03.11.2009,  15:23:52 | 0 comentarii | 629 vizualizari
Lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba


de Ziarul Vaii Jiului
După o veche zicală, potrivit căreia „lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba”, este evident faptul că locuitorii Văii care sunt foarte comozi. Nu ar consuma, nici picaţi cu ceară, mai multă energie decât este absolut necesar. Astfel că şoferii care au treabă în Jiul Shopping Center sau pe la magazinele de vizavi parchează pe interzis fără nicio jenă. Şi explicaţia este mereu aceeaşi: „Cât stau, domnule, nu stau mult, 5 minute până cumpăr ceva!”. Numai că uităm un fapt. Semnul acela ce interzice staţionarea autovehiculelor nu exclude cazurile în care cineva are treabă numai 5 minute la un magazin. Şi nu ne-ar revolta atât de tare treaba asta dacă în zonă nu ar fi parcări. Este câte o parcare de fiecare parte a Jiul Shopping Center, şi câte o parcare de fiecare parte a străzii Nicolae Bălcescu, deci nu trebuie chiar să te dai peste cap să găseşti un loc. Problema este faptul că unii, “mai domni”, nu vor să depună nici măcar atâta efort încât să se deplaseze din parcare spre locul unde au treabă. Ieri, ca în fiecare zi, un echipaj al Poliţiei Rutiere s-a plasat în zonă şi i-a pândit pe cei care au încălcat regu­lile de circulaţie pentru a le da câte o amendă. Poate vor trece câteva luni până se vor obişnui oamenii cum stă treaba cu parcatul în zonă. Sperăm ca şi poliţiştii să fie la fel de perseverenţi. 

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter