Înainte de duminica aceasta, ultima dată când am trecut pe la Mănăstirea Prislop a fost prin ’94-’95. Mă întorceam de la Deva cu colegul Vali Locotă în dreapta, pe scaunul de lângă şofer, iar în portbagajul Daciei Sport aduceam cu noi ediţia din săptămâna aceea a Undei de Şoc.

 

Am mers bine,

drumul până sus nu prea era circulat, aşa că am ajuns repede la mănăstire. Era spre seară, aşa că nu m-am mirat că noi eram printre puţinii vizitatori de la acea oră. Ei bine, cu amintirea asta întipărită în memorie, mai că am rămas fără grai când am văzut ce-a fost, acum, duminică, 17 august, în împrejurimile mănăstirii şi în incinta acesteia.

 

Nu mi-am închipuit

că, la Prislop, s-ar fi putut aduna o aşa mulţime de lume. Drumul până sus l-am făcut bară la bară, iar dealurile, pline de autotu-risme, cu numere de înmatriculare din toate judeţele, parcate una lângă alta, păreau un vast târg de maşini. Autocarele cu greu îşi croiau drum printre autoturismele de toate mărcile lăsate pe o parte şi pe alta a drumului. Convinşi că le-ar lua mai mult dacă ar fi continuat să meargă cu ele, pasagerii lor au renunţat la comoditate şi au pornit să facă apostoleşte, pe jos, cei unu, doi sau chiar trei kilometri care-i mai despărţeau de poarta mănăstirii.

 

Odată intraţi,

enoriaşii se îndreptau fie spre bisericuţă, la intrare căreia scriau, mai întâi, pomelnicele pe care, apoi, le lăsau în cutia aflată înăuntru, lângă sfântul altar, fie stăteau la rând, ca să ia apă sfinţită. Sau, pur şi simplu, apă, de la izvorul mănăstirii, apă despre care se vorbeşte c-ar avea efecte benefice. Dar cei mai mulţi îşi continuat urcuşul, pentru a se pune la rândul care înainta spre mormântul părintelui Arsenie Boca.

 

La cel puţin trei ore 

trebuia să te aştepţi, să stai la coadă, ca să ajungi la locul de veci al părintelui. Femei, bărbaţi, tineri şi vârstnici, aşteptau răbdători să poată să sărute crucea de la mormânt, să rostească o rugăciune şi să-i ceară ceva părintelui pe care, deşi, oficial, nu a fost canonizat, mulţi îl consideră un sfânt. Cei mai tineri îi ţineau de braţ pe mai vârstnicii pe chipurile cărora se vedea clar că suferă de o boală. 

 

Ca să mai treacă timpul, 

oamenii intrau în vorbă unii cu alţii. Venise­ră şi de la sute de kilometri şi, chiar dacă, atunci când plecaseră de acasă - era cazul unei familii din Braşov -, ploua bine, vremea rea care se anunţase de dimineaţă nu i-a făcut să renunţe la deplasare. Aici, unde au dat de soare şi timp frumos, erau bucuroşi că nu au făcut cale întoarsă. Cel puţin o persoană din familie ţinea în mâini un ghiveci cu flori. Am rămas nedumerit văzând că, la întoarcere de la mormânt, lumea vine la vale tot cu câte un ghiveci. Sunt multe, se adună foarte multe la mormântul părintelui, m-a lămurit un domn de lângă mine, aşa că măicuţele îi îmbie pe oameni să le ia pe cele pe care ele le aşează în afară, lângă gard.

 

Tot domnul acesta,

despre care am aflat că vine an de an la Prislop, mi-a spus şi cam de când a început să fie căutată Mănăstirea Prislop. Cam din 2000, a zis dumnealui, dar mai multă lume pare-se că vine de un an, doi, de când, la televizor, s-a vorbit foarte mult despre ea şi despre minunile care se petrec la mormântul părintelui Arsenie Boca. Bun cunoscător al locului, atunci când am trecut pe lângă mormintele măicuţelor trecute la Domnul, bărbatul mi-a dat explicaţii cu privire la cea care a trăit cel mai mult. Era o măicuţă care, când a plecat la cele veşnice, avea 104 ani. De loc din Arad, între cele două războaie fusese contabilă, avea trei facultăţi şi zeci de ani a ţinut evidenţa contabili­cească a mănăstirii. Cea mai tânără femeie îngropată este soţia unui preot, născută în 1971, şi decedată, într-un accident, la nici treizeci de ani.

 

Încet, încet,

ne-am apropiat de mormânt. O măicuţă, aşezată lângă crucea părintelui, rânduia trea­ba, iar puţin mai încolo un jandarm tânăr era atent ca, până la mormânt, credincioşii să meargă pe un rând. Unul în spatele celuilalt. “Uite, ai impresia că cerul se uneşte cu pământul!”, aud o voce bărbătească din spate. “Asta, fiindcă lumea s-a apropiat de Dumnezeu!”, i-a completat spusele o femeie. Auzind-o, i-am dat dreptate. Dacă nu chiar toată lumea, cea mai mare parte caută dreapta credinţă. Iar asta s-a văzut şi la Mănăstirea Prislop, de marea sărbătoare a Înălţării Maicii Domnului şi în zilele care i-au urmat.

• 
• 
• 
• 
•