|
.
02.10.2009, 13:08:00 | 0 comentarii | 559 vizualizari
Deschidere de an şcolar la Clubul Copiilor
Articole de acelasi autor
de Paula ENACHE
Deşi a fost o zi ploioasă şi mohorâtă, sâmbătă, 3 octombrie, copiii înscrişi la cursuri au venit, totuşi, cu părinţii de mână la deschiderea anului şcolar la Clubul Copiilor din Petroşani. Nu mică le-a fost dezamăgirea când, după minute în şir de aşteptare, s-a anunţat că invitaţii, atât din partea primăriei, cât şi din partea Inspectoratului Şcolar, nu mai vin la eveniment. Vremea rea a stricat planurile organizatorilor, iar minispectacolul programat nu a mai avut loc. Cu toate acestea, atât părinţii cât şi copiii au fost anunţaţi că începând cu acest an şcolar au mai multe opţiuni în ceea ce priveşte înscrierea la unul din cercurile pedagogice, iar cursurile au rămas la fel ca şi până acum, adică gratuite.
“Fiecare profesor, pe bază de voluntariat, a diversificat activităţile în sensul că s-au creat alte patru cercuri pe lângă cele şase deja existente, cursuri cu profil asemănător”, a afirmat Imre Kovacs, directorul Clubului.
În acest an şcolar, la Clubul Copiilor s-au înscris deja pe liste peste 650 de elevi de la diferite instituţii de învăţământ din municipiu, iar pe parcursul anului se estimează că numărul acestora va creşte. Copiii pot opta pentu a frecventa cursuri precum cel de informatică, electromecanică, radio-amatorism, de fotografie digitală, dar şi de gimnastică aerobică, teatru, pictură sau karturi. Noutatea din acest an este un curs de turism montan, organizat întru totul de voluntari, în colaborare cu Asociaţia „Pro Parâng”, în cadrul căruia elevii pot învăţa tehnici de supravieţuire şi nu numai.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



