Psihologia poporului român trebuie interpretată, cel puţin în ceea ce priveşte inevitabila dimensiune politică a oricărei societăţi, ca o psihopatologie. 

Mi-am permis să construiesc (prin generalizare) acest principiu urmărind cu stupoare atitudinea unor prieteni mai mult sau mai puţin apropiaţi, a unor cunoscuţi sau necunoscuţi ai mei, cu privire la alegerile electorale. Nu neapărat a celor în derulare, ci, în general, a oricăror alegeri politice din România. Sunt, cu toţii, sau aproape cu toţii, dezorientaţi, indecişi, abulici, nervoşi, reticenţi, pesimişti, recalcitranţi, neîncrezători; sunt exact ceea ce nu trebuie să fii pentru a-ţi exercita calitatea de cetăţean. M-am întrebat deseori: Ce anume din mentalitatea noastră, căci de mentalitate colectivă este vorba aici, ne face să nu participăm activ la viaţa publică? 

Mi-e teamă că zilele acestea am găsit răspunsul: Românii aşteaptă încă Partidul Perfect! Dacă am dreptate, logica mă obligă să conchid că nu avem practica democraţiei. Apreciez mai mult un om care are simpatii politice diferite de ale mele, decât un om care nu are simpatii politice sau, mai grav, decât un om pentru care practica politică este, prin definiţie, un act malefic. 

Trebuie să învăţăm cândva că instituţiile statului se formează pe baza jocului de puzzle. Şi, pentru ca jocul de puzzle să fie reuşit, avem nevoie de toate piesele. Piesele, în cazul de faţă, sunt date de electori. Aşa că... haideţi să avem simpatii politice! Partidul Perfect nu există!

 

Gilbert Danco - scriitor