08.10.2009,  15:55:41 | 0 comentarii | 671 vizualizari
Taxe mai mari


de Paula ENACHE
Anul universitar 2009-2010 a început cu taxe de şcolarizare mai mari faţă de anii trecuţi. În marile centre universitare din ţară studenţii au protestat încă de la deschiderea anului din aceas­tă cauză, mai ales că s-a operat o majorare destul de substanţială. La Petroşani însă, taxele s-au mărit cu circa 50 de lei la fiecare specializare, astfel că la învăţământul de licenţă, de la 1450 de lei, cât a fost taxa pe anul trecut, s-a ajuns la 1500 de lei. „Prin modificarea de cuantum pe care am operat-o nu am făcut decât să aducem la acelaşi nivel taxele pentru toţi anii de studiu. Până acum se plăteau taxe diferite ca preţ pentru fiecare an. Nu am făcut majorări substanţiale, pentru că la universitatea noastră vin să înveţe studenţi cu posibilităţi mai reduse, astfel că nu am stabilit o sumă care nu este imposibil de plătit. Am mărit doar taxele pentru învăţământul de licenţă şi masterat, dar pe cele de refacere a lucrărilor de laborator, nu”, ne-a declarat prof. univ. dr. ing. mat. Emil Pop, rectorul Universităţii din Petroşani.
 
Cazarea în cămin, mai scumpă cu 20 de lei
S-a majorat şi taxa de cazare cu circa 20 de lei, în funcţie de cămin şi de dotări, dar preţul unei mese la cantina studenţească a rămas acelaşi. „Pentru că a crescut cuantumul cheltuielilor cu întreţinerea şi plata utilităţilor, cazarea în cămine este puţin mai scumpă. Anul acesta am încercat, însă, să ne gospodărim singuri, în sensul că ne-am făcut provizii din timp, pentru a nu mai da banii pe ele la iarnă, astfel că preţul mesei la cantina studenţească este la fel cu cel de anul trecut”, a mai afirmat Emil Pop. Banii rezultaţi din aceste taxe se duc în două direcţii, conform conducerii Universităţii. Pentru plata salariilor personalului nedidactic şi pentru întreţinerea celor 23 de corpuri de învăţământ din campus.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter