În această perioadă, a campaniilor pentru prezidenţiale, mi-aduc aminte de faptul că informaţia media a devenit un motor prin intermediul căruia se dirijează preferinţele politice individuale ale cetăţenilor. Dar tehnica aceasta, relativ veche şi absolut firească, a devenit extrem de subtilă. Am impresia că, dincolo de afişajele electorale plătite, marile posturi de televiziune, de radio, marile publicaţii ale presei scrise de informaţie pe de o parte, şi echipele specializate în campanii electorale, de cealaltă parte, nu mai mizează părtinitor pe declaraţii făţişe şi logice privind susţinerea sau respingerea candidaţilor politici, ci pe ascunderea, la fel de părtinitoare, a anumitor manifestări publice organizate de şi pentru aceşti candidaţi. În termeni tehnici, nu se mai mizează pe metoda catafatică (a prezenţei publice), ci pe metoda apofatică (a absenţei publice).  

Astfel îmi explic:

1. Niciun post de televiziune specializat în informaţii nu a difuzat faptul că în data de 27 octombrie 2009 instituţia reprezentativă a societăţii civile - “Grupul pentru Dialog Social” a organizat un colocviu cu tema “De ce vreţi la Cotroceni? Prezidenţiabili în faţa societăţii civile”. Colocviul a durat aproape 4 ore (!) şi a reunit o parte din intelectualii noştri de marcă faţă în faţă cu unul dintre candidaţii la preşedinţie.

2. Trusturile media, prin difuzări care contrariază,  încurajează absenteismul la vot, nu prezenţa cetăţenilor la unicul eveniment politic în care ne este permisă exercitarea de facto a puterii democratice.

3. Candidaţii la preşedinţie, obligaţi moral prin titulatura de candidat să-şi prezinte oferta politică în judeţele ţării, absentează intenţionat din zone geografice tensionate dacă aceste zone nu le asigură succesul imediat şi premeditat. Harta electorală a României a devenit delimitată prin două palme care aplaudă.

4. Discursurile electorale ale celor mai mulţi prezidenţiabili nu se bazează atât pe prezenţa unor soluţii anticriză viabile cât pe absenţa unor astfel de soluţii în momentul de faţă.

De aceea spun că trebuie să ne uităm în spatele ecranelor. Acolo găsim, în sfârşit, societatea civilă.

 

Gilbert Danco