şi un baraj de promovare în Liga a III-a pe care l-a pierdut”, a explicat Iacoboni.
Ieri a avut loc o şedinţă a celor cinci acţionari ai clubului, împreună cu reprezentantul Primăriei Haţeg, al cărui principal punct de discuţie a fost asigurarea bugetului echipei pentru noul sezon. „Avem sprijinul Primăriei Haţeg, împreună cu care vom stabili bugetul. Nu cred că vor fi probleme cu banii. Pentru primul an ne-am propus menţinerea în Liga a III-a, a mai spus preşedintele Retezatului Haţeg, Gabriel Iacoboni.
20 de ani au trecut de la ultima participare a Retezatului Haţeg în Liga a III-a.
Cu două zile înainte de startul campionatului, Haţegul şi-a definitivat lotul cu care va ataca sezonul 2009-2010 şi nici nu ştia ce echipă va întâlni în runda de debut, care este programată vineri, de la orele 17:30. „Suntem pe ultima sută de metri. Încă mai facem legitimări la jucători”, a spus preşedintele Gabriel Iacoboni, care l-a confirmat pentru postul de antrenor principal pe fostul jucător al Jiului Petroşani, Daniel Huza, care îl va avea ca secund pe Cristian Niţă. Doar 5 jucători din lotul cu care Retezatul Haţeg a câştigat sezonul trecut Liga a IV-a şi Cupa României – faza judeţeană 2009 au fost păstraţi în echipă: Ov. Popesc, Gavriluţi, Turcu, Piţigoi şi M. Daj.
Daniel Huza este încrezător în noul său drum: „Avem în obiectiv rămânerea în Liga a III-a. Mă bucur că l-am cooptat pe experimentatul Cornel Irina (ex-Jiul, Corvinul, Minerul Lupeni) în grupul nostru, el urmând a fi, cu experienţa sa, un jucător important”.
Pentru prima etapă, Daniel Huza va alinia 11-le probabil: A. Tonca – Rondak, Irina, Torkos, Şaucă – Firan, Răzv. Roşca, A. Apetrei, Gavriluţi – Dănău, Ov. Popesc.
 
Etapa I – 21 aug. 2009
 
CS Jiul Rovinari - Millenium Giarmata
ACU Arad - CS Ineu
Nova Bec. Mic - Pandurii II Tg. Jiu
loc vacant - Retezatul Haţeg
FC Şcolar Reşiţa - Progresul Gătaia
FC II Timişoara - Gloria Arad
ACS Recaş - Min. Mh. V. Copcii
Unirea Sânnic. Mare - Naţional Sebiş
Viitorul Sânandrei - Marm. Simeria

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter