27.08.2014,  19:59:54 | 3 comentarii | 1643 vizualizari
Ieri, / Preşedintele–profesor Moloţ a descălecat în Valea Jiului. Ca să ne dea, din nou, lecţii.
Articole de acelasi autor
de Cătălin DOCEA
Ne aşteptam ca, la conferinţa de presă de ieri, dl. profesor Mircea Ioan Moloţ, preşedintele Consiliu­lui Judeţean Hunedoara, să ne explice – matematic chiar – cum stau lucrurile cu majorarea preţului pentru metrul cub de apă potabilă, apă uzată evacuată (şi, implicit, pentru apă meteorică evacuată şi pierderile/ reglările de pe facturi).
 
Să ne explice cu ce drept, atunci când s-au încheiat contracte pentru derularea unor investiţii pe fonduri europene la Apa Serv Valea Jiului SA, şi s-a bătut în cuie majorarea periodică a preţului apei potabile, responsabilii din fruntea operatorului de apă (aflaţi, şi atunci, ca şi acum, sub umbrela CJ Hunedoara – acţionarul majoritar al ASVJ SA) nu au spus populaţiei: vom face investiţii, dar acestea vor mări factura la apă!
În altă ordine de idei, brusc, dl. Moloţ a devenit foarte preocupat de situaţia municipiului Lupeni. Dl. Moloţ a uitat să ne spună însă că, ani de-a rândul, atâta timp cât a existat USL, şi PNL se afla pe felie cu PSD la guvernare, a tăcut mâlc. Nu l-a îngrijorat, vreo secundă, situaţia municipiului Lupeni ori debandada urbanistică din Straja, n-a tras niciun semnal de alarmă. Acum, de când PNL este în opoziţie, dl. preşedinte nu poate dormi noaptea de grija Lupeniului. N-am spus că dl. Moloţ nu are dreptate, că situaţia financiară a administraţiei locale n-ar fi dezastruoasă (cum, ani de-a rândul, doar cotidianul nostru a scris în mod constant). Spunem doar că dl. Moloţ este politician. Şi, implicit, îl apucă grijile doar când îi convine, atunci când îi pică bine.
Ba chiar, acelaşi domn Moloţ, a găsit potrivit să-l compătimească şi pe directorul general Niculescu de la CEH SA. Care, zice dl. Moloţ, nu se poate manifesta profesional pentru că nu este lăsat de intervenţiile politice de tot felul. În primul rând, dacă are informaţii concrete, considerăm oportun ca dl. Moloţ să le prezinte procurorilor întrucât, prin afirmaţiile sale, a lăsat să se înţeleagă că s-ar fi comis, în mod repetat chiar, infracţiunea de trafic de influenţă. În al doilea rând, după cum dl. Moloţ ştie foarte bine, dl. Niculescu este acelaşi domn care, în urmă cu ceva ani, înfiera – prin reclamaţii – venirea PSD la putere. Acum, pentru că aşa-i pică bine, dl. Moloţ face din dl. Niculescu o victimă. Poate aşa o fi în DEX-ul politic, „oportunist” e sinonim cu „victimă”.
De apreciat lucrurile bune, realizările prezentate ieri de preşedintele Moloţ în conferinţa de presă susţinută la Petroşani. Dacă s-ar rezuma la a-şi prezenta activitatea, pentru că are despre ce vorbi, dl. Moloţ ar întipări în mintea poporului imaginea sa reală, pe care şi-o doreşte, de bun administrator. Cum însă face, la conferinţele de presă, un ghiveci între realizări şi lupte politice, dl. Moloţ nu poate trece dincolo de stadiul de politician, de om care-şi schimbă atitudinea după cum bate vântul politic. Deci nu e, chiar deloc, simpatic.

Comentarii articol (3 )

#1 totel27.08.2014,  20:34:32
DE CE NU VORBESTE DL MOLOT CUM IL TINE LA VULCAN PE ROSMENTENIUC INCA DIRECTOR CAND LA PUTERE EPSD-UL?ASTIA STRANG SEMNATURI PENTRU IOHANIS SI NOI MUNCITORII O HALIM!DLE NISTOR SI RESMERITA CE MAI VRETI?
#2 Docma27.08.2014,  23:13:08
Lupul isi schimba parul dar naravul BA !Cum o fi dupa ce s o da sentinta in cel priveste ca nu pare impacat cu gandul ca tr sa traga pe dreapta.In Petrosani mai stim pe cineva care se smunceste si se agita la maxim de atata nevinovatie ! In ultima vreme toti smuncitii astia au ajuns acolo trebuie insa nu uitam cu cata inversunare si cu cati avocati incercau sa fenteze justitia. Mult a fost,putin mai este,sa nu va mai vedem in fata ochilor,oportunistilor.
#3 bebe28.08.2014,  04:02:05
un nerusinat si asta ca si costel avram!niste picioare la partea dorsala asta le trebuie


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema
Conform unei decizii definitive a Curţii de Apel Alba-Iulia, „grupul Moloţ”, anchetat într-un dosar de corupţ[..]
08.03.2015, 20:21   |    0 comentarii
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, a fost luat ieri de mascaţi şi dus la DNA pentru audieri. Do[..]
03.12.2014, 21:03   |    18 comentarii
Instanţa de trei judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care trebuia să dea sentinţa definitivă în dosarul M[..]
24.06.2014, 21:10   |    0 comentarii
_____
Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Administrare pagină de Facebook pentru afaceri
_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Catalog promoţionale 2022
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Catalog promoţionale 2022


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter