20.08.2014, 21:00:01 | 0 comentarii | 1759 vizualizari
GALERIE:
FOTO
O întrebare la ordinea zilei: / După modelul “FânFest” ar putea exista şi un “CarbonFest”?
Articole de acelasi autor
de Mihai BARBU
“Acum 9 ani o sămânţă a fost plantată la Roşia Montană; poate o mica sămânţă să stârnească o revoluţie?”. Aceasta e întrebarea (retorică) pe care organizatorii Fân Fest-ului şi-au pus-o azi, aruncând o privire retrospectivă. Răspunsul nu poate fi decât unul singur: Poate! După nouă ani am putut număra, alături de organizatorul principal al evenimentului, Asociaţia Aurarilor Alburnus Maior, încă cinci nume sonore. Parteneri ai evenimentului au fost încă 30 de firme iar ca parteneri media am numărat peste 35 de ziare, reviste, televiziuni şi radiouri. Asta înseamnă că ceea ce se întâmplă acolo, la Roşia Montană, devine un eveniment important pentru ţară şi lume.
Am revenit, aşa cum am promis, asupra acestui subiect pentru ca oamenii Văii să se poată inspira din experienţa altora atunci când comunitatea locală este în pericol de a se destrăma. Am văzut firavul miting de protest al minerilor din curtea companiei miniere şi mi-am adus aminte, inevitabil, de marile mişcări sindicale ce aveau loc, după revoluţie, la Petroşani şi ce factor imens de presiune exercitau ele asupra guvernanţilor. Poate că a trecut vremea lor dar, pe de altă parte, divizarea mişcării sindicale şi pactizarea unor lideri cu administraţia (din pricina unor înţelegeri financiare oneroase) vor duce, inevitabil, la moartea mineritului în Valea Jiului. E drept, că în tot acest timp, zilele tuturor oraşelor din Vale se ţin la vremea cuvenită, fără sincope, cu cântec, joc şi voie bună. E o atmosferă de Titanic înainte de coliziunea fatală. E oare imposibil ca toate oraşele noastre să facă o acţiune comună de sensibilizare a ţării având ca scop salvarea Văii?
Ţin minte că era la modă, pe vremea când d. Blaj era directorul general al CNH, un simpozion intitulat “Salvăm Valea Jiului” unde a fost invitat şi preşedintele Ion Iliescu. Astăzi nu mai suntem în stare să producem nici măcar simpozioane… Dar să revenim la exemplele de la “FânFest”. O săptămână, la mijlocul lunii august, “scriitorii îşi schimbă muzele obişnuite cu vâlvele şi oamenii din Roşia Montană. În cadrul evenimentelor literare vom asculta şi dezbate texte care ne pun pe gânduri, vom fi provocaţi la scris şi vom crea împreună, liberi de orice teamă sau cenzură. O să avem poezie, proză, eseuri, poveşti pentru oameni mari, scriitori mici care spun lucruri mari, poeţi tineri cu talent uriaş şi scriitori care schimbă, literă cu literă, atenţi la fiecare zi din realitate, lumea noastră”. Dar, alături de scriitori, au fost invitaţi actori, regizori, plasticieni şi fotografi, cineaşti, ecologişti, muzicieni şi DJ. Pentru a îmbina, în mod eficient, plăcutul cu utilul în cadrul festivalului de la Roşia Montană au fost organizate 30 de ateliere şi conferinţe, cu invitaţi din peste 10 ţări, sub umbrela generoasă a Forumului Social de Activism. La Casa Jurnalistului, cei interesaţi au putut afla ce sunt reportajele multimedia şi cele de atmosferă, ce e investigaţia prin infografie şi cum poţi afla cine sunt hoţii şi cum se desfăşoară hoţia dacă urmăreşti circuitul banilor (Follow the money!).
Şi ar mai fi ceva de adăugat…
Toată lumea din Vale, de la primar până la ultimul plătitor de taxe, îţi va spune, cu mâna pe inimă, cât de verde şi de frumoasă e fiecare localitate din zona noastră. Ca să nu mai vorbim de împrejurimi… Aşa o fi. Dar dacă eşti un turist rătăcit prin Vale şi vrei să verifici legătură dintre vorbe şi realitate trebuie să te descurci singur. La Roşia Montană am numărat 11 tururi ghidate. Număraţi-le şi dv. dacă nu mă credeţi:
1. Turul satului şi al bisericilor, 2. Turul Ţarinei, 3. Turul monumentelor naturale, 4. Turul panoramic, 5. Turul Detunatelor (adică rezervaţiile naturale Detunata Goală şi Detunata Flocoasă), 6. Turul plantelor de munte (“Învăţăm cum să recunoaştem plantele şi florile Roşiei Montane, la ce sunt folositoare şi ce putem găti cu ajutorul lor”), 7. Turul cianurii, 8. Turul Cornei, 9. Turul corupţiei, 10. Turul Roşiei Montane pe bicicletă şi 11. English Tour (pentru străini cu ghid vorbitor de engleză). Participarea este gratuită. Câştigul e, însă, în altă parte…
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... Cataloage promoţionale 2024 Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii Rame click - comandă online! Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! Steaguri publicitare - click pentru a comanda! Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! Cataloage promoţionale 2024 Alege să o susții! Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Newsletter
|