22.10.2009,  10:22:41 | 0 comentarii | 603 vizualizari
Şomeri pe bandă rulantă


de Paula ENACHE
Criza se adânceşte tot mai tare pe zi ce trece, iar numărul celor care rămân fără un loc de muncă s-a dublat faţă de acum câteva luni. A crescut, în special, numărul şomerilor indemnizaţi, adică persoane care au fost disponibilizate. La ora actuală, la Petroşani, sunt înregistrate 890 de astfel de cazuri. Pe lângă acestea, mai există câteva sute de şomeri care nu beneficiază de plata indemnizaţiei. Cum se anunţă un val de noi disponibilizări din mai multe domenii de activitate, situaţia tinde să devină şi mai  tragică. „Situaţia din prezent s-a mai întâlnit doar în urma primului val de disponibilizări colective de la CNH, din 1997. Numărul şomerilor s-a dublat, într-adevăr, iar acesta va deveni şi mai mare pentru că urmează alte şi ale restructurări, cum sunt anunţate, de exemplu, cele de la firma Romprest”, a declarat Iudith Babţan, şeful Agenţiei Locale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Petroşani. După Petroşani, următoarea localitate din Valea Jiului ca număr de şomeri este Petrila, cu 1318 persoane, urmată de Lupeni - cu 1100.  Bursele pentru ocuparea locurilor de muncă nu au dat rezultate până acum, asta din cauza ofertei slabe şi mereu aceeaşi. În prezent, piaţa forţei de muncă din judeţul Hunedoara şi Valea Jiului, în special, nu poate absorbi nici măcar jumătate din cei rămaşi fără un loc de muncă.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter