|
.
21.09.2009, 16:23:56 | 0 comentarii | 1287 vizualizari
Ziua Recoltei în loc de Zilele municipiului Petroşani
Articole de acelasi autor
de Paula ENACHE
Ziua Recoltei la Petroşani. La începutul lunii octombrie, în Piaţa Centrală Petroşani, va avea loc un festival al toamnei în care produsele tradiţionale vor fi la mare căutare. Cu această ocazie, reprezentanţii administraţiei pieţei spun că vor să organizeze şi un spectacol. Evenimentul, care se vrea unul gustat de toate categoriile de public, va avea loc în arealul Pieţei Centrale.
“Chiar aş dori să organizăm Zilele Recoltei, în 2, 3 şi 4 octombrie. În această periodă, aici, în piaţă, cum este o sărbătoare a toamnei, vom vedea abundenţă de produse tradiţionale şi la fel de mulţi comercianţi proveniţi din mai multe zone ale ţării. Preţurile cu siguranţă vor fi mai mici, iar pe lângă asta vrem să organizăm şi un spectacol pentru toate vârstele. Banii pentru acest eveniment nu sunt de la bugetul local, provin exclusiv din sponsorizări”, ne-a declarat Ioan Pristavu, şef Piaţa Centrală Petroşani. Se vede treaba că sunt vremuri de criză. Conform unor surse oficiale, această manifestare se pare că va ţine loc Zilelor municipiului Petroşani, asta pentru că edilii au spus în repetate rânduri că nu au bani pentru organizare. Dacă şi cu cât va contribui primăria din punct de vedere financiar pentru acest eveniment, rămâne de văzut.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



