27.10.2009, 10:42:21 | 0 comentarii | 562 vizualizari
Proiect multicultural Comenius „Fit in Europe, fit for Europe” - Mişcare în Europa, mişcare pentru Europa
Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
Săptămâna trecută judeţul Hunedoara a fost gazdă deosebit de ospitalieră pentru un grup de cadre didactice din Turcia, Italia, Polonia şi România care au desfăşurat activităţi didactice în cadrul proiectului multicultural Comenius iniţiat şi coordonat de Germania.
Inspectoratul Şcolar al Judeţului Hunedoara – inspector şcolar general prof. Alexandru Lăutaru – a asigurat participanţilor condiţii excepţionale pentru aplicarea acestui proiect multicultural. După primirea participanţilor la Şcoala Europeană „Andrei Şaguna” din Deva, care a avut loc în prima zi – luni, 19 octombrie – grupul de cadre didactice din ţările amintite a vizitat, a doua zi, Inspectoratul Şcolar al Judeţului, Primăria Deva şi Consiliul Judeţean Hunedoara.
A treia zi a fost rândul şcolilor generale nr. 1 şi 2 din Uricani. La Şcoala Generală Nr. 1 activitatea a avut ca scop o vizită de documentare. Condusă de mulţi ani de actualul inspector şcolar adjunct, prof. Ilie Pârvan, şcoala a produs o impresie plăcută, mai ales sub aspectul dotării cu material didactic funcţional de o foarte mare diversitate. La Şcoala Generală Nr. 2, director prof. Miron-Viorel Frenţ, activitatea s-a desfăşurat în spaţiosul şi elegantul hol al şcolii unde oaspeţii au fost primiţi după obiceiul românesc, deosebit de ospitalier, cu pâine şi sare dar a fost şi o primire surpriză cu colăcei pudraţi în culorile drapelului tricolor al României. În cinstea oaspeţilor, micuţii şcolari au prezentat un scurt program de dansuri populare. Apoi s-a vizitat cancelaria, biroul directorului şi clasele a II-a B şi a III-a B, după care au urmat cabinetul de informatică „Popy” coordonat de profesorul de matematică Gheorghe-Florin Radeş, Muzeul momârlanilor şi impunătoarea sală de sport.
Organizatorii activităţii din Şcoala Generală Nr. 2 au fost cadrele didactice institutor Cornel Băroi, clasa a III-a A, inst. Alexandru Sultan, cls. A III-a B şi inst. Camelia Buică, cls. A II-a B.
Vizita grupului în oraşul Uricani a continuat apoi la primărie unde cadrele didactice au fost informate despre istoricul oraşului, activităţi privind implicarea primăriei în mediul şcolar şi posibilităţile turistice ale zonei. De aici s-a mers la Valea de Brazi, Câmpu lui Neag, Câmpuşel, după care s-a organizat o masă tradiţională într-o casă de momârlani, la familia Nicolae Calotă din Valea de Brazi. A patra zi s-a vizitat oraşul Hunedoara, împrejurimile şi lacul Cinciş, după care reprezentanţii Turciei au ţinut o lecţie demonstrativă la Şcoala Europeană „Andrei Şaguna” din Deva. A cincea zi a avut loc finalizarea întâlnirii, întocmirea documentelor privind acţiunile viitoare şi plecarea delegaţiilor. Aprecierile grupului, care a făcut cunoscut proiectul multicultural Comenius iniţiat de Germania, au fost pline de laude şi au mulţumit călduros pentru maniera în care s-a implicat Inspectoratul Şcolar al Judeţului, instituţiile administrative şi cele politice. Ceea ce au văzut şi au auzit vor constitui repere ale activităţii didactice în ţările lor. Felicitări!
Prof. Gheorghe I. Drăghici-Slăvuţescu
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... Cataloage promoţionale 2024 Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii Rame click - comandă online! Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! Steaguri publicitare - click pentru a comanda! Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! Cataloage promoţionale 2024 Alege să o susții! Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Newsletter
|