31.10.2009,  09:49:12 | 0 comentarii | 575 vizualizari
Întâlnirea dintre Ştiinţa Petroşani - CS Vulcan a fost şi un meci al orgoliilor


de Gheorghe OLTEANU
Bă, da’ cine joacă? i-a întrebat un prieten de-al lor pe băieţii cu care mergeam, sâmbătă dimineaţa, la meciul de pe terenul de peste Jiu. Cel al Paroşeniului, concesionat de către consiliul local vulcănean asociaţiei sportive universitare petroşenene. “Vulcanul, mă, joacă cu Ştiinţa”, i-au dat de veste cei doi. 
Faptul că fotbaliştilor de la CS Vulcan, baza sportivă fiind la ei în oraş, nu le-a luat mai mult de un sfert de oră, ca să ajungă pe jos la stadion, în timp ce gazdele au venit, din Petroşani, cu maşinile, nu schimbă datele problemei. Aşa cum scrie la desfăşurătorul turului diviziei “D”, primii au jucat în deplasare, iar petroşenenii acasă. Multe s-au auzit înainte de meciul ăsta. Ionuţ Coşariu - lunganul cu ochelari, la care, uitându-se, vreun malac îngâmfat n-ar zice că-i karatist doar dacă i-ar rupe o aripă sau l-ar face să nu mai ştie care îi este piciorul stâng şi care dreptul - are un prieten, fotbalist la Ştiinţa. Acesta, precaut, i-ar fi spus că un egal ar fi foarte bun. Dimpotrivă, alţi colegi de-ai petroşeneanului s-ar fi lăudat că or să le dea vulcănenilor cel puţin trei goluri.
Şi, după cum s-a văzut după consumarea celor nouă­/zeci de minute de joc, aceştia din urmă au fost foarte aproape de adevăr. Trei goluri au fost înscrise de-a lungul partidei. Dar nu de către Ştiinţa, ci de către oaspeţii de la CS Vulcan. A fost, după cum  se agita şi striga înfocatul microbist Zoli Nagy, un scor de neprezentare. Pe când se încălzeau, Neluţu Pantelimon i-a chemat pe-ai lui şi le-a zis scurt: să intraţi în ei bărbăteşte! La minge, se înţelege, că doar nu-i trimitea la cosit cotoaie. Preţ de un sfert de oră, dacă nu şi mai mult, mingea s-a plimbat doar prin jumătatea de teren a Ştiinţei. Şuturile pe poartă ale vulcănenilor au curs unul după altul, dar fără finalizare. Gabor, bunăoară, în loc să-i centreze lui Ionuţ Roşianu, singur pe partea dreaptă, a preferat să trimită balonul care a explorat  acoperişul clădirii. Ca să nu mai vorbesc de bara Roşianului, fază survenită la puţin timp după aia. Golul era în aer. Îl simţeam  cum pluteşte noi toţi ăştia care stăteam, în picioare, pe tribuna dinspre deal. Năpădită pe  mai bine de un sfert de tufe de măcieşe. Se dă lovitură liberă, Ionuţ Roşianu execută impecabil, balonul ajunge la Petru Băcăran, care, cu capul, îl trimite în plasa porţii petroşenene. “Bravo, măi, Puchin”! îi strigă Neluţu Pantelimon. Cine-i ăsta, mă? îl întreb, fiindcă nu-l mai văzusem pe băiat. “E numai de două săptămâni la echipa de juniori. E descoperirea mea. Uite ce le face!” zice mândru Neluţu.
Golul acesta l-a luat prin surprindere pe Dan Voicu, tehnicianul gazdelor. Strigă la ai lui ce şi cum să încerce. Îl aud pe unul dintre cei de lângă mine că Ioan Stelescu, mai marele Ştiinţei, a plecat imediat după primul gol. Ia te uită! mă mir şi eu, fiindcă nici nu-l văzusem. Păcat, pentru că, dacă ar fi rămas, le-ar mai fi văzut şi pe celelalte două care i-au urmat. Ar fi văzut, mai întâi, o foarfecă deşteaptă făcută de Alin Miculescu şi faultul în careu asupra lui Ionuţ Roşianu. Care s-a lăsat cu o lovitură de la 11 metri finali­zată de Miculescu. Este 0-2 pentru CS Vulcan, dar pofta de goluri a băieţilor lui Marius Szoradi nu e pe deplin potolită. Vulcănenii continuă să forţeze apărarea petroşeneană, Gabor ajunge undeva în partea stângă a porţii, îl vede pe Alin Miculescu bine plasat, îi centrează, iar “Piticu’”, zbang!, îl execută fără milă pe petroşeneanul pus să păzească aţele porţii. Este 0-3, scor cu care nici măcar vulcănenii nu credeau că se va încheia repriza întâi. Arbitrul lupenean Cremer, a cărui prestaţie a fost impecabilă până aici, începe să exagereze cu cartonaşele galbene. Pentru orice rahat le arată cu dărnicie şi vulcănenilor, şi petroşenenilor. Îl vede şi unul de la gazde, pe care “Mao” - aşa-i alintat centralul - i s-a părut că l-a auzit înjurându-l, dar şi juniorul vulcănean care, de emoţie, a intrat pe teren înainte ca jucătorul pe care l-a înlocuit să fi ieşit. 
În repriza a doua, am avut impresia că Ştiinţa  şi-a mai dat drumul. Jucătorii lui Dan Voicu au învârtit mingea mai mult timp în careul vulcănean, dar toate şuturile trimise de ei pe poartă au ajuns în braţele veteranului Traian “Jalon” Câmpean. “Braaaavoooo, Jaaaaloooon!” se auzea gura lui Zoli Nagy. Minutele trec, iar scorul rămâne de 0-3. Cel din prima parte a jocului. Pe tribuna din partea cealaltă îl zăresc pe Ocsi Orban. “Mă, dar ăsta parcă a semnat din nou adeziune la CS Vulcan, nu-i aşa?” îi zic lui Ghiţă Pantelimon. “La şedinţa aia de adunare generală“, completez. “Aşa-i, nea Ghiţă, îmi confirmă Neluţu Pantelimon, care auzise ce-l întreb pe frate-său. Nu e cam în conflict de interese?”. La asta, desigur, Ocsi “Maghiaru’” ar putea spune că el se afla acolo nu ca vicepreşedinte al Clubului Sportiv Ştiinţa, ci ca un suporter oarecare. Atunci cum a fost cu răspunsul acela “noi n-avem sponsori!” pe care l-a dat ăstora de pe tribuna mea la reproşul că, în pauză, n-a sărit şi el cu o cafea, o apă mine­rală, ceva acolo. “Să fi spus că nu are - şi-a dat cu părerea cineva de lângă mine -, că aduceam noi un termos cu cafea, nişte ţuică fiartă, salam şi parizer din ce ne-a rămas de sâmbăta trecută!”.
Privit din punctul de vedere al calendarului competiţional, meciul dintre Ştiinţa Petroşani şi CS Vulcan a fost unul obişnuit. De pe partea cealaltă, a  fost clar unul al orgoliilor. E posibil ca băieţii lui Dan Voicu să nu fi ştiut asta, dar sunt sigur că antrenorul lor nu era străin de acest lucru. Nu e vorba nici de domnul Ioan Stelescu şi de strădaniile sale fireşti şi de înţeles de a obţine baza sportivă de la Paroşeni. Ci de cei doi vulcăneni - iniţial, cu funcţii la clubul vulcănean - care s-au grăbit să i se alăture. În fine, aceştia - păcat că al doilea nu a fost la meci - au văzut că  echipa CS Vulcan nu e una de tot... mă rog, cum îi dădeau ei de câte ori aveau ocazia. Ci una alcătuită din băieţi inimoşi, născuţi şi crescuţi în Vulcan. Care, împreună cu conduce­rea secţiei şi a clubului, trag pentru ea şi fac cinste culorilor clubului sportiv din care fac parte. Şi ceea ce, pentru ei, a pus capac la toate este că acest lucru a fost observat şi de administraţia publică locală. De primarul Gheorghe Ile şi de viceprimăriţa Angela Stoica, care, de la adunarea generală amintită, îi sprijină ca atare. Financiar, ca să fiu mai bine înţeles.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter