14.09.2009,  13:01:18 | 0 comentarii | 506 vizualizari
Apele Române efectuează în aceste zile lucrări intense pe unul dintre malurile Jiului de Vest la Uricani


de Corneliu BRAN
 Şi asta nu e tot: printr-un proiect de 12 milioane de lei, primarul Dănuţ Buhăescu vrea să transforme faleza Jiului de Vest, pe o distanţă de un kilometru, într-o „oază de recreere”.
 
Trecând miercuri, 9 septembrie, prin Uricani, am observat că se lucrează intens la taluzarea unui mal al Jiului de Vest. Nici nu putea să ne scape acest aspect, din moment ce o mică armată de oameni şi utilaje era mobilizată pe malul apei, dinspre oraş, un furnicar uşor sesizabil din orice maşină care trecea pe drumul care duce la Câmpu lui Neag. Chiar dacă ştiam că lucrarea respectivă aparţine celor de la Apele Române, totuşi nu am scăpat prilejul să-l întrebăm încă o dată pe primarul Dănuţ Buhăescu despre zona cu pricina, mai ales că aflasem că primăria mai pregăteşte o surpriză plăcută locuitorilor pentru anul viitor. 
„Pentru zona în care aţi observat că se lucrează accelerat la taluzarea malului Jiului de către cei de la Apele Române am făcut de curând un proiect de modernizare a falezei, în valoare de 12 milioane de lei. Ne-am gândit că de la podul de la Poştă şi până la podul din „Sterminos”, pe toată lungimea Jiului de Vest – vorbesc de partea dreaptă, dinspre vile – ar fi extraordinar să facem un parc. De aceea am conceput un proiect complex, mai mult decât necesar zonei respective şi mai ales cetăţenilor din acest oraş. Acest proiect vizează ca pe lângă zona verde în sine să fie construită o alee lungă, de aproximativ un kilometru, cu iluminat din 10 în 10 metri şi cu instalaţii subterane de udat zona verde. De asemenea, suprafaţa de deasupra malului Jiului, inclusiv cea dintre blocurile de-acolo, va fi taluzată. Proiectul respectiv mai vizează şi montarea a două fântâni arteziene, câte una la fiecare extremitate, în apropierea celor două poduri de care v-am vorbit. Una dintre fântâni, cea de lângă parcul de la Poştă, va arăta exact ca cea de la Haţeg, în timp ce cealaltă fântână arteziană va fi mult mai mare, cu iluminat şi tot ce trebuie. Au fost  prevăzute şi foarte multe parcele florale în zonă, precum şi o mulţime de pomi ornamentali. Va fi cea mai frumoasă zonă de recreere din Uricani, şi nu numai. Va fi cadoul nostru pentru toţi tinerii îndrăgostiţi din oraş, pentru pensionari şi adolescenţi. Din momentul începerii lucrării, după ce proiectul va fi aprobat, totul va fi gata în maxim un an de zile. Finanţarea va veni dintr-un fond de mediu special gândit pentru astfel de lucrări. Acum urmărim doar când va fi sesiunea de deschidere pentru depunerea acestui proiect, lucru care se va întâmpla probabil cât de curând. Apoi vom aştepta aprobarea lui, iar de la anul vor putea începe lucrările”, ne-a declarat primarul Dănuţ Buhăescu.
I-am spus primarului că mulţi politicieni, chiar colegi primari, ori reprezentanţi ai unor partide rivale formaţiunii politice din care face parte domnia sa, vor comenta în fel şi chip ideea acestui proiect, ceva de genul „satul arde şi baba se piaptănă”. Primarul Buhăescu a avut o reacţie în stilu-i carac­teris­tic: „După cum ştiţi, imediat după alegerile locale am reamenajat malul stâng al Jiului, înspre drumul naţional, deoarece acolo, mai ales vara, dar şi iarna, este o afluenţă de tineri care se plimbă, dar şi de pensionari. Acum avem posibilitatea să amenajăm toată zona prin acest proiect. Chiar dacă unii vor sări de fund în sus, că e criză şi asta ne trebuie nouă la Uricani, eu nu mă voi lua după ei… Este păcat să nu valorificăm acest moment, să nu profităm, atâta vreme cât noi trebuie să depunem numai 10% din investiţie! Eu nu mă iau după nimeni, cu atâtea probleme sociale la Uricani sunt convins că implementarea acestui proiect ar mai aduce o rază de speranţă şi bucurie cetăţenilor noştri”.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter