13.10.2009,  15:28:48 | 0 comentarii | 529 vizualizari
Depozitările ilegale la groapa de gunoi de la Petrila continuă


de Alina PIPAN
Cu toate că autorităţile locale din Petroşani şi Petrila susţin sus şi tare că la groapă nu se mai cară gunoi menajer, realitatea este alta. Cei din incinta fostei PreparaţiiPetrila spun că zilnic pe porţile preparaţiei intră maşini încărcate cu gunoi care mai apoi ies din curtea preparaţiei şi se îndreaptă către groapa de gunoi. Atât directorul SC Gospodărie SA, Călin Ţârlea, cât şi primarul Ilie Păducel spuneau că nu se mai transportă gunoi la groapă deşi, cel puţin o dată la două ore, o basculantă plină ochi cu deşeuri este transportată la groapă. Aşa cum v-am mai arătat, groapa de gunoi arde încontinuu, fiind, oficial, închisă de aproape un an. Şi drumul spre groapa de gunoi este împănat, din loc în loc, cu tot felul de deşeuri. Cu toate că depozitează ilegal gunoiul la groapă, lucrătorii firmelor de salubritate nu au nici măcar bunul-simţ să acopere cala basculantelor cu prelate pentru protecţie, ca să nu mai împrăştie gunoi prin oraş. Puteţi urmări pe site-ul nostru o filmare realizată ieri la intrarea în incinta preparaţiei.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter