|
.
06.11.2011, 20:36:56 | 0 comentarii | 955 vizualizari
Militarii disponibilizaţi / Strâng semnături pentru modificarea Constituţiei
Articole de acelasi autor
de Mihaela PETROŞAN
Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate - filiala Hunedoara organizează la nivel local o campanie de strângere de semnături în vederea revizuirii Constituţiei. Acţiunea face parte dintr-o iniţiativă cetăţenească la nivel naţional, coordonată de Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS).
Potrivit declaraţiilor organizatorilor este nevoie de 500.000 de semnături pentru ca iniţiativa să aibă un rezultat. O primă evaluare a numărului de semnături strânse va fi făcută înainte de Crăciun.
„Este o acţiune civică. Avem deja campanii deschise în judeţele Mureş, Sibiu, Braşov, Vaslui, Brăila, Galaţi şi Timiş. În fiecare săptămână ajungem în judeţe noi şi aducem la cunoştinţa populaţiei acest lucru. Nu în fiecare judeţ lucrăm cu sindicatul cadrelor militare. De exemplu, în Mureş lucrăm cu sindicatul pensionarilor din judeţ, dar sunt şi câteva ONG-uri cu care colaborăm. Noi ne aşteptăm să avem succes pentru că românii vor asta şi pentru că vor să ne audă şi vor să ne sprijine. Altfel nu vom reuşi”, a declarat Oana Florea, preşedintele comitetului de iniţiativă legislativă.
Între modificările vizate de această iniţiativă ar fi: sancţionarea drastică a corupţiei, dar şi pedepse mai mari pentru violatori, criminali şi pedofili.
„La nivel de judeţ, concret, probabil că se va merge pe câte o persoană de contact pe fiecare oraş în parte. Am început să strângem semnături încă de astăzi (vineri - n.r.). Pe judeţul Hunedoara, responsabil cu această acţiune va fi Iulian Todea”, a mai spus Oana Florea. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



