07.11.2011,  22:18:08 | 0 comentarii | 1538 vizualizari
Aţi ales baba?


de Ziarul Vaii Jiului

Babele, tradiţie veche

Se pare că habar n-aveţi ce înseamnă, în tradiţia noastră, o babă. Nici eu nu am, de altfel. Dar mă străduiesc să aflu. E bine totuşi să ai o babă. Acolo sus, în conducere. Nu mai sus. Să poţi apela la ea oricând (şi oriunde). Asta, în caz că aveţi „mobil” (indiferent de sistem că noi nu facem reclame gratuite). Trebuie doar să-ţi alegi o zi din 1 până în 8 martie, de altfel cea mai „plină” săptămână din tot anul. Totul e s-o alegeţi calm (în măsura în care puteţi fi calm în zilele noastre), senin (deşi vremurile sunt atât de tulburi), optimist (deşi numai de râs nu-ţi arde) şi normal (deşi spitalele de psihiatrie sunt pline). Odată aleasă, această „babă” urmează să vă ofere o zi de speranţe şi voie bună  (asta în caz că aveţi banii necesari şi prietenii aferenţi). Dacă „baba” nu va binevoi să vă satisfacă acest minimum de condiţii, treceţi-o la index, poate staţi împotriva ei, juraţi că nu va mai avea niciodată votul dumneavoastră, pârâţi-o la S.R.I.  sau reclamaţi-o la poliţie, sub pretextul că deţine secrete de stat (de stat mai mult, ştiut fiind faptul că ele, după 8 martie, trebuie să plece). Încercaţi să nu afle de aceste aspecte, baba de acasă (că v-aţi dat foc la valiză. Ea nu le are cu tradiţiile). No­taţi-vă în agenda pe care aţi primit-o în campania electorală că următoarea babă aleasă va fi o cu totul alta (fără să se ţină cont de câţi trandafiri are în suflet) şi propuneţi-o pentru  „europarlamentare” (poate vă alegeţi cu nişte euroi, acolo). Dacă, totuşi, află soţia, vindeţi-i o poveste cu cocoşul roşu (nu e vorba de culoare politică) sau spuneţi-i că v-au ajutat americanii (ştiut fiind faptul că ăştia nu ajută pe nimeni). La „acela micu” nu-i explicaţi nimic. Decât printr-un eventual SMS, pe telefonul făcut cadou (cu prilejul celeilalte babe). Amantei dumneavoastră, nu vă rămâne decât să-i explicaţi că epitetul de babă nu se referă personal la ea, ci la prietena ei, pe care, de altfel, aţi părăsit-o la 23 august (pe vremea când, cu această ocazie, se făceau defilări). Șefului (sau patronului) dumneavoastră nu-i spuneţi nimic despre babă, că poate o vrea pentru el (gusturile nu se discută). Nici prietenilor nu le suflaţi o vorbă, că astea se interpretează şi în ziua de azi găsiţi greu un nou loc de muncă. În general, de dragul tradiţiei, căutaţi să fiţi cât mai loial (chiar dacă, de mâine, preţurile o vor lua razna) aşa că nu ezitaţi.
Alegeţi-vă naibii baba aia, că după aia veţi trăi şi veţi vedea! Nu vă aşteptaţi, totuşi, la lucruri prea mari!

 

Aforisme cu „babele”

â–º V-aţi ales „baba” dumneavoastră? Preferabil să nu ştie consoarta. Se poate folosi ca material de divorţ.
â–º A constatat, cu surprindere, că „baba lui a ieşit la pensie”.
â–º După ce şi-a ales „baba” a rămas cu gura căscată. Mai avea una acasă.
â–º Dacă „baba” pe care aţi ales-o nu corespunde, înseamnă că nu sunteţi expert în babe.
â–º Vecinul mi-a solicitat să-i expun părerea despre această tradiţie: e prea feministă şi scoate în relief vârsta a treia.
â–º Un alt vecin mi-a propus să-mi aleg o „babă”. Am ales-o pe-a lui.
â–º Baba lui avea 80 de ani, dar încă şase zerouri la venituri.
â–º Și-a ales o babă în oraş, deşi mai avea o babă acasă. Prima era însă cu treizeci de primăveri mai timpurie.
â–º Lui îi plăceau doar  „babele” din Bucegi.
â–º A pus ochii pe o babă din corpul de balet.
â–º Baba lui era foarte inteligentă, deşteapta naibii.
â–º Când a venit acasă mânjit de ruj, s-a justificat în faţa soţiei: „Azi a fost baba mea!”
â–º Baba lui l-a încurajat. Cu câteva cecuri. În alb.
â–º Avea o babă în perspectivă şi una cu pensie alimentară.
â–º I-a spus „babei” sale să nu cumva să vină fără zăpadă.
â–º N-a vrut să-şi aleagă o „babă” să nu zică lumea că e moş.
â–º Nu era babă, dar avea vechime.
â–º I-a plăcut „fata moşului şi fata babei” deşi nici el, nici ea, n-aveau fete.
â–º Biografia lui începea cu: „A fost odată un moş şi-o babă”.
â–º A vrut să se înscrie la „miss baba”, dar n-avea vechimea necesară.
â–º El i-a spus că babe găseşte pe toate drumurile dar ea i-a explicat că alea erau traseiste.
â–º Nu era chiar babă. Mai avea trei dinţi. Împotriva ginerelui.

 

Epigrame (cu babe aferente)

Babă împotrivă
La un semn de întrebare,
Haide şi răspunde tu:
El vroia o fată mare
… Numai baba, nu şi nu!

Babă sus
Mult prea multe nu-s de spus
Căutaţi şi cercetaţi:
El avea o babă sus
… Mult mai sus decât ceilalţi!

Babă cu mulţi
Zice-atunci un om de treabă
Și te-obligă să-l asculţi:
Oh, un moş avea o babă
… Însă baba-avea mai mulţi.

Babă cu băiat
Un băiat născu odată
Baba, cât era de hoaţă.
Moşu-n schimb avea o fată
… Și spera s-o ia de soaţă.

Babă cu moş
Ce mi-e dorul, ce-i amorul?
Ce mi-e totuşi viitorul?
Ce mi-e verde, ce mi-e roşu?
Ce mi-e baba, ce mi-e moşu?

 

Horoscop  (pentru moşi, nu pentru babe!)

Peşti: „Nicio masă fără peşte!” (îndemn pentru traseiste).
Berbec: Nu mai trebuie să împachetaţi brânza! (dar ea trebuie să existe. Să nu spună lumea că n-aţi făcut nicio brânză).
Taur: Luaţi-vă inima în dinţi (multă atenţie dacă aceştia sunt cariaţi).
Gemeni: Dacă nu sunteţi gemeni cu patronul n-aţi făcut nimic (nici profit, nici venit. Mai mult plecat).
Rac: Încercaţi să nu mai daţi nimic înapoi (nici măcar TVA-ul).
Leu: Ieşiţi la pensie (lăsaţi euro-iul. Că tot suntem europeni cu patalma la mână).
Fecioară: Nu fiţi misogin. Femeile e tot ce ne caracterizează (şi ne ca­racterizează ca lumea). 
Balanţă: Cântăriţi tot ce spuneţi. (Chiar dacă ieşiţi cu lipsă la cântar).
Scorpion: Dă-vă încolo. La voi se lasă cu înţepături. (înseamnă că sunteţi foarte acizi).
Săgetător: Nu ţintiţi prea departe (mai prindeţi fără îndoială, şi alt mandat. Facă-se voia alegătorilor!).
Capricorn: Nu mai protestaţi! Nu suntem o ţară de protestatari! Din păcate!
Vărsător: Aveţi procese de conştiinţă? (e bine: mulţi nu au auzit nici măcar de ultimul cuvânt).


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter