10.09.2009, 10:20:51 | 0 comentarii | 511 vizualizari
Edilii din Uricani caută soluţii pentru rezolvarea problemei depozitării deşeurilor menajere
Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
Odată cu dispoziţia dată de Garda de Mediu privind închiderea deponeurilor de deşeuri menajere de la Petroşani, Uricani, Lupeni şi Petrila, deşeurile colectate pe raza acestor localităţi sunt transportate şi depozitate în groapa de gunoi de la Vulcan. Pentru acest serviciu, fiecare societate de salubritate plăteşte administratorilor gropii de gunoi de la Vulcan, în baza unui contract, un tarif de 10 lei/mc. Impunerea acestei taxe, la care se adaugă creşterea costurilor pentru transportul gunoiului menajer, determină autorităţile publice locale de la Uricani, de exemplu, să se gândească la modul cel mai serios la creştere a tarifului pentru prestarea serviciului de colectare a deşeurilor pentru populaţie şi pentru agenţii economici de pe raza oraşului. “Tariful pentru acest serviciu ar putea să crească şi de 2-3 ori faţă de cel încasat în prezent de Goscomloc”, spune primarul Buhăescu. În faţa unei astfel de perspective, autorităţile locale de la Uricani nu stau resemnate, cu mâinile în sân, ci caută soluţii.
Directorul societăţii de salubritate de la Uricani, Viorel Crişan, spune că una din soluţiile deja demarate, care are drept scop scăderea costurilor pentru depunerea deşeurilor este selectarea PET-urilor şi a deşeurilor din carton. “Sigur că, pentru a face acest lucru, avem nevoie şi de concursul cetăţenilor. Noi am amplasat deja la punctele gospodăreşti containere speciale pentru depozitarea PET-urilor şi sperăm ca oamenii să înţeleagă că acest lucru este în folosul tuturor şi să ne ajute prin preselectarea şi depunerea deşeurilor în aceste puncte gospodăreşti şi în containere speciale”, spune Crişan.
La rândul său, primarul oraşului Uricani, Dănuţ Buhăescu intenţionează să demareze câteva investiţii publice al căror scop se vrea a fi tocmai păstrarea tarifului pentru salubritate în limite rezonabile, atât pentru populaţie cât şi pentru agenţii economici de pe raza oraşului Uricani. “Am dispus deocamdată achiziţionarea unui autocompactor pentru colectarea şi transportul deşeurilor menajere dar, pe de altă parte, deja studiem posibilitatea construirii unui deponeu ecologic care să deservească oraşul nostru”, spune Buhăescu.
Până la rezolvarea acestei probleme însă, în mod cert, în cel mai scurt timp, taxele pentru colectarea, transportul şi depozitarea deşeurilor menajere pe raza oraşului Uricani vor fi majorate.
Tiberiu VINŢAN
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... Cataloage promoţionale 2024 Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii Rame click - comandă online! Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! Steaguri publicitare - click pentru a comanda! Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! Cataloage promoţionale 2024 Alege să o susții! Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Newsletter
|