28.10.2009,  10:57:43 | 0 comentarii | 488 vizualizari
Păstrarea locurilor de muncă în minerit şi gratuităţi pentru mineri, soluţiile lui Geoană pentru Valea Jiului


de Ziarul Vaii Jiului
Mircea Geoană, candidatul PSD la preşedinţie, a vorbit recent despre soluţiile pe care le propune pentru minerii din Valea Jiului. Liderul social-democrat s-a arătat dispus să acorde o atenţie deosebită problemelor existente în industria minieră. Geoană a susţinut că minerilor li s-a făcut foarte mult rău, au fost marginalizaţi şi ignoraţi de către guvernele CDR, de către Alianţa DA sau de către miniştrii PNL şi PD-L care au condus Ministerul Economiei. Soluţia pentru aceşti oameni, a menţionat Mircea Geoană, ar fi reîntoarcerea la o guvernare de stânga, care să le asigure minerilor şi familiilor acestora condiţii decente de viaţă. 
Printre soluţiile imediate propuse de Geoană se numără păstrarea locurilor de muncă în minerit, stoparea disponibilizărilor pentru minerii care îndeplinesc condiţiile de pensionare, reîmprospătarea forţei de muncă prin noi angajări, introducerea de gratuităţi/facilităţi pentru mineri şi pentru pensionarii mineri precum şi includerea sectorului minier din Valea Jiului în cadrul Strategiei Energetice a României care va asigura astfel viitorul mineritului.
Mircea Geoană a mai spus că alegerea sa ca preşedinte este garanţia că Valea Jiului va beneficia de o atenţie specială din partea statului. Între Compania Naţională a Huilei (CNH) şi PSD există un acord clar şi asumat prin care este prevăzut ca toate aceste angajamente să fie respectate. În cazul în care candida­tul PSD va fi votat preşedintele României, mineritul va avea o a doua şansă. Mircea Geoană va numi un premier responsabil care să garanteze că problemele minerilor vor fi rezolvate.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter