|
.
10.09.2009, 10:37:44 | 0 comentarii | 765 vizualizari
Se furã apã la palat.
Articole de acelasi autor
de Alina PIPAN
Unul dintre palatele lui Guţã a fost depistat cu branşament ilegal la reţeaua de apã. Dacã este vorba de români, atunci ştim cã se furã. Apã, curent, şi tot ce se mai poate. De când este director la Apa Serv, Nicolae Ivãnuş a anunţat clienţii acestei societãţi cã, în cazul în care vor fi prinşi furând, li se va face denunţ penal. Aşa s-a întâmplat şi cu unul dintre palatele lui Guţã. “În urma unei verificãri în teren am depistat în Livezeni, la nr. 25 A, un branşament ilegal la apã. În acest caz, ca în alte 10 de acest fel, am fãcut denunţ penal. La sediul nostru s-a prezentat titulara contractului, Maria Negrea, care a menţionat cã va plãti daunele. În cazul în care se plãtesc, voi retrage denunţul”, ne precizeazã directorul SC Apa Serv Valea Jiului SA, Nicolae Ivãnuş.
Aşa cum ştie toatã lumea, palatele din Livezeni poartã „semnãtura” Nicolae Guţã. Faimosul manelist a cântat pe la nunţi şi chermeze pânã ce a strâns banii grãmadã şi le-a fãcut soţiilor şi copiilor lui case peste case, care aduc mai mult sau mai puţin cu palatele. Se ştie, de asemenea, cã Maria Negrea face parte din marea familie. Aşa cum recunoştea şi manelistul prin diferite emisiuni, el are mai multe neveste, neoficial vorbind, şi mai mulţi copii. Din câte ştim noi, niciunul nu e muritor de foame. Dacã anul trecut una dintre ele era acuzatã cã a lovit mortal cu maşina o persoanã în localitatea Vulcan, o alta a fost prinsã furând apã la metru cub, cu toate cã-şi permite sã stea în ditamai palatul.
Directorul Ivãnuş spune cã au fost depistate în total 11 cazuri de furt ilegal de apã din toatã Valea Jiului, dar cã doar la auzul acestui nume s-a sesizat presa. Ceea ce este explicabil. Guţã nu este tocmai vreun asistat social, un om care sã fie nevoit sã fure apã. Sau poate deviaţia de sept a artistului i-a stricat planurile. ªi nu-i mai merg cântãrile ca altã datã...
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



