|
.
10.11.2009, 16:13:48 | 0 comentarii | 648 vizualizari
Spiru Haret, pe ducă
Articole de acelasi autor
de Anamaria NEDELCOFF
La Centrul ID al Universităţii “Spiru Haret” de la Deva, activitatea este continuată fără studenţi, având în vedere că aproximativ 1.500 de studenţi din anii I şi II s-au transferat la alte forme de învăţământ după ce comisia de specialitate din Senat a aprobat desfiinţarea programelor de studii acreditate. Astfel, Ordonanţa de Guvern nr. 10 din 2009 este în vigoare, ceea ce înseamnă că studenţii de la ID îşi pot continua studiile numai la specializările autorizate provizoriu sau acreditate şi să se transfere la alte forme de învăţământ.
„Foştii studenţi de la Deva s-au transferat între timp la forma fără frecvenţă sau la cursuri de zi. O parte au rămas în cadrul facultăţii noastre, alţii au ales să urmeze alte facultăţi. Am pus la dispoziţia studenţilor care nu îşi permit un calculator, tehnica de calcul, astfel că ei pot consulta biblioteca virtuală a universităţii în fiecare zi”, declară Ioan Manea, manager al Centrul ID Deva al Universităţii „Spiru Haret”. Doar o lege va finaliza la un moment dat situaţia neclară a Universităţii „Spiru Haret”. Deocamdată s-a constituit comisia de specialitate din Senat care să se ocupe de desfiinţarea specializărilor şi programelor de studii acreditate sau autorizate aici. Există deja şi un text de lege care, dacă va suferi modificări, va permite studenţilor înscrişi la „Spiru Haret” să-şi continue studiile. Iar facultatea de la Cepromin va continua să emită diplome pe banda rulantă.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



