18.08.2014, 22:15:57 | 3 comentarii | 1699 vizualizari
Primăria municipiului Petroşani, Stelian Zanet, Cristian Pustai şi Cătălin Stepa vă invită la / A III-a ediţie a Festivalului folk „Cântec pentru prieteni” pe platoul de la Brădet
Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN
Vineri şi sâmbătă, 22 şi 23 august, Brădetul va fi, să sperăm, din nou animat, asta după ce în anii `80 acolo, în zilele de final de săptămână, vara, se putea întâlni puzderie de localnici plecaţi la iarbă verde.
Pentru cei care au uitat gustul zilelor de vară petrecute la Brădet şi pentru nostalgicii muzicii folk, aflată la mare căutare tot în acei ani (nu că acum n-ar fi, dar tineretul din ziua de azi are alte gusturi muzicale), cele două zile vor fi binevenite, deoarece pe platoul de la Brădet, reabilitat nu demult de primărie, va avea loc a III-a ediţie a Festivalului „Cântec pentru prieteni”, dedicat memoriei Tatianei Stepa.
Anul acesta, festivalul se va denumi în subsidiar „Cântec pentru prieteni” şi am aflat de la organizatori că va fi mult mai diferit faţă de primele două ediţii, desfăşurate în locuri închise, cum s-a întâmplat la prima ediţie când festivalul a fost ţinut la Lupeni, la Restaurantul Valahia, sau anul trecut când manifestarea s-a desfăşurat în sala de spectacole de la Casa de Cultură a Sindicatelor „Ion Dulămiţă” din Petroşani.
Luni l-am întâlnit pe culoarele primăriei pe fiul Tatianei Stepa, folkista de aur Văii Jiului, cea care împreună cu cei din Cenaclul Flacăra, condus de poetul Adian Păunescu, a umplut sălile de spectacole şi stadioanele din toată ţara în perioada comunistă, în care astfel de spectacole erau greu de organizat.
„Festivalul Tatiana Stepa se va numi anul acesta Cântec pentru prieteni. Acest festival are o însemnătate specială pentru noi, o să vadă toată lumea la momentul potrivit de ce, şi de aceea o lăsăm ca pe-o surpriză. Nu vrem să spunem mai multe, dar cred că o să fie foarte frumos acest festival, desfăşurat în aer liber la Brădet. Vineri şi sâmbătă aşteptăm să vină cât mai mulţi oameni alături de noi şi să sperăm că vremea va ţine cu muzica folk. Capul de afiş la acest festival este Mircea Vintilă. Pe lângă el vor mai cânta Vasile Mardare, Adi Beznă, Eugen Avram şi alţi vreo 12-13 folkişti foarte talentaţi.
Şi în acest an organizăm spectacolul cu ajutorul Primăriei municipiului Petroşani, al domnului Stelian Zanet, care e mereu alături de noi, precum şi al inimosului Cristian Pustai. Să sperăm că toată lumea va fi mulţumită, asta e ceea ce îmi doresc cel mai mult, cum s-a întâmplat şi la primele două ediţii”, ne-a declarat fiul regretatei artiste lupenene, Cătălin Stepa.
L-am întrebat pe Cătălin, care pe lângă pasiunea vieţii sale, muzica folk, este şi jandarm de meserie, ce va fi deosebit anul acesta faţă de anii anteriori, în afară de schimbarea cadrului, care este într-adevăr o idee foarte inspirată.
„Anul acesta avem în cadrul programului şi poezii, recitate de doi poeţi cunoscuţi publicului larg, Clara Mărgineanu din Bucureşti – care a fost şi o foarte bună prietenă cu mama şi am înţeles că are pregătite nişte prezentări foarte frumoase – şi Sorin Popintaru”, ne-a răspuns Cătălin Stepa, care a omis să ne spună că în cadrul spectacolului va susţine şi el un recital de cântece, vocea şi talentul lupeneanului demonstrând încă o dată faptul că „aşchia nu sare departe de trunchi”.
Primarul Tiberiu Iacob-Ridzi s-a arătat mulţumit de faptul că primăria pe care o conduce poate să sprijine şi în acest an acest festival, la fel cum s-a întâmplat şi anul trecut.
„Este o primă ediţie a festivalului pe care împreună cu organizatorul principal, firma domnului Zanet, o vom organiza la Brădet. După cum ştiţi, anul trecut festivalul a avut loc la Casa de cultură, dar pentru faptul că festivalul a avut succes, foarte multă lume participând la eveniment, am zis că cel mai frumos ar fi ca anul acesta să-l organizăm la Brădet. Este vară, Brădetul e acum amenajat şi de aceea cred că este păcat să nu organizăm şi acolo, din când în când, astfel de evenimente care să atragă cât mai mulţi petroşeneni”, ne-a declarat primarul Tiberiu Iacob-Ridzi. Mai trebuie să spunem că intrarea la spectacol va fi liberă, iar după fiecare spectacol artiştii vor urca în Parâng, unde Stelian Zanet se va ocupa de cazarea şi masa lor. Nu mai rămâne decât să ajungeţi la Brădet, unde suntem convinşi că veţi petrece două după-amieze frumoase, într-un cadru natural de excepţie şi într-o zonă de agrement plăcută, care merită o mai mare atenţie din partea tuturor.
Comentarii articol (3 )
#1 Pepi DG19.08.2014, 07:45:24
O ora de incepere ...
#2 Corneliu Bran19.08.2014, 08:29:15
Orele 17,00, atat pe 22 cat si pe 23 august.
#3 XONIA19.08.2014, 10:24:48
Ai dreptate dl ziarist "era puzderie de localnici"in anii 80. Poate nostalgia de care vorbesti o sa i reuneasca. SPERAM SA NU AIBA IZ ELECTORAL !!!Bradetul asta a fost reabilitat CU BETOANE,de aici repulsia majoritatii. Betoane in oras (vezi zona centrala-nord),betoane la iarba verde !? Pentru DOAMNA STEPA TOT RESPECTUL si TOTODATA REGRETUL CA NU MAI ESTE PRINTRE NOI. Felicitari dl Zanet pt ca pune suflet in TOT ce face,de aici respectul nostru fata de echipa sa .
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Pe aceeasi tema
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... Cataloage promoţionale 2024 Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii Rame click - comandă online! Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! Steaguri publicitare - click pentru a comanda! Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! Cataloage promoţionale 2024 Alege să o susții! Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Newsletter
|