21.09.2009,  16:54:39 | 0 comentarii | 560 vizualizari
Teatrul Dramatic “Ion D. Sîrbu” îşi deschide stagiunea 2009-2010 în data de 26.09.2009, ora 18:00, cu un spectacol de zile mari - comedia muzicală – „VIVAT BACHUS ŞI AMORUL” (I) (cea mai mare producţie din ultimii 20 de ani)
de Ziarul Vaii Jiului
TRĂIASCĂ COMEDIA!
 
“Să râdem, să râdem cât mai mult”! (spunea Gogol).
Ca o piesă de teatru, aşa este viaţa: nu interesează cât de mult a ţinut, ci cât de frumos s-a desfăşurat. Sau viaţa este o piesă de teatru destul de bună, cu actul al III-lea scris destul de prost.” (spunea Seneca). Nu ne-a mai rămas nouă, artiştilor, decât Teatrul şi ne gândim deseori că atunci când viaţa “începe să miroasă” sau să nu ne mai ofere nimic, aşteptăm o lumină.   “Lumina” noastră eşti tu dragul nostru spectator. 
“VIVAT BACHUS ŞI AMORUL”, un spectacol cu care sperăm în seara premierei să te emoţionăm pe tine spectatorule, fără de care noi nu am exista, iar dacă ai râs copios sau ţi s-a prelins o lacrimă pe obraz, dacă te-am înfuriat sau încântat şi dacă atunci când ieşi din sala de spectacol ai trăit într-o altă lume, înseamnă că noi suntem cu adevărat învingători şi nu învinşi. Ne plecăm fruntea cu recunoştinţă  şi te aşteptăm, noi umilii slujitori ai Thaliei, să vii la Teatru.
Teatrul ne-a rămas ultima speranţă, în această lume dură şi poate uneori cu prejudecăţi. Noi actorii continuăm să facem această meserie pentru că n-am încetat niciodată să visăm. Scena este ultimul lucru care ne-a rămas, iar dumneavoastră dragii noştri spectatori, o speranţă că Teatrul nu va muri.
Marele nostru examen va fi în seara premierei, iar aplauzele dumneavoastră sperăm să fie ca o răsplată pentru toată munca şi efortul nostru de a vă bucura preţ de 3 ore şi de a vă face să uitaţi de grijile cotidiene.
Directorul Teatrului:
NICOLETA BOLCĂ
 
Cuvântul regizorului 
Eu revin în Petroşani a III-a oară, dar lasă-mă să-ţi spun că revin cu o emoţie adolescentină, pentru că eu atunci când am venit eram foarte tânăr şi cu foarte multe vise, cu foarte multe aspiraţii. Când te întorci într-un loc ca acesta, când ai intrat pentru prima oară pe poarta profesiei, debutul meu în profesie a început aici şi de câte ori mă apropii de Petroşani simt o emoţie juvenilă asemeni unei declaraţii de dragoste pentru  o fată frumoasă. Revenind a III-a oară, trezeşte în mine o ambiţie şi-o dorinţă de a-mi cunoaşte viitorii colegi de muncă, o dorinţă şi un calatism de a lucra împreună lucruri deosebite, de-a ne bucura de succese şi de-a ne împlini visurile noastre pe care în intimitatea noastră le dorim de a profesa cât mai aproape de adevărul artistic.
Şi iată-ne aflaţi acum în finalul acestei producţii cu speranţa, cu dorinţa şi cu optimismul de a ajunge în sufletul spectatorilor, spectatori pe care aş vrea să-i salut cu această ocazie şi aş dori, cred că şi conducerea Teatrului şi actorii îşi doresc, să meargă în ţară acest spectacol, să fie văzut pentru ca ei să fie mai cunoscuţi, spectacolul să prindă şi alte nuanţe de public şi să reîmplinim aspiraţiile spre care noi tindem.
Eu vreau să-i invit cu toată dragostea, cu toată responsabilitatea şi cu toată simpatia mea pe spectatorii acestui oraş de care mă leagă cele mai frumoase sentimente ale tinereţii mele zbuciumate timp de 6 ani de zile în acest oraş, să simt acei spectatori care nu mai sunt de pe vremea anilor `70, dar tradiţia Ardealului deştept, Ardealului doritor de artă, am convingerea că se păstrează. Îmi doresc să ne înţeleagă, le doresc să ne judece, să ne iubească şi le doresc acestor spectatori să-şi stimuleze teatrul pe care-l au şi să aştepte mereu de la el premiere şi evoluţii de calitate. Dragostea mea pentru publicul din Petroşani: îi primesc cu emoţia elevului care este scos la tablă.
Vă mulţumesc!
Constantin Dicu
 
Iată ce spun actorii despre spectacol şi totodată despre rolurile pe care le interpretează:
 
NICOLAE VICOL – (FALSTAFF)
Despre Falstaff au vorbit atâţia oameni de cultură, încât eu personal nu pot decât să vă propun şi varianta mea. 
                        
NICOLETA BOLCĂ – (DOAMNA QUICKLY)
Pentru mine acest personaj a fost o mare provocare datorită complexităţii lui. Un personaj spumos, un personaj pe care-l poţi întâlni în viaţa de toate zilele, cu ambiţii, cu regrete dar cu multă energie. A fost o mare bucurie pentru mine, un asemenea rol, ţinând cont de “armata” de artişti care evoluează în acest spectacol. Am fost ca o familie, pentru că teatrul de calitate se poate face doar în echipă. Cu siguranţă noi artiştii am avut de învăţat de la maestrul Constantin Dicu, un regizor cu o abilitate greu de imaginat şi care te face să înţelegi că puţini dintre noi am fost aleşi să calce pe o scenă profesionistă. 
Acest spectacol cu siguranţă ne-a unit şi poate că acum am înţeles că dincolo de artă  trebuie să ştii să iubeşti şi să înţelegi frumosul. Ne-am amuzat copios, am avut bucurii, tristeţi care ne-au legat şi ne-au făcut mai puternici. Sper din tot sufletul ca personajul meu să vă facă să râdeţi copios şi, de ce nu, să fiţi trişti că până la urmă viaţa e o scenă şi toţi suntem doar trecători prin ea şi din când în când ne agăţăm de câte o „speranţă”.
Vă aştept cu mare drag în sala de spectacol iar atunci când aţi păşit pe treptele teatrului să vă gândiţi cu bucurie la noi artiştii, aşa cum ne gândim noi la tine dragul nostru spectator. 
 
MIHAI SIMA – (FENTON)
„Vivat Bachus şi Amorul” nu este doar un spectacol de teatru, este un festival de dans, de muzică şi culoare. Am pus cu toţii umărul la „construcţie” şi sperăm că plămada imaginaţiei regizorale şi a jocului actoricesc va dăinui în inimile publicului spectator cel puţin până la următorul spectacol.
Fenton a venit la mine şi mi s-a plâns că e îndrăgostit de o duduie, dar e aprig prigonit de tatăl acesteia, aşa că am decis să-l ajut ca nu cumva să eşueze şi să pice în cine ştie ce dramă. Dacă am reuşit, vom vedea împreună.
 
DELIA CIORĂŞTEANU -  (DOMNIŞOARA ANNE PAGE)
Fiică  a soţilor Page, Anne pare silită de aceştia să nu îşi urmeze imboldul inimii şi să se căsătorească pentru avere şi situaţie socială. Îndrăgostită fiind însă de tânărul Fenton, reuşeşte să răstoarne planurile părinţilor în favoarea ei. 
 
RADU LUPU – (SLENDER)  
Slender este bufonul aproape tradiţional al lui Shakespeare, iar situaţiile lui comice nu sunt fabricate ci provin din naturaleţea sa. Bufonul e cel care spune adevărul, iar Slender spune adevărul despre Anne Page: „Nu e asta!”. 
Numai că aici în povestea asta inutile  sunt tumbele sale. „A fi sau a nu fi bufon. Aceasta-i  întrebarea”. (Matei Vişniec)
 
OANA GHERBĂLUŢĂ -  (LIUDMILA)
Mi-a făcut o deosebită plăcere să lucrez la acest spectacol sub regia domnului Constantin Dicu. A fost o experienţă minunată atât lucrul la rol cât şi la dansuri şi muzică. 
Vă aşteptăm cu drag! „VIVAT BACHUS şi AMORUL”.
                
DORIN CEAGOREANU – (DOCTOR CAIUS)
Doctorul Caius „Doctor în măsele”, o persoană publică care, ca toţi ceilalţi se află în cursa pentru cucerirea lui Anne Page. Având şi anumite vicii omeneşti, inevitabil se produc şi anumite conflicte. Deznodământul acestei poveşti, vă invit cu drag să o urmăriţi cu toţii. 
Vă aşteptăm.           
 
DIANA NICHITEANU – (PRESTIGE, SIMPLE)
De foarte mult timp îmi doream să joc într-un musical. Bucuria de a încununa jocul actoricesc cu cântec şi dans a fost însoţită de o muncă asiduă, aproape nu adevărat cantonament. Sub îndrumarea unui veritabil om de teatru, regizorul Constantin Dicu, cu aportul doamnei coregraf Gabriela Tănase şi al compozitorului George Marcu, am realizat un spectacol deosebit şi am învăţat să nu ne mulţumim cu puţin.
 
DRAGOŞ SPAHIU – ( DOMNUL FORD)
„Bărbatul nu e bine să aibă încredere în femeie”. Când unul cedează celălalt acţionează. Gelozia lui Ford, întemeiată sau nu, pornită atât din firea lui cât şi din motivele date de acţiunile lui Falstaff se arată totalitatea sa până când farsa este deconspirată.
 
NICOLETA NICULESCU – (DOAMNA FORD)
Prima colaborare cu maestrul Constantin Dicu, primul rol într-un musical, sper să fie o reuşită.
Vă adresez o caldă rugăminte începem cu femeile:
Vă implorăm femei în numele dragostei ce le-o purtaţi bărbaţilor …
Să luaţi din piesa tot ce vă e pe plac. Iar pe voi bărbaţii în numele dragostei ce le-o purtaţi femeilor, şi bag de seamă că niciuna nu vă e indiferentă, să le faceţi plăcerea şi să vă placă piesa”.
                                
DANIEL CERGĂ – (DOMNUL PAGE)
Un bancher, om bogat, îşi doreşte alianţa cu familia judecătorului Shallow pentru avantajele pe care aceasta le-ar aduce afacerii lui. Nu îl interesează sentimentele fiicei sale, e obişnuit ca lucrurile să se întâmple întotdeauna cum vrea el.
Aparenţa respectabilităţii e foarte importantă, aşa că e dispus să îşi apere „aparenţele” locuinţei înarmat cu oala de noapte.
Un om pragmatic, ursuz, fără rafinament şi fără nici o abilitate în relaţiile cu oamenii.
 
IRINA BODEA RADU – D-NA PAGE
Soţie şi mamă respectabilă, doamna Page nu se dă îndărăt de la comploturi bine ţesute pentru a-l învăţa pe „afemeiatul Falstaff” că „Nevestele pe lume, / Cinstite sunt şi când se ţin de glume”.                        
 
FLORIN PLAUR - HUGH
Acest spectacol este pentru mine o bucurie imensă şi … o triplă reîntâlnire cu teatrul, colegii şi supremul judecător: DUMNEAVOASTRĂ PUBLICUL
 
ROSMARIN DELICA – (HANGIUL )
...Surpriză?!? surpriză plăcută. Atât pentru mine cât şi pentru dumneavoastră – spectacol musical. Spun asta deoarece am aşteptat o întreagă carieră (37 ani) acest lucru şi iată că a venit.
VIVAT BACHUS şi AMORUL, după W. Shakespeare are, sub bagheta reputatului regizor Constantin Dicu – devine o realitate pentru Teatrul Dramatic „I. D. Sîrbu” şi incontestabil o noutate pentru respectabilul nostru spectator. 
Multă veselie, multă tinereţe, mult antrenament şi nu în ultimul rând multe şi noi talente. Credeţi-mă pe cuvânt. Contribuţia mea – rolul Hangiul, în care să ţin pasul cu tinerii mei colegi. Îmi place „NOUL”. Ba mai mult am avut onoarea să fiu alături de maestrul Constantin Dicu şi să ajut la realizarea spectacolului ca asistent de regie. 
Vizionare plăcută!
                                   
VALERIU BÂZU - (SHALLOW)
Sunt onorat să joc într-un asemenea spectacol, eu fiind la a doua colaborare cu Teatrul Dramatic “Ion D. Sîrbu”.
Vă aştept cu mare drag la premieră!
 
CIPRIAN ALMĂŞAN – (COMISARUL VRABIE)
Acest spectacol înseamnă pentru mine o mare bucurie, deoarece reprezintă revenirea mea  în peisajul teatral petroşănean, cât şi prima mea întâlnire cu acest gen de teatru.
Comisarul Vrabie: - Cercetează! Pe cine, de ce, şi în ce fel o face, vă invit să descoperiţi singuri aici în sala de spectacol.
 
OANA LICIU GOGU – (MIRANDA)
Este o mare bucurie să revin pe scenă mai ales într-o asemenea producţie sub bagheta maestrului Constantin Dicu. 
Musicalul? O mare provocare şi un mare pariu pentru noi toţi. 
Miranda? E cercetată, de ce şi de cine anume? – vă invit în sala de spectacol  să descoperiţi singuri şi dacă la sfârşit inimile dumneavoastră se vor umple de bucurie la fel ca ale noastre atunci „VIVAT BACHUS şi AMORUL”.
 
IZABELA BADOVICS – (BIONDA BIONDINA)
Am o plăcere deosebită de a juca în acest spectacol. Este pentru prima dată când joc într-un musical şi a doua oară când joc sub regia domnului Constantin Dicu. Sperăm din tot sufletul că pe domniile voastre să vă bucure această producţie. Vă aşteptăm cu mult drag!
 
OANA MARDARE – (TANDRESSE)
Alături de Bionda – Biondina, Ludmila şi Prestige, Tandresse face parte din „damele de companie” ale „Casei cu păsărele”, o meserie în care zâmbetul de ceară şi buna dispoziţie ajung să devină trăsăturile permanente ale fetelor. 
Pseudonimul „Tandresse” sugerează senzualitatea şi lascivitatea personajului, datorită cărora ea este febleţea lui Falstaff.
Mereu vesele, cântând, râzând şi dansând, fetele transmit bucuria de a trăi viaţa în afara regulilor societăţii.
Susţinerea unui astfel de personaj implică un efort de energie şi o bună colaborare între partenere.
 
DORU TALOŞ – (PRINŢUL HENRIC)
Prinţul Henric reprezintă viciul şi desfrâul care au ajuns până la cele mai înalte ranguri. Client fidel al „casei cu păsărele”, „amic de cârdăşii porcoase cu Falstaff”, Henric nu e prinţ decât prin titlu, el este cineva doar pentru că e fiu de rege. Este oglinda tuturor „personajelor” din zilele noastre care sunt cunoscute şi recunoscute doar datorită părinţilor influenţi în mediile politice sau de afaceri. Dar ele nu fac altceva decât să cheltuiască şi să-şi facă reclamă prin desfrâu.
Este o tipologie mult mediatizată în zilele noastre, dar care nu trebuie urmată.
 
GHEORGHE STOICA – (BARDOLPH)
În piesa „Falstaff my love” de Constantin Dicu interpretez personajul Bardolph.
Bardolph, Pistol sunt servitorii lui Falstaff. Bordolph împreună cu Pistol participă activ la îndeplinirea poftelor nesăbuite ale lui Falstaff. Ei sunt şi „poeţi ai dragostei pe fugă” pentru că frecventează şi ei din când în când „Casa cu păsărele” a doamnei Quickly.    
                          
VIVAT BACHUS ŞI AMORUL
Scenariu teatral de Constantin Dicu
după W. Skakespeare
 
Distribuţia:
FALSTAFF                                          -Nicolae Vicol
Doamna QUICKLY                            -Nicoleta Bolcă
FENTON                                              -Mihai Sima
Domnişoara ANNE PAGE                 -Ciorăşteanu Delia
SLENDER                                            -Radu Lupu
LIUDMILA                                          -Oana Gherbăluţă
Doctor CAIUS                                      -Dorin Ceagoreanu
PRESTIGE                                           -Diana Nichiteanu
Domnul FORD                                     -Dragoş Spahiu
Doamna FORD                                    -Nicoleta Niculescu
Domnul PAGE                                     -Daniel Cergă
Doamna PAGE                                    -Irina Bodea-Radu
HUGH                                                   -Florin Plaur
HANGIUL                                            -Rosmarin Delica
SHALLOW                                          -Valeriu Bâzu
COMISARUL VRABIE                      -Ciprian Almăşan
MIRANDA                                           -Oana Liciu Gogu
BIONDA – BIONDINA                       -Izabela Badovics
TANDRESSE                                        -Oana Mardare
HENRIC                                                -Doru Taloş
PISTOL                                                 -Eliza Ţuţurman
BARDOLPH                                         -Gheorghe Stoica
PRIMUL PAZNIC                               -Manole Popescu
AL DOILEA PAZNIC                         -Danciu Gheorghe
 
Regia: Constantin Dicu
Decor şi costume: Alexandru Radu
Coregrafia: Gabriela Tănase
Muzica: George Marcu.
Vă aşteptăm cu mare drag la teatru, în data de 26.09.2009, ora 18:00, să vizionaţi piesa „VIVAT BACHUS ŞI AMORUL”, în regia lui Constantin Dicu, care cu siguranţă vă va face să uitaţi de grijile cotidiene, să râdeţi în hohote şi poate chiar să vi se prelingă o lacrimă pe obraz! Suntem convinşi că veţi veni, pentru că noi, artiştii, existăm doar pentru că dumneavoastră vă aflaţi în sala de spectacol!
Artiştii Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu” Petroşani.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




_____
Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Administrare pagină de Facebook pentru afaceri
_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Catalog promoţionale 2022
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Catalog promoţionale 2022


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter